Clanul Leilor Reîncarnarea

Capitolul 17: Lumina înainte de Haos

             Mariano iese din loja Leilor după ce termină discuția cu un bărbat înalt care purta o insignă în piept. Azi era ziua în care totul se va decide. Trebuiau să pună un stop acelui ser și ideilor lui Anwir. Să creeze un posibil antidot care să îi salveze pe acești copii care sunt injectați ca niște șoareci de laborator. Coboară calm pe scările întunecate care duceau la vestiare și la intrarea pe teren. Trebuia să aibă mintea limpede și să nu se îndoiască de echipa sa, până la urmă au îndurat antrenamente greu și au ajuns aici fără el, erau pregătiți. 
            Când mai avea câteva trepte până la parter aude vocea Lunei care vorbea cu cineva. Încremenește.  A doua voce care o acompania era una care o cunoștea prea bine, una care ar fi tăiat prin gheață doar ca să se facă auzită.

           —Anwir...

           Se auzise doar într-un șoptit. Se uită la baza scărilor și îl vede, mereu în aceleași haine pompoase și privirea rece ca de vampir. În fața lui era Luna ținută de umeri de către acesta, iar lângă ea era un băiat cu păr alb și ochii verzi. Îl recunoscuse. Era renumitul discipol al lui Anwir, Zane Cyprus. Mariano dă să meargă la ei ca să o elibereze pe nepoata sa din mâinile maniacului, dar vede cum Luna îl plesnește pe Zane așa că se oprește șocat și confuz. Le-a ascultat din umbră fiecare cuvințel și nu îi venea să creadă, Luna îl plăcea pe ăla, adeptul unui dobitoc. La ce se putea aștepta? Să nu fie păcălită? Vede cum ea fuge de acolo acest fapt liniștindu-l. Știa că echipa ei o va liniști sau cel puțin spera. Totuși observă privirea băiatului. Avea ochii limpezi și plini de viață ceea ce nu era posibil dacă erai injectat cu ser H. Analizase timp de ani buni acel dozaj, iar caracteristicile persoanelor erau la fel, inchiderea la culoare a părului, ochii devedeau negrii, pielea nu se mai genera în timp lăsând cicatrici nevindecate. El arăta complet diferit, deci asta însemna că puștiul nu era injectat.
          Își scutură ușor capul trezindu-se din gânduri și se holba pe cei doi. Zane își privea maestrul rece, dar în acei ochii se putea citii frica, dar și disprețul. Mariano își ridică o sprânceană fiind atent la imaginea din fața sa. Acea privire pe care i-a aruncat-o fetei era evidentă. Făcuse ceva, dar regreta și încerca să repare. Băiatul pleacă spre vestiarele echipei sale cu capul înduplecat. Oare...Se poate oare ca el să se fi îndrăgostit de Luna?

            —Acea privire parcă am mai văzut-o undeva...Nu crezi, Mariano?

         Corpul lui Anwir s-a întors încet, iar privirea l-a săgetat pe bărbat. Mariano trage aer în piept și coboară ultimele trepte.

           —Nu o vei putea doborî  cu niște vorbe, iar asta o ști și tu, Obsidianheart.

          Masca lui Anwir cade pentru câteva secunde. Mariano nici nu se clintea. În fața sa era vechiul lui prieten, un om cu o inteligență inspăimântătoare, dar de multe ori previzibilă. În ochii săi va rămâne un prieten cu care s-a bucurat de magia acestui joc, iar maniacul care i-a luat locul era decât un arlechin fără viață, nicidecum Anwir.

          —Nici nu mă aștept la asta, vechi amic. Nu e vina mea că e atât de nesăbuită încât să se țină de mână cu demonii Iadului. Dacă nu poate rezista să meargă acasă.

          —Ce pot spune, seamănă cu tatăl ei!

          Anwir se oprește din loc strângând slab din mâna strângă. Masca sa rece și impenetrabilă cade din nou și îl privește cu ochii săi pământii care arătau o scurtă sclipire. Mariano își mărește usor ochii la reacția lui, dar era ferm.

         —Știe?întreabă bărbatul nonșalant.

         —Nu. Asta depinde de tine dacă ai să îi spui vreodată!îi răspunde ferm.