Cartierul crimei...(+18)

31

-Cum? Întreb eu de parcă nu auzisem bine. Speram că nu am auzit bine. Mă rugam să fie așa. Dar, Cross imi spulberă orice speranță, zicând amuzat :
-Gândul iti stă la mine și nu te poți concentra la altceva? Trec peste comentariul lui cu vederea, iar el continuă: Prietenul meu a fost la o scoala de corecție, iubito. Cu siguranța tu nu il Cunoști. Ești prea bună ca să îl Cunoști. Nu si avea de unde. Imi zâmbește si apoi imi face cu ochiul si își termina fraza: Acum că am clarificat asta, ce ai zice dacă ai ieși cu mine, scumpo?
-Aș zice că dacă aș face asta, sigur aș fi obligată. El chicotește slab, dar eu mă gândesc doar la Adam. El e aici. In același oraș cu mine. Ce naiba face aici? Cum de a venit aici? Ar trebui sa-mi fac cu adevarat griji? Cu siguranța nici nu stie ca sunt aici. Sigur are alte treburi de rezolvat, el nu are nici macar o treaba cu mine. Cu siguranța nu vrea sa ma întâlnească, nici macar nu stie ca sunt in același oraș cu el. Exact asta e. O sa imi vad de treaba mea si o sa incerc sa ma fac nevazuta. Adică, asa cum am fost pana acum. Plec de lângă Cross fără sa imi dau seama ca fac asta, chiar daca il aud mormăind câte ceva. Ma vad mergând din ce in ce mai repede, Dorindu-mi din toata inima sa ajung mai repede acasa. De fapt, daca ma gândesc mai bine, singurul lucru ce mi-l doresc ar fi o viața cu Adam. Un sărut de la el. Oh, Doamne, la ce imi sta capul?

Intru in casa, ii zâmbesc scurt mătușii in bucatarie si vreau sa urc in camera mea, dar o aud zicând :
-Scumpo, lasa-ti geanta si du-te in sufragerie. Ma opresc si ma uit la ea ciudat.
-De ce?
-Un prieten de-al tau te caută. E din L.A. Abia așteaptă sa te vada. Aceasta imi zâmbește larg si vad ca se pregătește sa ducă pe o tava câteva fursecuri si un suc de portocale.
Adam!
-Mătușa, Doamne! Te rog sa ii spui ca nu sunt inca acasa! Ca nu am venit! Spune-i ca dorm la o prietena, nu... Dar nu termin fraza, căci...
-Hmm, cam târziu pentru asta, iubito. Ma întorc si dau cu ochii de chipul lui Adam. Același chip de care m-am îndrăgostit. Aceiași ochi ageri si care inspira inteligenta in același plan cu gura ce emană viclenie. Totul devine irezistibil. Genunchii imi tremura si simt nevoia sa ma prind de tocul ușii. Adam mai face câțiva pași si ajunge la o distanța scurta de mine. Incerc sa nu-l privesc in ochi pentru a nu-si da seama cat de emoționată sunt sau cat de mult ma uimește prezenta lui. Dar, având in vedere privirea arzătoare pe care mi-o arunca de cand a venit, pare o misiune imposibila.
-Tu...
-Trebuie sa vorbim imediat. Spune el serios. Plecarea ta m-a șocat. Ce-a fost in capul tau sa pleci fără sa imi spui?! Il aud ridicând tonul, ceea ce ma înfurie la culme.
-Poftim?! Nici macar nu vreau sa te aud cu asta! Am vrut sa te anunț! Dar tu erai prea ocupat cu târfele! Atac eu, aproape de a tipa, moment in care Mătușa intervine pe un ton calm:
-Ce-ar fi sa luați loc? Adam, ce spui de niște fursecuri? Adam nu apuca sa mai răspundă, căci eu spun pe un ton tăios:
-Stai liniștita, Mătușa. Adam tocmai pleca. La revedere!