Amatorul De Cărți (BoyxBoy)

14. ⛧

E aproape 1 noaptea. La cât dracu termină păcălici ăștia de planificat... Dumnezeu știe ce? Pe bune acu' , sunt aici de aproape 5 ore și toată lumea arată fresh. Zici ca acu' au venit, dansează, râd, vorbesc. Eu probabil că am cearcăne duble.

Îmi învârt wiskhey-ul în pahar și mai iau o gura din el. M-am ținut de cuvânt. E primul sau al doilea pahar. Mi s-au propus mai multe "joburi" după ce se termină astea două luni, dar la fiecare oferta, Torres, mă inghiontea cu piciorul pe sub masă, și ofeream un răspuns de genul:

" Da, o să mă gândesc și o să vă anunț"

Mă trezește din conversația plictisitoare, bâzâitul telefonului din buzunar. Mă uit la el dar pe ecran scria număr necunoscut. Mă uit la persoanele de la masă, dar nimeni nu era atent la mine. Ma ridic de pe scaun și intru pe un culoar unde nu era gălăgie. Raspund la telefon dar nu se auzea nimic.

- Alo, cine este la telefon?

- Ce bine e să-ți aud vocea, fiule!

Cum de nu m-am prins? De data asta sunt nevoit oarecum sa vorbesc cu el. Mă suna în fiecare săptămână, cu număr privat în speranța că poate o sa răspund. De multe ori îl lăsăm sa sune și ascultam tonul de apel. Îl schimbasem special pentru a fi mai plăcut, în caz de nu înțelege mesajul și insistă cu mai mult de un apel.

- Ce vrei? zic căscând plictisit si uitându-mă la ceasul de la încheietura dreaptă.

- Să văd ce îmi mai face fiul și să îl întreb de unde are un costum așa scump.

- De unde... spun confuz și mă uit panicat stânga-dreapta. Oare e aici?

- Știam eu că iți stă bine la costum! Păcat... viața asta puteam sa ți-o ofer și eu.

- Pe dracu! strig nervos. Voiai doar să fiu cățelul tău fidel.

- Poate și asta... dar sa lăsăm trecutul. Ce mai faci? A ajuns pe la urechile mele ca te-ai înhăitat cu Leonard Torres. Ce prestezi? Întreabă de parcă era eram o prostituată, angajată pentru a i-o suge la rece.

-Afaceri. spun sec. Ești aici?

- Ce nu știi, nu te omoară! Poate sunt, poate nu sunt. Cine știe? spune și pot să jur că rânjește.

- Răspunde! mă răstesc

-Nu țipa la tatăl tău! Am și eu oamenii mei. Oamenii mei fideli, țin să menționez.
Tu realizezi ca arăți exact ca mine tânăr? Cum să nu aud ca un Christopher de Lorensis, varianta mai tânără, e la ditamai adunarea mafiota în Madrid? Și nici măcar nu ești mafiot, fiule!

Ascult cacaturile pe care le spune, plictisit. De ce nu îi închid în nas? Sincer, îmi place când își usucă gura de pomană.

-Ce să fac? Am avut noroc în viata. spun cu o pozitivitate falsă

- Când ai să renunț la asta, si să vii acasă, și să preiei afacerea și compania, să îmi faci un nepot care să moștenească tot?

- Niciodată. ¡ Deja de soñar!

- În fine, tu știi că ușa casei mele e mereu deschisă.