A doua zi ma trezesc în patul lui Jungkook pe jumătate dezbrăcată, la fel ca și el de altfel, acoperiți de plapuma.
Nu cred ca m-aș fi trezit la oră asta dacă nu era mama și Hyeon aici sa tipe.
Stai asa, mama și Hyeon?!
Îmi deschid dintr-o data ochii speriata și ii vad pe cei doi în pragul ușii. Când vad ca amândoi ne-am trezit se opresc câteva secunde din țipat analizându-ne, apoi încep din nou.
Hyeon: Ce mama iadului e în capul vostru?!
Mama: Ce naiba ați făcut?!
Hyeon: Va dați măcar seama în ce situație ne-ati pus?!
Mama: Abia ne-am căsătorit și voi doi.. Tipa lăsând propoziția în aer.
Când Hyeon sa mai spună ceva apare Tae somnoros în prag.
Tae: Ce naiba țipați asa? E abia noua dimineața..spune frecându-se la ochi pentru a vedea clar.
Când vede ce se întâmplă se blochează.
Taehyung: La naiba...injura încât sa nu-l audă ai noștri.
Hyeon: în cinci minute sa fiți îmbrăcați jos!
Taehyung: Ce-
Hyeon: Tu sa nu te amesteci!
Hyeon iese din camera cu mama pe urmele lui trântind ușa.
Nu poate sa se întâmple asta. Nu vreau sa ma despart de Jungkook. Dacă o sa ne interzică și sa mai vorbim unul cu celalalt? Dacă o sa pună pe cineva sa ne urmărească la școală? Dacă o sa ne închidă seara în camerele noastre sa fie sigur ca nu dormim împreună?
Nu se poate. Nu vreau sa stau fără el.
Jungkook: Sara, uită-te la mine.
Îmi prinde fața în palme făcând ca ochii mei înlăcrimați să-i privească pe ai sai.
Jungkook: O sa fie bine. Nu-ți face griji. Șoptește calm, dar din tonul lui îmi dau seama ca nici el nu crede ce spune.
Sara: Dacă n-o sa fie de acord..? Dacă o sa pună pe cineva sa ne urmărească la liceu doar ca sa nu ne vedem? Daca-
Jungkook: Gata. Nimic din toate astea n-o sa se întâmple. N-o sa-i las sa ne despartă. Spune de data asta mai sigur.
Las un suspin să-mi părăsească buzele și realizez ca e și Tae în camera când începe sa vorbească.
Taehyung: Nu au cum sa va despartă. E viata voastră pana la urma. Nici eu nu le permit sa va facă sa suferiți. Zice la fel de hotărât ca și fratele sau.
Nu fac nimic altceva în afara de a ma uita la eu cu ochii în lacrimi.
Îmi trag nasul apoi îmi iau tricoul lui Jungkook pe mine și ma ridic din pat.
Sara: Merg sa ma schimb..
Zic ieșind din camera lui Jungkook și izbucnind în plâns știind ca nu mai are cum sa ma vadă acum. Întru în camera mea plângând și închid ușa în urma mea sprijinindu-ma de ea.
Cum naiba o scot la capăt acum?!
Ma las în jos, rămânând lipita de ușa. La halul în care plângeam începeam sa respir sacadat simțind cum oxigenul e din ce în ce mai puțin.
Asta mai lipsea.
După douăzeci de minute în care încercam sa gândesc pozitiv, sa ma opresc din plâns și sa încerc sa gândesc limpede, ma ridic de pe jos începând sa ma țin de toate obiectele pe care le vedeam din cauza ca simțeam cum o sa cad în orice moment. Îmi iau primele haine pe care le vad, astea fiind o pereche de pantaloni de trening si hanoracul lui Jungkook. Îmi prin parul în cel mai dezordonat coc la spate și îmi șterg lacrimile ce nu mi se mai opreau. Ma privesc în oglinda fiind cât pe ce s-o sparg de nervi.
Ma spăl pe fata cu apa rece ca să nu mai arat de parca am plâns deși arat acum de zece ori mai rău.
Oftez, felicitându-mă pentru ca am reușit sa ma opresc din plâns. Cu toate ca nodul din gatul meu e al naibii de dureros.
Ies din camera și universul face ca fix în momentul acela sa iasă și Jungkook. Când ma vede ma privește îndurerat.
CITEȘTI
Step Brothers
Fanfiction- Măi măi. Nu te așteptai sa ma vezi, așa-i? Am doua opțiuni: Tac din gura și rămân întreaga, sau ii răspund cum știu eu mai bine și mi-o iau. - Sincer nu. Credeam ca te-au mâncat moliile deja. Spun nereușind sa tac din gura. Vad cum se încrunta și...
