Step Brothers

49. Bun, Hai Sa Vedem Ce Știi

Nu știu cât timp a trecut de când face asta, dar cert e ca nu mai suport atâta durere. Nu mai am putere nici sa plâng sau sa țip și chiar dacă as face-o știu ca nu m-ar auzi nimeni.

Tata: Atât pentru astăzi. Știu ca ai mai vrea dar mai am și alta treaba în afara de a sta și a te satisface pe tine. Totuși sper ca mai ai răbdare pana mâine. Spune eliberându-mi gleznele și încheieturile din strânsoarea curelelor ălora și lăsându-ma sa ma prăbușesc la picioarele lui.

Gem de durere la contactul cu podeaua, dar monstru din fata mea doar rade.

Tata: Ne vedem mâine, scumpo.

Iese din incapere lăsându-ma acolo pe podeaua aceea rece și murdara. Încep sa plâng gândindu-mă la Jungkook.
Cât mi-aș dori sa fiu în bratele lui acum..
Îmi strâng hainele cu greu de pe jos și încep sa ma îmbrac încet cu ele. Nu-mi mai simt picioarele.
Mi-e foame, mi-e sete și ma dor toate oasele. Nu pot sa cred ce monștrii exista pe lumea asta.

După 10 minute în care m-am chinuit sa ma îmbrac ma târăsc pana pe salteaua din colțul camerei și ma fac ghemotoc pe aceasta plângându-mi de mila.

A doua zi pe la prânz, cred, monstrul își face din nou apariția. Îmi aplica același tratament și după cam doua ore pleacă.
Cam asa mi-au trecut zilele timp de o săptămână. Primeam ceva de mâncare abia pe la amiaza însă și atunci puțin și doar când își aducea el aminte.

Azi, spre surprinderea mea nu a venit deloc. Nu ma înțelegeți greșit, nici nu vreau sa vina, dar mi-e frica sa se fi întâmplat ceva și când o sa apară sa ma omoare.

L-aș crede în stare.

Stau pe salteaua aceea privind pereții și încercând sa ma gândesc la altceva în afara de durere. Pentru ca asta simt de o săptămână. Doar durere.
Ma doare tot corpul. Ma doare și sufletul pentru ca îmi e al naibii de dor de mama, de Tae, de fete, de restul grupului dar mai ales de Jungkook. De când sunt aici nu a trecut minut în care sa nu ma gândesc la el. Totuși..mi-a dispărut speranța că m-ar putea găsi și m-ar putea scoate de aici...
Cel mai probabil suntem foarte departe de casa.
Și nu ar avea nicio urma sa ma găsească. Telefonul l-am pierdut, deci șansele să-mi acceseze locația sunt 0, urme pun pariu ca idiotul ăsta nu a lăsat, asa ca sunt dată naibii.
Cred ca aici o să-mi găsesc sfârșitul..

N-am mancat de doua zile nimic și îmi e atât de foame. Nu mai am putere nici sa ma ridic de pe saltea.

Dintr-o data ușa se trântește de perete făcându-ma sa tresar si în pragul ușii își face apariția nimeni altul decât monstrul care m-a traumatizat toată copilăria.

Tata: Ți-a fost dor de mine? Da, cred și eu. Nu m-ai văzut de ieri. Hai sa vedem ce facem azi.

Spune apropiindu-se se mine. Ma ia în brate stil mireasa și ma pune din nou pe scaunul acela, în ciuda faptului ca ma zbăteam ca un peste disperat.

Îmi face același lucru pe care mi-l face de o săptămână încoace apoi pleacă.

In cinci minute se întoarce cu o tava pe care era un sandwich și un pahar cu apa.

Le lasa undeva prin încăpere apoi pleacă și închide ușa cu cheia în urma lui.

Încerc să-mi strâng hainele și sa ma îmbrac cu ele însă renunț la idee pentru ca  ma doare tot corpul îngrozitor. Totuși îmi iau tricoul pe mine, pentru ca îmi e frig, și ma bucur ca e puțin mai lung încât să-mi acopere fundul.
L-am purtat toată săptămâna, dar încă mai are mirosul lui Jungkook.
Agh. Mi-e atât de dor de el...

Incep sa mănânc din sandwich, lăsând jumătate pe farfurie pentru ca nu știu când o sa mai primesc ceva de mâncare, și sa nu mor de foame.
Ma așez din nou pe saltea, stand cu spatele spre ușa. Îmi închid ochii, și încep sa ma gândesc la Jungkook și la toate momentele pe care le-am petrecut cu el.

Ma uit în ochii lui preț de câteva minute și fără sa vreau îmi mut privirea pe buzele lui.

Jungkook: Vrei sa le săruți?

Ma uit din nou în ochii lui și vad ca e serios, spre surprinderea mea.
Îmi zgudui capui apoi ma îndepărtez repede.

Sara: N-nu..

Chicoteste apoi se ridica de pe scaun și vine spre mine zâmbind. Ma îmbrățișează pe la spate și își pune capul pe umărul meu, fiind aproape de urechea mea.

Jungkook: Glumeam doar. Dar dacă vrei poți s-o faci.

Îmi apare in minte momentul asta, urmat, bineînțeles, de altul.

Beomgyu da din cap și pleacă impreuna cu Ashley. Rămân singura câteva minute pana când Jungkook reapare cu o minge de baschet în mana.

Jungkook: Bun, hai sa vedem ce știi.

Îmi da mingea și după ce facem contact vizual câteva secunde ma uit la mingea din mâinile mele.
Încerc sa dau la cos dar nu nimeresc din cauza ca știam ca se uita la mine. Urăsc când se uita cineva la mine și trebuie sa fac ceva. Nu mai îmi iese nimic.

Jungkook: Nu-i nimic. Te învăț eu.

Apare în spatele meu, lipindu-si abdomenul de mine și făcându-mă sa tresar în ultimul hal. Își pune mâinile pe ale mele care acum cred ca erau reci ca gheata.
Pe lângă asta începeam sa și tremur, doar pentru simplul fapt ca m-a atins.
Capul sau era lângă urechea mea și privea coșul.

Jungkook: Relaxează-te. Încearcă sa ți mingea deasupra frunții, iar piciorul drept în fața celui stâng. Spune și face o pauza în care eu încerc sa iau poziția spusa de el. Bun, acum puneți palma dreapta sub minge iar cea stânga pe marginea stânga a mingii. Fac cum spune el și după un moment de liniște aruncam mingea, care sfârșește în cos apoi cade.

Respir ușurată cand se dezlipește de mine și merge sa ia mingea.

Ei ce părere aveți? :)