Amatorul De Cărți (BoyxBoy)

20.⛧

Lu' colega care mă pune să scriu <3

Fixez cu privirea ceașca de cafea din fața mea. Nu trebuia să-mi comand, dar nu mai puteam aștepta, îmi era prea sete. Mă aflu într-o cafenea mai puțin circulată din centrul Barcelonei. Am venit aici după ultima conversație cu tata. Am decis să mă văd cu atâta timp cu el pentru că... nu sunt tocmai sigur. Nu știu la ce se așteaptă sau la ce să mă aștept eu. În carfenea nu sunt prea multe persoane. Mă uit pe geam și văd că a început să plouă mărunt. Un Mercedes negru oprește în fața ușii, iar din ea iese tata. Se adăpostește sub acoperișul cafenelei si rămâne blocat câteva secunde, uitându-se la cer. Intră în cafenea și scanează locul, în căutarea mea. Facem contact vizual și vine la mine. Întind mâna fără să zic nimic. Acesta, o prinde dintr-o mișcare și, în mod neașteptat, mă strânge într-o îmbrățișare.

- Fiului meu preferat i-a venit în sfârșit mintea la cap.

Mă bate pe spate și ne așezăm la masă, vizavi unul de altul. Îi ignor replica plină de nesimțire.

- Vă că ți-ai luat deja ceva de băut.

Rămânem în liniște în timp ce își comandă o cafea. Își dă paltonul și își așează părul gelat pe spate. Nu s-a schimbat deloc, de când l-am văzut ultima oară. Același păr negru, ca al meu, fără fir de păr alb, mereu dat pe spate, același maxilar proeminent, același barbă mereu aranjată. Totuși îi lipsește ceva; costumul la dungă. Are pe el doar o cămașă albă și o pereche de blugi negri, ceea ce e cam neobișnuit pentru el.

- De ce ai ales să ne vedem aici, tată? amestec cu lingurița în cafea și sorb din ea.

- E un oraș superb, un teritoriu neutru. Nu cred că ai fi vrut să vii în San Sebastían. Și știi că urăsc Madridul.

- Știu, dar mereu m-am întrebat de ce. De ce, tată?

- E prea overrated. E capitala Spaniei, chiar dacă nu e principala economie a țării. O făcătură, pe scurt.

- Bine punctat, fac o pauză. Care ziceai că e propunerea asta a ta de nerefuzat?

- Direct mai ești, așa că taică-to. Mai bine... spune-mi cum o mai duci, de exemplu? Ai încheiat contractul cu Torres?

- Putem spune și așa, spun dând ochii peste cap.

Scoate un chicot sumbru din fundul gatului, dar pe fața tatei nu se citește amuzamentul.

- Ai dat cu mucii în fasole? se uită la mine mult prea serios pentru expresia pe care a folosit-o

- Am cam... mă împleticesc în cuvinte, ceva de genul ăsta.

Râd ca un dobitocule de expresia pe care a folosit-o și de răspunsul meu mult prea vag.

- Ți-am spus că nu o să reușești să ajungi prea departe fără mine.

La auzul acestor cuvinte încetez din a zâmbi și mă uit sfidător în ochii lui. Cum poate un om să-ți fută așa starea? Cum îndrăznește să spună asta, în primul rând?!

- După cum vezi, Christopher- îi folosesc numele mic, ca să-l enervez- sunt foarte bine și fără tine. Nu sunt la 2 metri sub pământ și nici nu am nările roșii.

- Îmi pare rău, fiule. Devine și el serios și se lasă pe spate. Spune-mi mai multe despre... prostia asta a ta.

- Nu e chiar o prostie... e, chiar nu știu

- Cu vorbele tale, băiete.

Am o anumită tragere de inimă. Nu pentru faptul că o să îi spună lui Torres sau altceva. Nu am vorbit niciodată deschis cu tata, deci...