Being Chased

Capitolul 37

             Am ieșit în fugă din hotel. Gândurile și emoțiile îmi erau împrăștiate peste tot, formând un abis întunecat în care voi cădea dacă nu sunt precaută. Inima îmi era încleștată de gheare ferme care nu îmi acordau posibilitatea de a respira cum se cuvine. Imboldul de a țipa pentru a lăsa toată acea durere acumulată peste ani, iar acum peste ore, era înțepător. Trebuia să mă distanțez de acea clădire, de acel adevăr insuportabil de perceput. Am fugit într-o direcție aleasă la nimereală, printre oamenii cu fețe obosite, ce cărau serviete sau poșete.

         Claxoanele și sunetul motoarelor mă distrăgeau un timp limitat de la amalgamul de contradicții ce s-a născut în mintea și sufletul meu. Lacrimile se strânseseră, udându-mi genele, dar amânam cât puteam de mult momentul în care le voi lăsa libere. Mă strecuram printre mulțimea de persoane grăbite, căutând un loc liniștit în care să mă pot adăposti de ploaia ce amenința să ne spele păcatele. Tremuram din toate încheieturile, respirația fiind doar o ridicare și o coborâre imperceptibilă a pieptului.

       Un fulger orbitor a brăzdat cerul întunecat în două, luminând străzile aglomerate ale L.A.-ului. Zgomotul asurzitor al tunetului a urmat după, bubuindu-mi în timpane ca sunetul tobelor pe care le bați cu prea multă forță. Câteva picături mi-au atins chipul alb, fantomatic, urmând ca acestea să se întețească într-o ploaie bogată. M-am oprit în loc, ridicându-mi capul spre cerul a căror stele nu vor apărea în această noapte din cauza norilor ce formau o manta groasă. Mi-am închis ochii, lacrimile mele amestecându-se cu plânsetul obscurității. Am oftat adânc, strângându-mi ploapele mai tare.

      Câteva clipe au trecut, făcându-mă să cred că am stat acolo o viață întreagă, iar de îndată ce voi deschide ochii voi fi o nouă persoană, una care nu are atâtea poveri de cărat. Apa îmi pătrunsese prin haine până la piele, curgând șiroaie peste oricare părticică din trupul meu slăbit. Mi-am băgat mâinile în părul ud, dându-mi-l pe spate. Mi-am întredeschis ploapele pentru a îmi lăsa pupilele să mi se acomodeze cu bezna din jur. Eram singură. În afară de câteva pisici ce se adăpostiseră sub streașinile blocurilor gigantice, pe stradă nu se mai afla nicio ființă umană. Mașinile se auzea în depărtare, pe aleea lăturalnică trecând câte un vehicul la intervale mari de timp.

       M-am sprijinit de zidurile blocurilor pentru suport. Picioarele mi se prefăcuseră în gelatină, incapabile de a îmi mai susține greutatea, ce acum părea intolerabilă. Mi-am lipit absentă spatele de bucata de beton, permițând membrelor mele să se odihnească. Am alunecat în jos de-alungul zidului rece și ud. Privirea îmi era pierdută în umbrele nopții,  furtuna fiind în concordanță cu sufletul meu torturat de realitatea în care am pășit sigură pe mine. Mi-am pus mâinile pe față, scuturând energic din cap. Deși încercam să neg ceea ce am aflat, era cu neputință să alung veridicitatea trecutului ce s-a trezit să mă destrame complet și ireversibil. Multitudinea de suspine terebrante mi s-a oprit în gât, refuzându-mi dreptul de a îmi elibera suferința continuă. Lacrimile fierbinți s-au strecurat printre ploapele unite, vărsându-se una după alta pe obraji, unindu-se sub barba ce îmi tremura.

         "Nu! Nu!" repet cu voce scăzută, legănându-mă apatic.

      Nu îmi păsa că din cauza ploii înghețate puteam să mă aleg cu o pneumonie. Nu îmi păsa că cineva mă va vedea. Nimic nu mai avea relevanță pentru mine acum și niciodată. Toată farsa din ultimele luni: zâmbetele, fericirea, optimismul, beatitudinea în care intrasem, s-au terminat de această dată definitiv. Am reușit să mă amăgesc chiar și pe mine că sunt bine, că voi putea trece peste, dar acea iluzie copilărească a fost zdrobită de crunta mea existență de dinainte. Nălucile ce stagnaseră, au revenit la viață, bântuindu-mi prezentul și viitorul, rezervându-mi un loc în iadul meu personal. Prostia și credulitatea mea naivă au fost răsplătite înzecit în urmă cu câteva ore. Poate dacă aș mai fi păstrat ceva din zidurile mele de protecție, aceste momente ar fi fost mai suportabile, însă inconștiența mea infantilă a fost mai puternică decât paranoia.