7. 𖤐

388 20 3
                                    


Dimineața la ora 7 ceasul sună. Victor se trezește și dă să se ridice din pat dar descoperă cu stupoare că, ceva greu îi infășură mijlocul. Când își dă seama ce era, roșește. Își întoarce capul spre colegul lui de pat, iar acesta avea capul periculos de aproape de el.

Vic ia delicat mână și o pune pe pat lângă corpul lui Nick. Oprește alarma care nici de a naiba nu tăcea și pleacă agale spre baie. Acesta era una mică decorată în alb. Încuie ușa după el și dă drumul apei fierbinți. Aburii se înalță spre tavan iar Vic intră în cabină.

După un duș revigorator, acesta înfășoară un prosop în jurul șoldurilor și își dă părul ud pe spate.

Iese din baie și îl găsește pe Nick stând în moțul patului. Când îl vede pe Victor așa, i se formează un sentiment ciudat în stomac și poate sa jure că e roșu ca racul.

— Bună dimineața! spune și se întoarce cu spatele la Victor ca să nu îi observe roșeața din obraji

— Neața. Ar trebui sa te pregătești. La 8 jumătate plecăm. La 9 se deschide muzeul și trebuie să "curățăm" cărțile.

— Oh, bine.

Pustiul se răsucește cu așternuturile și ajunge pe jos. Pune pătura înapoi în pat și își ia câteva haine de schimb din bagaj.

După ce întra în baie, Victor, se asigură că camera e liberă și își trage niște boxeri curați pe el, un tricou alb și o bluza cu gat peste tricou. Peste boxeri optează pentru o pereche de pantaloni negri la dungă.

Când iese din baie lui Nick i se taie respirația. Cum poate să arate așa, frate?

— Wait a minute. Tu așa ai să mergi să jefuiești un muzeu? În pantaloni de trening? arată spre ținuta lui Nick.

— Ce e greșit? Adică... uită-te la tine omule. gesticulează spre Victor. Acum te-au scos din țiplă?

— Unu la mână, așa arăt eu de obicei, mersi de compliment. face cu ochiul. Și doi la mana, hai să îți dau ceva de la mine.

Victor îi pune bagajul pe pat și îl dă peste cap. Scotoceste printre hainele lui Nick și îi dă un hanorac Nike kaki și o pereche de blugi negri. Dă celelalte lucruri la o parte și pune hainele pe pat.

Ii ia tivul tricoului lui Nick și îl dă peste cap. Ia tricoul de pe pat și îl îmbracă cu mâna lui. Nick era vișiniu la față. Îl pune și își dea pantaloni jos și îngenunchează în fața lui că să îi bage pantaloni.

Singurul lucru care mai îmi lipsește e o erecțe. Se gândește Nick.

Se ridica și îi trage pantaloni pe el băgându-i tricoul în pantaloni ca unei păpuși. Victor se uită la el cu o privire prin care îi spune: Ce, nu îți place? Hai că știu că iți place.

Ii aranjează tricoul iar Nick ridica cuminte mâinile când Victor îl îmbracă cu hanoracul. Îi aranjează cutele de pe piept și revine la față.

— Nu te mișcă! zice amenințător.

Se duce la rucsacul lui și scoate un pieptene și mai multe produse cosmetice pentru păr.

— Cică eu să nu îmi iau multe, dar el să își ia 5 000 de produse. comentează puștiul la vederea produselor.

— Te-am lăsat eu să vorbești?! se apară Victor. Ce pot face eu cu claia asta de păr blond?

Îi dă părul pe frunte, nu îi stă bine.
Îi linge părul pe spate, nu îi stă bine.
Îi dă părul în părți, nu îi stă bine.

— Evrika!

Își freacă mâinile între ele și le trece repetitiv prin părul blond. Desface un tub de gen și îl trece prin păr. La final, părul arata de parca abia s-a trezit.

— Îți place? zâmbește ca un copil mic.

— Sincer, da. Plecăm?

— Să mai verific încă o data, și mergem.

Își verifica rucsacul și adaugă ultimele detalii. La 8.30 fix părăsesc apartamentul.

— Ține astea. zice și îi arunca din mers ceva.

— Mănuși?! face o grimasa.

— Pentru amprente. zâmbește

                                          ***

— Ești pregătit? îi zice la întrarea în muzeu.

— Da. replică tare și hotărât.

— Vorbesc eu. Tu nu știi italiană. Și chiar dacă știi, taci.

Cei doi intră în muzeu și se duc la recepție. Acolo o femeie în vârstă și simpatică.

— Bună ziua! Cu ce va ajut? Un bilet, doua? zice femeia zâmbitoare.

— Nu suntem turiști, zice și îi arată trusa de curățenie de la firmă.

— Ah, unde sunt ceilalți? Săptămâna trecută a venit altcineva.

— Săptămâna aceasta sunt eu cu ucenicul meu. Poftiți legitimația.

— Colegul meu vă va duce acolo.

Un paznic deschide niște uși cu o legitimație specială și îi duce pe cei doi într-o cameră specială. Acolo cărțile îi așteptau.

- Okey, acum ce facem, profesore?

Victor scoate un carnețel din buzunar și scrie ceva pe el.

"În colț e o camera. Avem doar 3 cărți. Una ne trebuie. Ne facem ca le curățăm și apoi ma acoperi. La ieșire ne verifică bagajele."

Nick încuviințează din cap și se dă pe lângă Victor prefăcându-se că vrea să învețe meserie.

***

— Profesore, nu îmi vine să cred că am făcut asta. țipă în șoaptă Nick când iese din muzeu.

— Să crezi. Acum mergem la hotel, ascundem "prada" și sărbătorim.

— Când plecăm?

— Sâmbăta avem zbor, cred că avem timp să se revenim din beție.

—  O să te îmbăt până nu o să mai știi de tine. zice Nick malefic.

— Nu mă subestima, pustiule.

***

Data publicării: 15 februarie 2023

Amatorul De Cărți (BoyxBoy)Where stories live. Discover now