In acel moment m-am panicat. Nu stiam ce sa fac sau cum sa reactionez din moment ce nu mai trecusem prin asa ceva pana acum. Bine, am mai fost oprita de politie pentru viteza excesiva, dar nu si vinovatã pentru curse, puteam putrezi in închisoare pentru asta. Simteam cum inima mea o ia la goana si mâinile incep sa-mi transpire pe volan. Am luat-o in stânga in acea intersectie si am aruncat o privire in oglinda retrovizoare vazând acele girofaruri rosii si albastre cum ne urmareau. In fata mea erau Collins, Christine si Ethan si eram conștientă ca trebuie sa ne despartim pentru a-l deruta pe politist. In urmatorul moment, Collins si Christine au virat brusc la stânga pe o straduta lăturalnică, iar eu am ramas in spatele lui Ethan sperând ca stie ce face. Am vazut ca masina lui Ethan se îndeparteaza cu viteza, asa ca am apăsat acceleratia pentru a tine pasul cu el si am aruncat o mica privire in bordul masinii. 170 km/h in oras, da, suna a dosar penal. Simțeam cum inima îmi pompează sângele cu și mai multă putere.
Am urmarit in continuare masina lui Ethan pe cateva stradute pana ce masina de politie ne-a pierdut urma si mare mi-a fost mirarea cand am ajuns in parcarea cladirii abandonate, unde trebuia sa fie linia de sosire. Omul asta nu renunta nici daca e viata lui in joc? Am lãsat masina in mijlocul parcarii goale si am asteptat sa vad urmatoarea lui miscare. Acesta a intors masina cu frâna de mana si printr-un drift, masinile noastre au ajuns fata in fata.
Daca stateam sa ma gandesc putin, arata chiar interesant antiteza dintre masinile noastre, sau cel putin culoarea lor. Masina lui Ethan era neagra care, daca nu avea farurile acelea puternice, abia se putea distinge prin intuneric, iar masina mea era alba ca zapada si se remarca usor prin întunericul des.
Dupa cateva secunde, l-am vazut pe Ethan coborând din masina. Am oprit motorul masinii, asezandu-ma mai confortabil in scaunul meu. Acesta a inchis portiera masinii lui superbe, si si-a fixat privirea in parbrizul masinii mele. Bineînteles, din cauza farurilor mele pornite, nu se putea vedea nimic prin parbriz, deci privirea lui nu ajungea la mine. Dar chiar și așa simțeam mici fiori pe sirea spinării. Ethan a mers pana in fata masinii lui si s-a asezat pe capota, intre cele doua faruri. A privit lung in directia mea fara sa schiteze niciun gest si mi se părea ca astepta. Dar ce astepta? Ma astepta pe mine? Vazând ca nu face nimic altceva decât sa stea, am hotărât sa cobor si eu din masina. Am închis portiera in urma mea si m-am îndreptat cu pasi mici spre el, cu mâinile in buzunarele gecii de piele descheiate.
-Se pare ca eu am castigat, zice privindu-ma de sus, inaltimea lui fiind mai mare decat a mea.
-Poftim? Pufnesc. Cred ca cursa s-a cam anulat... Era sa fim prinsi de politie si tu te gândesti daca ai castigat sau nu?
-Nu ma gandesc la asta, doar am constatat. Eu am ajuns primul, zice cu un zâmbet mândru.
-Esti nebun... nici macar nu stim pe unde sunt ceilalti, doar noi doi am ajuns aici, nu poti zice ca ai castigat, spun serioasa punandu-mi mainile in san.
-Mi se spune des, rade continuand sa-mi analizeze trasaturile fetei cu un mic zambet in coltul buzelor.
-Esti asa un ingânfat, stii asta? Ii imit zâmbetul mic si ridic o sprânceana uitandu-ma direct in ochii lui.
Privirea lui era una obraznica care imi analiza ochii fara macar sa clipeasca dar eu o simteam ca o unda electrica care imi strabatea corpul. Avea un mod de a privi oamenii pe care nu l-am mai vazut, privirea lui transmite unde electrice si ajunge pana in adâncul sufletului... sau poate asa ma privea doar pe mine?
-De ce am impresia ca asta nu ești tu, Milles? a devenit serios îngustând ochii negri în timp ce mă privea cercetător. Am înghițit imediat în sec. Simțeam cum tensiunea începe să îmi urce în vene.
-Ce vrei să spui? l-am întrebat temătoare. Oare știe ceva despre mine? Ceva ce nu ar trebui.
-De ce anume fugi?
YOU ARE READING
Mișcare Fatală
Teen Fiction"Întoarce toate privirile cu hainele pe ea... imaginează-ți asta!"
