Step Brothers

41. Vrei Sa Spui Ca...

Jungkook: Tu?

Sara: Am vrut sa te simți bine..

La naiba cât de penibil suna. Îmi vine sa întru în pământ de rușine.

Jungkook: Oh.

Sara: S-scuze..

Jungkook: Pentru ce îți ceri scuze?

Sara: Pai..

Pentru ceea ce am făcut de 10 minute încoace. Dar ar fi prea penibil să-i spun asta, nu?

Jungkook: Nu ai de ce să-ți ceri scuze. Și nu vreau sa te simți prost pentru asta. Dar nu înțeleg ce te-a apucat dintr-o data.

Sara: Ma simțeam aiurea sa știu ca tu..

Jungkook: Ca eu ce?

Sara: Ca tu...

Jungkook: Sara, nici nu poți spune ce făceam eu atunci. Spune amuzat.

Sunt atât de proasta.

Sara: Eu...

Își pune mâinile pe brațele mele și ma face sa ma uit în ochii lui.

Jungkook: Uite ce e. Nu vreau sa te simți datoare sau ceva de genul. Nu am făcut ce am făcut doar ca să primesc asta înapoi. Am făcut-o ca să te simți tu bine. Înțelegi? Nu vreau sa te simți obligata sa faci asta dacă nu tu vrei.

Îmi las privirea în pamant din cauza ca îmi e prea rușine să-l privesc, dar acesta îmi ridica bărbia cu degetele sale și îmi zâmbește încurajator.

Jungkook: Nu ai de ce sa te simți prost, bine?

Dau aprobator din cap, cu toate ca ma simt prost.

Își apropie fața de a mea pana când buzele noastre se ating, formând un sărut. Îmi pun mâinile pe umerii lui pentru susținere iar el și le pune pe talia mea.

Când ne despărțim din sărut îmi pun capul pe pieptul sau oftând. El își mută mâinile pe spatele meu și îmi săruta creștetul capului.

Jungkook: Ți-e somn?

Sara: Nu prea.

Jungkook: Hai sa ne plimbam atunci.

Sara: Acum..?

Jungkook: Da, ce are?

Sara: Nimic, doar ca e întuneric...

Jungkook: Și ce?

Oftez.

Sara: Nimic. Hai sa mergem.

Jungkook: Dacă nu vrei, nu e necesar.

Sara: Nu, serios. Haide.

Acesta da din umeri și ma prinde de mana, ieșind amândoi din camera.
Măcar acum sa pot face și eu ceva pentru el.
Întram în lift și în timp ce așteptam să ajungem la parter Jungkook își pune o mana pe spatele meu, trăgându-mă mai aproape de el.
Înghit în sec și după ce ajungem la parter ieșim din hotel și începem sa ne plimbam pe malul marii.
Plaja era libera, nefiind nimeni aici în afara de noi doi.

Jungkook: Ți-e frig?

Sara: Mnu.

Nu știu de unde scoate un hanorac și ma îmbracă cu el.

Jungkook: Asa e mai bine.

Ii zâmbesc, apoi ii mulțumesc. Ne așezăm pe nisip, fiind cam la 4-5 metri de apa.
Jungkook se așază în spatele meu lipindu-ma de abdomenul sau și punându-si mâinile pe mine. Privim tacuti peisajul parca scos din povesti din fața noastră. Luna plina care se oglindea în apa de un albastru închis, valurile care sparg de țărm și pe ici colo câte un pescăruș.
Îmi las capul pe pieptul lui Jungkook, iar acesta îmi săruta creștetul capului. Media

Jungkook: Nu știi cât ma bucur ca ești aici cu mine.

Zâmbesc. Și eu ma bucur sa fiu cu el. Deși încă mi se pare ciudat apropierea asta dinte noi. Nu zic că-mi displace, dar nu sunt obișnuită cu atâta afecțiune.

Sara: Și eu ma bucur.

Următoarele momente sunt iar scufundate în liniște, pana când sparg eu gheata.

Sara: Ai mai fost aici?

Prima data oftează uitându-se în alta parte, dar apoi se uita din nou la mare și îmi răspunde.

Jungkook: Am fost când am fost mic. Ma rog, aveam 12 ani. Eram cu mama și tata. Și cu Taehyung.

Sara: Oh. N-am vrut sa-

Jungkook: E în regula.

Ma simt prost ca i-am adus aminte de mama lui. Mai bine tăceam naibii.

Jungkook: Mama era cam ca și tine. Începe sa spună.

Sara: Cum adica..? Întreb nesigura.

Jungkook: Era vesela doar în prezenta persoanelor apropiate. Și nu avea încredere decât în tata și în noi. Nu ii plăcea sa iasă prea mult, dar și când o făcea profita la maxim de ocazie.
Totuși o auzeam de multe ori plângând după ce se certa cu tata și când o întrebam ce s-a întâmplat își ștergea lacrimile, îmi zâmbea și îmi spunea ca nu e nimic important. Exact ca și tine. Pe lângă asta ii plăcea mult sa cânte. Îmi canta în fiecare seara înaite sa adorm...când a murit..am simțit ca o parte din mine murise deodată cu ea...Când te-am văzut prima data la școală mi-am dat seama din start ca ești ca și mama. Din simplele gesturi pe care le făceai. Voiam sa ma apropii de tine dar nu știam cum. Și pe lângă asta ma simțeam foarte agitat în prezenta ta. Când ma priveai simțeam o grămadă de fiori în tot corpul și aveam senzația ca ma privește mama. Știi? Aveți aceiași ochi.. M-am gândit c-o sa ma rănesc și mai mult apropiindu-ma de tine. Pentru ca o vedeam pe mama în orice lucru pe care îl făceai tu. Am crezut ca dacă te rănesc și te fac să-ți regreți existenta o sa ma simt mai bine. Dar la naiba. A fost mai rău. Știu ca nu rezolv nimic cu scuzele, știu ca nu pot îndrepta ce am făcut dar îți jur ca îmi pare nespus de rău...Cand am aflat c-o sa locuiești cu noi m-am gândit ca Universul mi-a mai dat o șansă să îmi îndrept greșelile. Și poate ca sunt egoist. Dar ma simțeam ciudat sa știu ca ai aparut asa din senin. Ma simțeam de parca ar fii mama cu mine. De atunci ma simt mai liniștit..și când nu ești cu mine simt ca ma sufoc. Știu ca mama nu ar fi mandra de mine dacă ar știi câte ți-am făcut și ma urăsc pentru asta...

Isi lasă privirea în pământ asa ca nu mai stau pe gânduri și îl îmbrățișez. Efectiv nu am cuvinte sa explic cum ma simt acum. Mi-a dat încredere în mine și nici nu-mi dau seama cum a reușit.

Sara: Mama ta ar fi foarte mandra de tine.

Jungkook: De ce crezi asta..? M-am comportat oribil cu tine. Defapt și cu tine..

Sara: Dar acum îți pare rău. Și în plus, acum ai grija de mine. Ma protejezi. Ma faci sa ma simt speciala doar prin simplul fapt ca ma privești. Îmi dai încredere și ma înveți cum se simte iubirea.

Jungkook: Vrei sa spui ca...

Ok guys. Știu, dubios capitol. Ce-i mai dubios e ca efectiv am plâns când am scris descrierea mamei lui Jungkook. Dacă ascultați și "dorul de casa" nu cred ca aveți cum sa nu plângeți. :)
Sper totuși ca va plăcut 👀💕
Apropo, la ce credeți ca se referea Sara când a spus ca a învățat-o cum se simte iubirea? 🙈❤️