A trecut deja o luna de la vacanta de Craciun iar noi ne-am întors la școală. Azi fiind joi, am ieșit la 13 și când am ajuns acasă, împreună cu cei doi, m-am dus în camera mea și m-am aruncat în pat.
Ma bucur ca nu am teme. Pentru ca n-am niciun chef de învățat.
Nu durează mult ca cineva bate la ușă mea.
Sara: Cine e?
In loc să-mi răspundă, persoana respectiva întra. Taehyung.
Taehyung: Vino sa luam prânzul. Ai noștri vor sa ne spune ceva.
Dau aprobator din cap și ma ridic leneșă de pe pat. Îmi târăsc picioarele pana în bucătărie unde toți erau la masa în afara de mine si Tae.
Am avut dreptate când am spus ca locul meu o sa fie între cei doi.
Ma așez pe scaun începând sa mănânc.
Mama: Sara, am vorbit cu diriginta ta și mâine nu mergi la școală. Vii cu mine si cu prietenele tale la cumpărături. Trebuie sa cautam rochii și pantofi și de toate. Spune foarte fericita.
Eu însă, când aud încep sa tușesc fiindcă aproape ma inecasem cu mâncarea.
Sara: Dar suntem abia în ianuarie. Iar nunta voastră ați spus c-o sa fie la toamna.
Mama: Da, dar trebuie sa cautam din timp. Știi cât de greu e să-ți găsești hainele perfecte, nu?
Sara: Nu.
Mama: Ei bine o sa știi.
Oftez apoi ma gândesc de ce a spus "vii cu mine și cu prietenele tale". Ce sa facă ele acolo?
Sara: Mama, de ce ai spus c-o sa vina și prietenele mele?
Mama: Oh. Ce aiurita sunt. Am uitat sa va spunem.
Taehyung: Ce sa ne spuneți?
Hyeon: Pai. Tu cu Jungkook o sa fiți cavalerii. Iar Sara și prietenele ei o sa fie domnișoarele de onoare.
La naiba! Nu! Urăsc sa fiu în centrul atenției! Și fiind domnișoară de onoare e imposibil sa nu fii în centrul atenției când ești lângă mireasa!
Băieții se pare ca nu erau prea surprinși. Probabil s-au așteptat la asta.
Sara: Chiar e nevoie...?
Mama: Ce?
Sara: Sa fiu domnișoara de onoare..
Mama: Evident. Ești fiica mea. Spune vesela.
Oftez lăsându-mi privirea în farfurie. Asta îmi mai lipsea.
Mama: Oh, și Taehyung, trebuie sa vii mâine cu noi la cumpărături.
Taehyung:De ce?
Mama: Avem nevoie de o părere din partea unui băiat. Spune și ii face cu ochiul.
Taehyung: Îmi pare rău, dar nu pot mâine. Am antrenament.
Mama:Oh. Atunci Jungkook? Ești liber mâine?
Nu el! Nu poate sa ma vadă îmbrăcată cu toate prostiile alea!
O doamne cu ce am gresit?
Jungkook: N-am nimic în program.
Mama: Super! Exclama fericita. Atunci mâine după micul dejun le luam pe fete și mergem la Mall.
Mai am puțin și ma dau cu capul de masa. Se putea mai rău de atât?
Mama: A da, tu și fetele trebuie sa aveți rochii asemănătoare. Și ma gândeam pe ce culori sa mergem. Ce-ai spune de rosu? E destul de sexy și ar merge cu aproape orice.
Da, clar se poate mai rău.
Sara: E chiar necesar?
Mama: Ce?
Sara: Atâta tam-tam pentru niște rochii. Tu ar trebui să-ți bați capul pentru ca tu ești mireasa.
Mama: Chiar de aia. Deci ce spui? Rosu sau blue-marin?
Oftez dar din fericire ma salvează Jungkook.
Jungkook: Mai bine vedem mâine acolo cu ce le sta mai bine. Nu?
Mama: Ai dreptate. Sunt doar prea entuziasmata!
Când terminam toți de mâncat, defapt când termina, pentru ca după minunata veste ca trebuie să-mi iau rochie nu știu de care mi-a pierit pofta.
Sunt prima care ma ridic de la masa și urc sus, pentru ca sunt cu moralul la pământ și nu vreau sa dau explicații.
Jungkook
Karen: Credeti ca s-a supărat?
Tata: De ce sa se supere?
Karen: Știu și eu..poate nu ii face bine căsătoria asta...
Tata: Nu prea cred draga. Ți-ar fi spus dacă nu ar fi fost de acord. Doar ești mama ei. O încurajează tata.
Karen: Da dar dacă-
Tata: Liniștește-te. Poate nu știe cum să-și gestioneze emoțiile.
Karen: Poate ai dreptate. Spune și încet încet ii reapare optimismul.
Ii arunc o privire lui Tae care pare sa știe și el ca Sara nu e tocmai bine.
Merg în camera mea, cu Tae pe urmele mele și când ajungem sus acesta închide ușa camerei și se uita la mine.
Tae: Ce facem?
Jungkook: Cum adica?
Tae: Pai e clar ca Sara nu vrea tot tam-tamul asta.
Jungkook: Nici eu nu-l vreau. Dar nu vreau nici ca tata sa fie nefericit. Și cel mai probabil nici Sara nu vrea ca mama ei sa fie supărată.
Tae: Pai bine. Și atunci ce facem?
Jungkook: Ne vedem de treaba noastră. Oricum după ce terminam liceul fiecare o s-o luam pe drumul nostru, asa ca măcar părinții noștri sa rămână uniți.
Tae: Ai dreptate.
După câteva momente de liniște fratele meu sparge din nou gheata.
Tae: Auzi?
Jungkook: Aud de 18 ani.
Tae: Haha. Nu ar trebuie ca domnișoarele de onoare sa aibe parteneri?
Jungkook: Ce vrei sa spui?
Tae: Pai în mod normal, numărul domnișoarelor de onoare e egal cu cel al cavalerilor, astfel formându-se "perechi". Îmi explica el mai ceva ca Einstein.
Jungkook: Asta am înțeles. Ma refeream la ce vrei sa prin asta?
Taehyung: Pai ele o sa fie cinci. Noi suntem doi. Duh.
Jungkook: Pai o sa vorbim cu tata și cu băieții și am rezolvat.
Taehyung: Bun. Și mai trebuie sa ne cautam si noi costume și pantofi și toate cele.
Dacă n-am fi frați as spune ca-l încântă ideea, dar știm amândoi ca nu ne plac cumpărăturile.
Jungkook: Avem destul timp pentru asta.
Iese oftând din camera mea iar eu, după ce ma asigur ca nu e nimeni pe hol, merg la Sara. Bat la ușa și după ce aud un "cine e? " deschid ușa.
Văzându-mă se reîntoarce la cititul cărții din mana ei.
CITEȘTI
Step Brothers
Fanfiction- Măi măi. Nu te așteptai sa ma vezi, așa-i? Am doua opțiuni: Tac din gura și rămân întreaga, sau ii răspund cum știu eu mai bine și mi-o iau. - Sincer nu. Credeam ca te-au mâncat moliile deja. Spun nereușind sa tac din gura. Vad cum se încrunta și...
