Mișcare Fatală

Capitolul 4

-Ce se întâmplă? am intrebat-o pe Christine văzând cum se uita concentrata spre usa casei care dadea in gradina in care noi ne aflam.

-Carter e aici, a zis serioasa uitându-se cu teama la mine.

-Ce? am tipat privind agitata in jur.

-Ethan, ia-o de aici, zice bruneta si îmi fac ochii mari de uimire. Ce? E nebuna?

-Cu placere, aud vocea care era atât de aproape de urechea mea. L-am privit peste umar înca nestiind cum sa reactionez. Avea acel zâmbet strengar care putea face orice fata pe raza de un km sa ii sara in brate, dar nu eu. Nu merg nicaieri cu el.

-Esti nebuna? Nu merg cu el, ma rastesc la Christine încă încercând sa aflu ce are in minte. Ma arunca in terenul altcuiva si gata, a scapat de mine?

-Harrison, nu mai comenta si misca-ti fundul pana nu ne jupoaie Carter pe amândoua, zice serioasa facandu-ma sa-mi înghit cuvintele pe care voiam sa le spun. Acum, misca! continua autoritara si m-am intors imediat spre Ethan. Nu prea am de ales.

Era cu mult mai mare decât mine, acoperindu-ma cu totul deci nu trebuia sa-mi fac griji atât timp cat Carter nu se apropia de noi. Mi-am ridicat privirea cautandu-i ochii ce acum imi analizau trasaturile fetei coborând spre camasa mea transparenta.

-Sa mergem, l-am indemnat simtindu-ma ciudat sub privirea lui, parca eram sub microscop.

Mi-a pus mâna pe talie facandu-ma sa merg eu in fata lui, in timp ca imi dadea indicatii in ce parte sa o iau pentru a nu da nas in nas cu Carter. Nenorocitul, din jocul lui de cuvinte am inteles ca are altfel de treaba.
Odata iesiti din curtea mult prea plina, am grabit pasul spre masina mea facandu-l pe Ethan sa faca acelasi lucru.

-Ce faci? ma intreaba incruntandu-se odata ce am vrut sa deschid portiera soferului.

-De aici ma descurc, mersi, i-am zis neschitand nimic. Nu stiu daca eram speriata ca era sa fiu prinsa de Carter sau eram pur si simplu intimidata de Ethan. Imi venea sa pufnesc la gândul asta, nu ma poate face pe mine un baiat sa ma intimidez.

Fara sa scoata vreo vorba, s-a apropiat de mine încet bagandu-si mâinile in buzunarele din față ale blugilor săi. L-am privit tacuta nestiind ce are de gand sa faca, insa s-a apropiat atât de tare de mine, încât abdomenul lui era lipit de al meu. M-am dat un pas in spate lipindu-mi corpul de masina încercând sa maresc distanta dintre noi, insa el a eliminat-o imediat.

-Ma gândeam eu ca ai sa-mi faci probleme, zice coborandu-si capul astfel incât buzele lui erau aproape de urechea mea. Acum, fii fata cuminte si da-mi cheile.
M-am încruntat uitandu-ma in ochii lui negri care cred ca erau vinovati de respiratia mea inexistenta.
Văzând ca nu reactionez, printr-o miscare scurt, mi-a smuls cheile din maini si s-a dezlipit imediat de mine.

-Ce naiba crezi ca faci? Da-mi cheile, acum! am zis autoritara întinzind mâna.

-Ai de gand sa ma ții toata noaptea in parcarea asta sau ma lasi sa te duc acasa?

-Ma descurc si singura, multumesc frumos, am zis punandu-mi mâinile in san. Nu ca mi-ar displacea sa fiu cu el in acelasi spatiu mic dintr-o masina, dar nimeni nu are dreptul sa îmi conduca masina.

-Poate vrei sa-l rog pe Carter sa te duca, zice si fac ochii mari imediat. Cred ca m-ar omori direct.

-Nu! Bine, gata, oftez trecandu-mi mâna prin parul lung. Ce naiba fac acum?

-Haide, mergem cu masina mea, zice scurt si mi arunca cheile in maini. Iti vei recupera maine masina.
Întruct nu aveam alta solutie, l-am urmat prin parcarea plina de masini pana in dreptul unei masini negre ce parea sa fie masina lui. Nu-mi puteam da seama cu exactitate ce masina era din cauza întunericului, dar era a naibii de frumoasa.