Clanul Leilor Reîncarnarea

Capitolul 14: O Luptă între Leii

        Antrenamentele erau mereu dure, dar cele dinaintea finalei luau trofeul. Înțelegea că trebuiau să tragă tare, dar și Lunei i se părea absurd cum erau concepute așa că vroia să afle de ce erau puși la așa ceva.
        În secunda următoare ușa de la biroul antrenorului e trântită, iar în fața sa se afla fata.

        —OK, bunicule. Ce Doamne Iartă-mă se petrece aici? 

        Mariano o privea calm. Zici că ar fi știut că se va prezenta așa, pe nespusă masă. Mereu se vedea în comportamentul ei, încăpățânată, dar cu o inimă mare, mult prea mare pentru binele ei. Nu putea să o judece, așa a fost și el la început. Dar poate o putea avertiza. Îi face semn să se așeze pe scaunul liber, iar Luna încuviințează. Bărbatul o privește serios.

        —Am să-ți spun o poveste atunci când nici nu se putea vorba de asemena mișmașuri în fotbal...
                         ******

        Totul a început într-o toamnă ploioasă a anului 1976, Mariano alături de coechipieri săi, Generația a opta a Clanului Leilor, fuseseră chemați de către antrenorul lor ca să li se prezinte un nou jucător din străinătate. În fața lor apare un puști de 16 ani cu păr blond și de statură medie. Îl studiază din cap până în picioare, ceva pare ciudat la el. Acel zâmbet era un pic straniu, dar nu știa de ce.

        —Numele meu este Anwir Obsidianheart!este tot ce scoate pe gură copilul.

        Mariano începea să-i audă pe colegi săi cum îl criticau pe nou-venit pe baza trăsăturilor sale. Știa cum e să fi străin și să încerci să fi acceptat de alt popor, nu era ușor, dar nici imposibil. Se ridică în capul oaselor și-l privește cu un zâmbet primitor.

        —Mariano Blackfire! Pare bine. Băgăm un meci împreună? Vei în echipa mea și îi vom bate măr pe restul !

        —HUH?! În vise, Blackfire!zic mai mulți colegi la unison.

        —Ce? Măcar eu să fiu de treabă dacă voi stați îmbufnați în bănci. Ce e asta?! E noul nostru amic așa că tratați-l ca atare și nu-i mai evitați privirea de parcă e un străin!spune serios.

        Toți tac și-l privesc pe căpitanul lor după pe Anwir care era șocat de puterea de care dispunea căpitanul. Putere cu care putea reduce la tăcere toată echipa cu câteva argumente. Cât să respecți un om ca să te supui așa?
        Mariano merge lângă el întinzându-i mâna, blondul strângând-o puternic. Totul era începutul unei prieteni de lungă durată. Mariano îl ia sub aripa sa, iar Anwir înțelegea toată informația primită venind și el la momente critică cu tactici care duceau la victorie după victorie. Erau un duo imbatabil. Toată Japonia îi striga: Coaliția¹. Își promiseră unul celuilalt că vor fi campioni, regi în fotbal, că vor trece de națională poate chiar să joace contra lumii. Din păcate publicul îl iubea mai mult pe Mariano ceea ce-i aducea ură în sufletul lui Anwir dorindu-și putere, din ce în ce mai multă putere, ajungând să greșească în meciuri și să se izoleze de toți colegi săi, până și de prietenul său cel mai bun.
        Au trecut săptămâni bune, iar Mariano primește un mesaj de la prietenul său să vină în vizită că are să îi arate ceva important. Îngrijorat de tăcerea prietenului său decide să-l viziteze sperând să-l poată ajuta. Ajunge în fața unui conac imens de culoare albastră unde este întâmpinat de Gustave, valetul casei și dus spre camera lui Anwir.

        —Maestrul Anwir e...putin c-am recalcitrant. Ți-aș sugera să-i faci pe plac.

         Este tot ce aude de la lacheul cu păr cărunt înainte ca ușa să se închidă în spatele lui. Se perindă prin cameră încercând să găsească un întrerupător, dar instant se face lumină și îl vede la doar câțiva metri de el pe Anwir care arata deplorabil. Avea cearcăne peste cearcăne, hainele șifonate, iar părul în toate direcțiile. Totuși, zâmbetul era intact, dar straniu îi aducea un fior pe șirea spinării.