Capitolul 11

8.4K 295 9
                                    

Lucy P.O.V

Razele soarelui pătrund în camera mea, făcându-mă să mă trezesc. De ce naiba n-am tras perdelele? Deschid somnoroasă ochii şi mă trezesc cu ceva greu peste mine. Cineva doarme cu capul pe pieptul meu. Dumnezeule! Din nou este el?! Ţip terifiată, împingându-l cu toată puterea de pe mine şi mă retreg în cel mai îndepărtat colţ al camerei de el, iar acesta se trezeşte la rândul său şi îşi ridică privirea spre mine. Răsuflu uşurată când îl văd pe Angello şi nu-mi vine să cred cât de toantă sunt. După ce că m-a salvat de acel nenorocit, acum l-am mai şi împins, iar acesta aproape a căzut din pat. Mă priveşte speriat şi îngrijorat, iar în acest moment îmi vine să-mi dau palme la cât de penibilă sunt chiar acum.

— Lucy, ce ai păţit?! Eşti bine? mă întreabă şi vine lângă mine.

— S-Sunt bine. îi spun, încă respirând sacadat.

— Atunci de ce ai ţipat? Ai avut din nou un coşmar?

— Nu, nu. Îmi pare rău pentru că te-am împins, doar că... Când te-am văzut dormind lângă mine, am crezut că eşti acel nenorocit pentru că stăteai cu spatele şi nu ţi-am văzut faţa. Mai ales după acel coşmar oribil am crezut că el s-a în-... îi spun ruşinată şi îmi curg câteva lacrimi pe obraz, dar mă întrerupe când îmi oferă o îmbrăţişare caldă.

— Oh Doamne, mie îmi pare rău! Nu am vrut să te sperii.

— Nu trebuie să-ţi ceri scuze, ştiu că n-ai întenţionat asta. Doar că nu ştiu... Cred că îmi pierd minţiile. îi spun şi realizez cât de prostesc mă comport.

Chiar nu-mi pot da seama cum îmi mai  poate suporta toate aceste toane.

— Lucy, nu vorbi aşa! Cum să-ţi pierzi minţiile? Este normal ce simţi acum, dar va trece cu siguranţă peste ceva timp.

— Îţi mulţumesc din nou pentru ce ai făcut aseară. Mi-ai salvat viaţa şi îţi sunt foarte recunoscătoare pentru că eşti alături de mine.

— Nu trebuie să-mi mulţumeşti. Aş face asta din nou, dar sper din tot sufletul să nu se mai repete şi altă dată încidentul neplăcut de aseară. Trebuie să uităm cumva ce s-a întâmplat.

— Ok. Şi cum o să facem asta?

— M-am gândit să petrecem azi cu toţii timp împreună. Ceva în familie. Ce zici? îmi propune zâmbind şi sunt total de acord.

Îmi şterg lacrimile de pe faţă şi îl văd analizându-mă cu părere de rău. Îl privesc întrebător şi-l pot vedea cum nu-şi poate găsi cuvintele, având privirea în jos.

— Lucy... Chiar nu vreau să te fac să plângi din nou sau să te simţi prost, dar... Nemernicul acela ţi-a lăsat nişte
s-semne. îmi spune şi nu-mi vine să cred.

Cobor repede din pat şi alerg spre baie, uitându-mă în oglindă. După ce că mai avea puţin şi mă abuza, mi-a lăsat şi nişte semne îngrozitoare. Cele mai evidente sunt cele de pe gât. Sunt semne de la strangulare şi de la acele muşcături oribile. Coapsele îmi sunt şi ele pline de vânătăi urâte, şi încă câteva mai mici pe faţă. Aseară când am făcut duş nici nu le-am observat din cauza şocului, dar acum sunt de-a dreptul terifiată de ce a putut să-mi facă acel nenororcit. Mă las în jos pe peretele rece al băii, ţinându-mi genunchii la piept şi dau frâu din nou lacrimilor.

— Lucy, hei! Nu mai plânge, te rog! Se vor vindeca şi n-o să le mai vezi. îmi spune când vine lângă mine.

— Da, Angello... Dar până vor trece le voi vedea zilnic şi îmi voi aminti de...el. îi spun printre suspine.

Dragoste la prima vedereDove le storie prendono vita. Scoprilo ora