-Nu, iubire, asculta ...Incearca Adam sa-mi explice, dar eu ii spun pe un ton dur si rece :
-Nu Adam, nu-mi explica. Nu ai de ce . Adica e strict treaba ta si a Lisucai, a Lissei, pardon . De ce mi-ai explica mie? De ce ? Nu ai de ce . El se uita cateva momente la mine, apoi spune :
-Tu vorbesti serios? Adica, eu nu...
-Andy, crezi ca as putea sa inghesuiesc si eu pe bancheta din spate in drum spre scoala ? Spun, intrerupandu-l pe Adam, care intre timp isi inghite cuvintele si ne urmeaza spre masina.
Mergem de vreo 20 de minute, eu fiind in ...bratele lui Andy. Ce as putea sa fac? Nu am loc pe bancheta , iar in bratele lui Adam are loc doar Lisuca.
-Iubire, as vrea sa iti arat un loc din apropiere. Spune Adam, intorcandu-si capul spre mine. Eu ii evit privirea, pentru a mia oara , apoi spun sec :
-Scuze, vreau sa mergem direct acasa . El pufneste exasperat si loveste cu pumnul bordul masinii .
Dupa un drum lung, acaparat de tacerea stanjenitoare dintre noi, ajungem in cele din urma la scoala . Baietii deschid usile masinii, iar eu ies si ma indrept glont spre scoala. abia astept sa ma trantesc in pat si sa plang. Sa plang... De ce ? De mila . Imi plang de mila, pentru ca, desi nu am vrut sa recunosc pana acum, simt multe lucruri pentru Adam. Ura, dor, mila...dragoste.
Intru in scoala , ce in acest moment era pustie, copiii de aici fiind la ore sau supravegheati pe undeva si ma indrept spre camera mea, bineinteles pazita de paznicul de care tata mi-a facut rost .
-Domnisoara, nici nu stiti ce nervos si ingrijorat este tatal tau . Trebuie sa mergem sa discutati cu el. Acum. Imi spune el, iar eu nici nu prea bag in seama vorbele lui, gandul meu fiind ocupat de Adam si cele cateva cuvinte pe care mi le-a adresat inainte sa intru pe usa scolii si pe care , bineinteles, nu le-am bagat in seama. Il urmez pe barbatul ce de acum imi va sta non-stop pe urme pana in fata biroului tatalui meu, din care se auzeau tipete. Deschid usa incet, fara sa fac zgomot.
-Cum ai putut sa-i lasi sa plece ? Esti concediat! Striga tata la portarul ce ne-a lasat sa iesim din incinta scolii. Portarul se uita urat la el, apoi injura cate ceva in barba, trecand pe langa mine si iesind val-vartej din incapere. Atunci, tatalui meu i-a cazut privirea pe mine, mirata , fericita si nervoasa. Intru in birou, inchizand usa in spatele meu.
-Pentru numele Lui Dumnezeu ! exclama tata, apoi vine spre mine, imbratisandu-ma strans. Copilule, mi-a fost asa de frica cand am auzit ca ai disparut. Unde ai fost? De ce ai plecat ? Si de ce cu el? Continua, desprinzandu-se din imbratisare si privindu-ma in ochi .
-Pentru ca...Tata, vreau sa ai incredere in mine. stiu ca e o scoala de corectie, pentru numele lui Dumneseu si nu e normal ca o fata sa se plimbe printre copiii astia sau sa stea pe aici nestingherita, dar sunt peste tot paznici, gardieni si insotitori. Crezi ca am nevoie de cineva care sa se tine mereu dupa mine? Nu am neboie de bodyguardul asta personal pe care l-ai angajat. Spun dintr-o suflare, iar tata se incrunta la mine.
-Sa am incredere in tine? Acum ? Dupa ce ai fugit cu Adam? Pff...
-Si nu inteleg ce ai cu Adam! A fost prietenul meu, tata, stii bine asta. Si-a petrecut atata timp cu noi , in copilarie, incat poate fi si copilul tau ! Strig, dar tata ma opreste din a spune mai multe :
-Asta cand era un pusti inocent, nu un criminal! Ma uitam perplex la el .
-Un criminal? Asta crezi tu ca e ?
-Nu cred asta . Stiu asta, scumpo! De ce crezi tu ca e el aici? Pentru ca recicleaza? Pentru ac cedeaza locurile batranilor in autobuz? In niciun caz. A omorat pe cineva ! Il priveam fix, nevenindu-mi sa cred.
-Imposibil, Adam nu ar face asta . Spun , dar tata ofteaza enervant si scoate din birou un dosar, pe care scria numele lui Adam.
Scuze de greseli !
YOU ARE READING
Cartierul crimei...(+18)
Mystery / ThrillerCând problemele din familie o obliga pe Kara si pe tatăl său să se mute, aceștia ajung sa locuiască, de-a binelea, intr-o școala de corecție. Ce poate fi mai rău de atât? Dar se pare că totul devine mai comp...
