Clanul Leilor Reîncarnarea

Capitolul 13:„ Ești a mea..."

        Stadionul ca deobicei era plin de oamenii dornici să vadă meciul ce avea să înceapă, doar erau semifinalele. Cele mai bune patru echipe din toată Japonia aveau să se confrunte și să demonstreze care sunt demne de duelul final pentru premiul cel mare, cupa și titlul de campioana țării.
        Așa cum a promis băiatul zăpezii se afla pe stadion, într-un loc mai retras pentru a putea analiza meciul. Vedea cum Clanul Leilor, chiar dacă erau o echipă nou-venită, și-au format rapid mii de fani din întreaga țară care le strigă numele. Sigur asta le mărea egourile de fotbaliști, când aveai votul publicului era destul de greu să nu o faci, dar puțini puteau să le mențină greutatea și să nu se  lase scufundați în abisul tupeului, aroganței și nesimțirii. Nu-și făcea griji totuși, micuța șatenă părea stilul de căpitan care le-ar fi scot tâmpeniile din cap rapid. 
        În următoarea secundă vede cele două echipe făcându-și apariția pe teren gata de a arăta lumii că sunt vrednici să fie acolo. Zane analizase deja capacitățiile celor două echipe și avea să fie un meci destul de strâns. Inakuni Raimon era fosta campioană a frontierei, o echipă care tot așa au apărut din senin și au făcut furori în lumea fotbalului, evident că acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă Zane ar fi jucat cu echipa sa, dar maestrul a avut alte trebuiri pentru ei așa că au lăsat treaba pe mâna lui Midouin, mare greșeală. A lăsat o echipă așa banală să câștige și să-i acapareze cea mai bună echipă. Totuși Clanul Leilor era o echipă cu câțiva jucători faimoși din țăriile lor, erau obișnuiți cu faima, stilul de joc, tribuna, deci cel mai probabli și-au instruit coechipieri să procedeze la fel. Evoluția bună ca echipă este a doua punctată în analiza sa. Au devenit o mașină unde fiecare piesă este importantă, dar tot una este vitală, șoferul. Cel care îi ține moral pe linia de plutire și duce echipa spre victorie, micuța sa păpușică. Să vedem cum va câștiga și cursa asta.

                             ******

         Luna se uită la stadionul plin de mii de ochii încercând să găsească o anumită pereche, unii de nuanța metalului care ar face bine să fie pe stadion că de nu doar ea știe ce i-ar face băiatului. Știe cum e când persoane importante din viața ta dispar brusc, iar cerul îți cade-n cap, a fost acolo, e cumplit! Totuși, poate puștiul nu-și dă seama, dar el e cel care a scos-o din acea stare. I-a adus aproape o persoană care a crezut că o pierdu-se, i-a readus un motiv să zâmbească, iar acum era rândul ei.
         Simte o persoană care se apropie ușor așa că își ridcă privirea spre aceasta. Era un băiat șaten, ochii căprui și care purta o uniformă galbenă, căpitanul echipei adverse, Michinari Tatsumi. Acesta avea un zâmbet cald pe chip și întinde mâna spre Luna.

        —Să avem un meci senzațional!

        —Da! Fie ca echipa cea mai bună să câștige!spune și îi strânge mâna ușor.

        Nu era obișnuită cu asemena lucruri înaintea unui meci, dar era ceva drăguț, un semn de respect de la ambi căpitani față de ambele echipe. Plus că înainte de meci când cele două echipe erau gata să urce pe teren chiar câțiva adversari s-au dovedit a fi mici fani ai lor. Mansaku Yuuichirou era fascinat de modul Corinei de a fi și în defensivă și în ofensivă, iar Goujin Tetsunosuke și Inamori Asuto erau uimiți de mișcările și modul de atac ale Emmei și ale lui Răzvan, iar Umihara Norika era fericită că va putea să-și compare forțele cu alte fete, mai ale una care este prortar ca ea. Se pare că se făcuseră destul de cunoscuți și printre celelalte echipe. Era interesant e tot ce putea spune, dar nu de asta veniseră aici. Nu de asta era ea aici! Avea în gând să-i schimbe opinia băiatului misterios și așa va fi!
        Meciul începe scurt și la obiect, Emma înaintând cu mingea, urmată din aproape în aproape de Jeff, care îl înlocuiește pe Alex și de Răzvan, iar mai la distanță de Jake, Jace și Corina. Totuși mingea le este furată de către Kozoumaru Sasuke și era pregătit să șuteze de la o distanță destul de mare față de poartă, dar e surprins de următoarea imagine. Marco era lângă șatenă, iar Oliver venea cu viteză spre el, gata să recupereze balonul.