Cartierul crimei...(+18)

Capitolul 24- Am sunat-o...

-Ce...murmur eu socata, apoi ii fac semn Hannei sa plecam, dar inainte sa protesteze, eu ma ridic si ies din cantina, cu ea pe urmele mele.

-Esti nebuna?Intreaba ea, privindu-ma urat, cand ajungem pe scarile de la intrarea in cantina celor de aici.

-Eu?! De ce?

-De ce ai plecat? Acum o sa creada ca ti-e teama de ei, ca sa dai ochii cu ei. Sau ca esti geloasa. Vrei asta?Motiveaza Hanna.

-Pff...nici gand. Dar...de ce ar fi venit la mine? Sa imi faca in ciuda? Intreb eu, punandu-ma pe prima treapta.Hanna vine langa mine, asezandu-se.

-Nu stiu ce sa zic, scumpo, dar Adam avea o expresie tare moharata.Si trista...Zice ea.

-Ti s-a parut. Are o prietena frumoasa, e popular pe-aici, ce-i mai trebuie...? E fericit, zic eu convinsa de asta. In fine...

-Da, in fine. Lasa-l,nu merita, serios. Mai devreme sau mai tarziu, te-ar fi inselat.

-Se pare ca e cam devreme...Zic eu, resemnata. Ai dreptate, Hanna.

-Stiu, mereu am, zice ea, chicotind. Ii zambesc, dar suntem intrerupte de un gardian :

-Domnisoara, va cauta Bob. Zice el, privindu-ma.

-Pff...multumesc...zic eu, privindu-l cand pe el, cand pe Hanna, care se uita ciudat.

-Ar trebui sa plecati acum. Sa-l chem?Continua el.

-Nu, ma descurc singura.

-Siguranta dumneavoastra e mai importanta si cred ca tatal dumneavoastra nu si0ar dori sa afle ca umblati cu o...asa ...fata. Termina el, facandu-i semn lui Bob, care a aparut de nicaieri si care acum se indrepta spre noi.

-Ce se...murmura Hanna. Cred ca o confundati, ea e...

-Fiica domnului director, stim. Zice gardianul, luand-o prin surprindere pe Hanna.

-Ce dracu...Incepe ea, dar eu i-o tai :

-O sa-ti explic, promit! Apoi sunt trasa de Bob, spre biroul tatalui meu.

-Cu siguranta! Tipa Hanna dupa mine, dar gardianul o impinge in cantina.

...

-Multumesc, John, ii spun eu, dupa ce s-a terminat ora de engleza pe care tocmai mi-a predat-o.

-Cu placere, maine la aceeasi ora, ok? Intreaba el, zambindu-mi.

-Cu siguranta, zic eu, cu zambetul cam fals.

-S-a intamplat ceva? Intreaba el, luandu-si cartile de pe biroul meu si privindu-ma.

-Neah, deloc, sunt ok, mersi, din nou.

-Stii ca poti sa-mi spui orice, nu?

-Sigur, multumesc, esti dragut, spun eu, sec.

-Tu esti o dulceata, stii asta. Semeni cu mama ta, cumva?

-Adica?

-Esti foarte frumoasa, si credeam ca poate, de la mama se trage...Zice el, rajind.

-Eh...

...

-Ce se intampla? Il intreb eu pe Bob, pe holul ce duce la biroul tatalui meu.

-Vrea sa vorbeasca cu tine.

-Tata? De ce?

-Nu stiu, nu ma intreba, raspunde el sec. Intru in birou, fara sa bat, si-l vad pe tata stand pe scaunul lui, din spatele biroului, cu o fata cam cazuta.

-Ce e? Intreb eu, dupa care inchid usa in urma mea.

-Ar trebui sa te asezi...

-Nu vreau. I-o tai eu.

-Scumpo, ce e cu tine? S-a intamplat ceva ce ar trebui sa stiu? Intreaba el, privindu-ma lung.

-Nicidecum. Ce s-a intamplat?

-Pai, as vrea sa iei loc, sa iti pot spune. Zice el, aratandu-mi locul liber din fata sa.

-Ok...decid sa ma asez, doar ca sa-mi spuna odata si sa plec in treburile mele. Chiar ar trebui sa clarific treburile cu Hanna, nu trebuia sa-i ascund ca sunt fiica directorului scolii de corectie la care e ea inchisa. Suna ciudat.

-Stiu ca a fost greu sa te muti de acasa, sa vii aici, doar pentru serviciul meu, iar acum, observ ca te-ai obisnuit, cat de cat, pe aici, ceea ce, sincer, nu-i tocmai ok. Aici nu e chiar un loc prea frumos sau potrivit pentru tine, stii si tu asta. Iar iesirile si comportamnetul tau din ultima vreme, imi dovedeste ca am dreptate. Esti prea buna si bine crescuta ca sa fii aici, scumpo. De aceea, am decis, ca ar fi cazul sa te duci inapoi acasa. Ti-am luat bilet, maine pleci. Mi-ar placea sa vin si eu, dar nu se poate. Insa, o sa vina Bob cu tine, si am sunat-o pe matusa ta, Giorgia, care va sta cu tine, de acum.