Cartierul crimei...(+18)

Capitolul 21-Il urasc

Ma ridic din pat si ma apropii de usa. Trebuia sa ies din camera, apoi sa merg la Adam si sa-i spun...sa-i spun ca...ce naiba, trebuie sa-i spun totul. Ca am aflat de dosar si stiu ca nu e un criminal, ca tata e de vina si ca...il iubesc. Si mi-a fost nespus de dor de el.Intotdeauna mi-a fost. Inca de cand s-a mutat, acum cativa ani din orasul meu.

 Stateam si gandeam. cel putin, incercam. Incercam sa-mi vina alta idee in legatura cu o diversiune destul de buna, incat Bob sa plece, din nou, de la usa mea pentru a avea cale libera spre Adam, dar e cam greu de gasit o scuza de genul, mai ales ca e noapte. Imi va fi greu si sa ajung pana la usa lui, caci stiu ca holurile sunt pazite, dar asta e o problema la care sa ma gandesc mai tarziu, mai intai Bob trebuie indepartat.

...

-Bob...trebuie sa...Bob...ajutor...Spun eu, gemand si trantindu-ma pe jos, dupa ce ies din camera. Bob se ridica de pe scaunul sau, apoi imi sare in ajutor, ridicandu-ma de jos. 

-Ce s-a intamplat? Intreaba el agitat.

-Ma doare...stomacul. Cred ca e de la pastilele alea, Bob.S-a intamplat ceva cu ele. Nu cred ca sunt cele bune. Acum ma simt si mai rau. Ce-o sa zica tata cand imi voi spune ca am luat pastilele gresite? Murmur eu, prefacuta si inca straduindu-ma sa par indurereata.

-Stai, astea sunt pastilele pe care mi le-ai citit. Nu se poate sa....ZIce Bob, ingandurat.

-Nu! Chiar se poate. Le-ai incurcat, cu siguranta. Ma doar rau, Bob.Ce o sa zica tata?

-Pff...Poate...nu stiu, poate nu ar trebui sa stie despre asta, domnisoara. Ma duc pana la bucatarie sa aduc nioste apa, apoi voi trece si pe la cabinetul medical al scolii, asteptati-ma aici, ma intoc cat pot de repede. Totul va fi bine! Spune el, apoi plecaa. Se pare ca se teme destul de tare de tata. Pff, are tot dreptul, chiar si eu o fac, din cand in cand. 

Ma ridic repede si pornesc spre cladirea baietilor. Trec prin curte si raman surprinsa ca nu e niciun paznic sau gardian pe-acolo. Ii multumesc Lui Dumnezeu pentru asta, apoi inaintez . Ajung in fata cladirii si intru cat de incep puteam.

Intru in holul principal, de la parter, si ma uit in stanga si dreapta dupa vreo urma de oameni, gardieni, in special. La capatul holului, in stanga, era o lumina slaba ce-mi atrage atentia. Era un birou, la care era un barbat in uniforma, citind, din cate credeam eu. Trebuia sa trec de el. Si repede, caci nu aveam tot timpul din lume. Dar observ ca barbatul se ridica, asa ca ma ascund dupa primul colt pe care-l vad, dar dupa cateva minute imi dau sema ca nu vine nimeni in directia mea. Scot capul inspre biroul de acolo, dar era gol. Pff...S-a dus la baie! Concluzionez eu, dandu-mi seama ca e si el om si are nevoi. Desi nu prea pare, sincer. Mereu m-au infiorat gardienii si paznicii. Sunt prea seriosi si sumbrii.

Urc pana la primul etaj, unde stiam ca e camera lui Adam. Numar usile si cand ajung la a 3-a, ma apropii de ea. Era camera lui. Apas pe clanta, dupa cateva momente de ezitare, dar imi iau inima in dinti si-o fac, pentru Adam. Oare se va bucura ca ma vede?

Dar intrebarea rostita in gand isi primeste singura raspuns cand intru in camera si in pat, era Adam. Dar nu singur. Peste el era o fata, fara tricou , care-l saruta nebuneste. Iar Adam nu zicea nu. Clar ca nu se bucura ca ma vede, mai ales dupa ce-si da seama de prezenta mea in cadrul usii. Dar nici eu nu ma bucur prea mult, caci imi regret imediat decizia de a veni aici. Il urasc.