Mișcare Fatală

Capitolul 14

Ziua aceea a trecut pe nesimțite. Niciunul dintre băieți nu a venit la școală, nici măcar Denise nu era prezentă ceea ce mă făcea să cred automat ca era cu Ethan. Eram doar eu cu fetele care oricum mă priveau dubios după cele aflate. Parcă mă compătimeau și pe mine asta mă enerva la culme, nu aveam nevoie de mila nimănui, nu aveam vreun handicap. Însă pentru ele apropierea de Ethan părea să fie ca unul. Voiam să mă justific, să spun ca a fost doar o joacă prostească de copii, însă ceva din interiorul meu nu ma lăsa. Ceva din interiorul meu era chiar rănit după cele aflate astăzi despre Ethan. Însă sinceră să fiu părea genul acela de băiat jucător care schimbă fetele des, dar poate am fost prea oarba să văd asta. Am intrat în jocul lui și m-a acaparat repede fără măcar să apuc să gândesc. Totul s-a întâmplat prea repede și prea intens. Parca a fost totul doar un vis.

După ore am hotărât sa o iau pe jos spre casa, lucru care m-a făcut sa îmi pun ordine in gânduri. Trebuia sa ma gândesc serios și ce fac cu mașina, trebuia odată și-odată sa-i spun lui Carter ce s-a întâmplat, însă nu aveam cum... s-ar fi aflat de mica mea joaca cu Ethan ceea ce nu dădea foarte bine, sunt foarte conștientă. Dar totuși, nu aveam cum sa ma descurc altfel, nu aveam bani de o alta mașina și sa o repar pe asta nu avea rost... nici nu voiam sa ma gândesc cât m-ar costa, era o avere.

Singura parte pozitivă era ca ploaia se oprise, ceea ce ma avantaja enorm acum. Drumul spre casa era mai lung decât mi-l aminteam eu, lucru care a permis ca gândurile mele să hoinărească în locuri pe care nu mi le doream, în locuri precum "tărâmul lui Ethan". Și era foarte ușor să îmi ascund sentimentele, să mă mint singură ca nu a fost nimic între noi.

Însă a fost... iar emoțiile neexprimate nu vor muri niciodată. Sunt îngropate de vii și vor veni mai târziu în forme mult mai înfricoșătoare. Iar eu le aștept cu brațele deschise.

[...]

-Pe bune Collins, vrei să încetezi? s-a rățoit Chris nervoasă făcându-mă să îmi întorc privirea.

-Nu-ți fac nimic, ce vina am eu ca ocupi 3 locuri pe canapeaua asta? s-a apărat blondul ridicând nevinovat din umeri făcându-ne să radem, însă Chris se înroșise de nervi.

-O să-ți arăt eu cum e să ocupi 3 locuri în cimitir dacă nu te dai de aici, a ridicat Chris degetul nervoasă spre el făcându-l să-și mărească ochii, săracul părea chiar speriat de pisica roșcată de lângă el care era gata să-și înfigă ghiarele.

Collins a ridicat mâinile în defensivă și s-a ridicat imediat de pe canapea punându-se pe jos lângă Mark. Am chicotit luând o gură plină de popcorn cu cașcaval, preferatul meu.

Carter a hotărât să organizeze o seară de film la noi în apartament cu toată gașca, lucru care mă bucura nespus având în vedere agitația din ultimele zile și toate lucrurile pe care încă le procesez. Trecuseră câteva zile de la discuția cu Ethan și se pare ca se pricepea a naibii de bine la faptul de a mă ignora, cam enervant de bine. Trecea pe lângă mine pe holurile facultății fără măcar să mă privească și de fiecare dată când eu mă așezam la masa lor la prânz, el se ridica și pleca, lucru care, nu pot să mint, mă oftica la maxim.

-Vine și Ethan? m-a întrebat aproape în șoaptă Jessica care se afla aproape lipită de mine având în vedere spațiul mic de pe canapea.

-Având în vedere faptul ca încearcă să stea la kilometrii de mine dacă se poate, sunt sigură ca nu, mi-am dat ochii peste cap iar ea doar a probat cu zâmbetul de buze. Nemernica, îi convenea situația.