ÎN URMA CU 3 ANI
NEW YORK
Am suflat fumul printre buze și am învârtit țigara între degete agitată. Simțeam cum mâinile încep să îmi tremure și cu siguranță asta nu din cauza frigului. Mi-am privit pentru prima dată mâinile simțind cum inima începe să îmi pulseze din ce în ce mai repede văzând lichidul roșu care se prelingea cu repeziciune peste tot. Și nu era al meu.
Am tras din nou încă un fum, furioasă , apoi m-am asezat pe trotuar, lânga dezastrul pe care il creasem încercând din răsputeri să mă calmez și să mă forțez să gândesc limpede.
Dezastru?
Ar fi trebuit sã fie, dar nu se simtea asa, încă nu realizam cu adevărat ce am făcut. M-am întors cu fața spre trupul fără suflare, stând acum în genunchi lângă el rugându-mă să se trezească în orice clipă. Dar cum ar putea? M-am uitat la fața lui și era de nerecunoscut. Accindentul îl desfigurase de tot, iar părțile corpului abia se mai țineau laolaltă. La dracu! Nici nu am realizat cum s-a întâmplat totul, într-o fracțiune de secundă s-a ruinat totul în jurul meu. Nici măcar timp de reacție nu am avut. Am condus ca o descreierata.
Nici eu nu scăpasem nevătămată din accident. Aveam tăieturi pe brațe si capul mă durea îngrozitor, iar piciorul drept nu îl mai simțeam deloc. Însă nu simțeam încă nici cea mai mică durere, decât cea care începea să se instaleze în suflet.
Și mai era ceva ce începeam să simt - vinovăția. Începea să mă apase greu pe piept în timp ce realizam ca tatăl meu, acum întins pe jos lângă mine, nu se va mai trezi niciodată. Simțeam cum lacrimile mi se formează în colțul ochilor. Mi-am ridicat privirea temătoare spre mașina noastră, sau mai bine spus, ceea ce rămăsese din ea. Acum era doar un morman de fiare din care nu înțelegeai nimic. Tot ce știam era ca fumul gros care ieșea din motor era o amenințare în momentul asta.
Zgomotul motorului și scârțâitul roților de pe astfalt m-au făcut să mă dezmeticesc și frica mi s-a instalat în vene. Simțeam adrenalina în tot corpul însă eram sigură ca nu puteam face față la ce urmează.
Bărbații care ne-au urmărit, erau acum în mașina ce oprise la câțiva metri de noi. Privind tot haosul prin parbrizul fumuriu. Nu știam dacă eram mai speriată de ceea ce se întâmplase sau de ceea ce avea să se întâmple de acum.
Unul dintre bărbați a coborât din mașină făcându-mi tot corpul să se înfioare. Era îmbrăcat complet în negru, trupul său masiv făcându-mi inima să se alerteze mai mult, asta dacă era omenesc posibil. Simțeam pericolul în tot corpul. Niciodată nu am fost la un pas de moarte, însă acum simțeam ca îmi privesc moartea cu ochii. Bărbatul purta o cagulă neagră pe cap lăsându-i la vedere doar ochii. S-a apropiat precaut cu pistolul în mână îndreptat spre mine făcând pași alerți.
Ajuns în dreptul meu, s-a oprit și a privit toată scena demnă de un film de groază. Mi-am ridicat privirea întâlnindu-i ochii de un negru intens.Ochii lui erau plini de ură și de sete de moarte, avea o privire absentă dar profunda. Șiroaie de lacrimi au început involuntar să curgă din ochii mei care îi implorau milă. L-am auzit înghițind în sec și a lăsat pistolul ușor jos menținând contactul vizual. S-a aplecat lângă mine pe vine făcându-mă să tremur mai mult decât până atunci. În mintea mea deja rulau scenarii teribile și în fiecare dintre ele eu ajungeam moartă.
Însă tot ce a făcut bărbatul din fața mea, a fost să își ridice mâna și să-mi șteargă blând obrazul de lacrimile care nu se mai opreau. Dar a fost tras imediat de alt bărbat îmbrăcat în negru cu același gen de cagulă pe față.
-Ai înnebunit? De ce pierzi timpul? Poliția va ajunge în orice secundă. Ia fata și să plecăm, a țipat matahala cu pistolul îndreptat spre mine. Părea mai agitat decât toți la un loc.
Bărbatul din fața mea s-a ridicat i-a făcut un semn din cap celuilalt după care s-a dus la mormanul de fiare ce mai rămăsese din mașină și a luat o geantă mare și grea, de care nici măcar nu știam ca se afla acolo.
-Dracie! Șeful o să ne omoare dacă lăsăm fata în viață! A specificat clar să nu rămână nimeni! Ești cretin? A urlat din toți plămânii având încă pistolul îndreptat spre mine. Degetul a început să îi tremure pe trăgaci. Pentru prima dată în toată viața mea am început să zic o rugăciune în gând. Era ultima mea șansă. Asta sau nimic nu mă mai putea salva.
Bărbatul care se îndrepta acum spre mașină cu geanta în mână i-a făcut semn cu două degete să îl urmeze fără să scoată un sunet. Cel din fața mea era un pachet de nervi, însă odată ce a auzit sirenele mașinii de poliție în depărtare a înjurat nervos luând-o la fugă spre mașina neagră care acum avea motorul pornit. Ledul roșu care lumina sub mașina de jur împrejur a fost tot ce mi-a rămas întipărit în minte. Nu mai realizam nimic altceva. Nici nu-mi dădusem seama ca scăpasem cu viața.
M-am aplecat către cadavru și l-am tras în brațele mele lăsându-mi sentimentele să iasă la suprafață. Am urlat din toate puterile strângând mai tare în brațe trupul neînsuflețit. Mi-aș fi dorit să fiu eu în locul lui. Dar în acest moment eram oricum moartă pe dinăuntru. Și de acum avea să se schimbe totul... lucrurile nu vor rămâne așa.
