Amatorul De Cărți (BoyxBoy)

23. 𖤐

Mă uit prin meniu și nu știu ce să aleg. Locul ăsta e diferit. Foarte diferit. Înainte nu erau decât vreo câteva mese pe aici acum e de-a dreptul un restaurant. Întotdeauna mi-a plăcut locul ăsta, și nu doar din cauza liniștii. Locul ăsta e ca acel prieten cu care te înțelegi în toate privințele. Îmi aleg ceva cotlet de porc cu un nume sofisticat și o cafea neagră. Deși e trecut de ora prânzului, eu, încă nu am reușit să mă trezesc total. Îi fac semn unei chelnerițe și îmi deschid telefonul. Aud niște pași care se opresc lângă mine.

- Bună ziua! V-ați decis ce să mâncați? Aud o voce vag cunoscută și îmi ridic privirea din telefon.

- Te cunosc... am fost în liceu amândoi, zic holbându-mă la față dânsei, încercând să-mi aduc aminte numele ei.

- Victor? Sunt Amelie, nu știam că te-ai întors în oraș, îmi zice surprinsă.

Deci Amelie era numele ei. Caut prin amintiri și îmi aduc aminte de ceva. S-a schimbat foarte mult. În liceu era una dintre prietenele alea superficiale ale pițipoancei supreme. O examinez puțin cu privirea.

- De curând, wow ce mult te-ai schimbat! Spun surprins.

- Știu, și tu arăți... bine. Stă puțin și se uită la mine apoi privirea îi coboară la carnețelul din mâna ei. Vrei ceva... de mâncat?

Pare puțin stânjenită de situație. De faptul că e o chelneriță, mai exact. Mă uit lung la ea și o idee îmi apare brusc în minte.

- Cheamă pe altcineva să îmi ia comanda, vreau să mai vorbim puțin.

Clipeste apăsat și își mută greutatea de pe un picior pe altul. Chiar e stânjenită.

- Îmi pare rău, sunt în timpul programului. Ies peste vreo 5 ore din tură, pot fi conce-

- Îmi asum eu, stai liniștită.

Mă ascultă și dispare după niște uși, revenind după câteva clipe mai târziu cu o altă fată. Amelie ocupă locul din fața mea și îi spun celeilalte fete ce aș dori să mănânc. Notează și mă lasă cu ea.

- Ce s-a întâmplat cu locul ăsta? Îmi aduc aminte când era 1€ un suc aici, iar acum...

- L-a cumpărat un om bogat care își dă mai mult interesul, îmi explică zâmbitoare.

- Nu doar asta s-a schimbat, ci și tu. Nu mă așteptam să te mai văd prin oraș.

- Cam toată lumea a rămas, dar nu țin legătura cu nimeni, îmi explică.

Cele spuse de ea mă fac să râd. În liceu era prietenă cu toată lumea. Prietenă e prea mult spus. Cred că de aia a reacționat așa, când i-am spus că vreau să stăm de vorbă. Nu am fost prieten cu ea. Mi se părea ca e prea superficială. Fiind unul dintre puștii bogați, a încercat să se bage în seamă cu mine, de mai multe ori chiar, dar am refuzat-o. Și nu doar pe ea. Fie eram prea cu nasul în cărți, fie eram în lumea mea, fie chiar am fost gay din totdeauna.

- Ciudat, țin minte că erai foarte bună prietenă cu tipele alea, cum le-or fii chemat. Zic și îmi dau ochii peste cap.

- Nici cu ele nu vorbesc, m-am mai maturizat și eu, ce naiba. Am realizat nu de curând cât de tâmpită am fost.

- Tâmpită nu e chiar cuvântul potrivit, Amelie.

- Proasta, atunci. Nu contează cum îi zici, cam același lucru e, face o mică pauză. Dar acum m-am deșteptat. O duc cât de cât bine.

- De ce nu ai plecat din oraș, aveai posibilitatea.

- Nu toți suntem dintr-o familie bogată. Ai mei au probleme cu banii, așa îi mai ajut.