Domnișoara Danner |FINALIZATĂ|

Capitolul 16

*Perspectiva lui Lexi*

-Pleaca, ii urlu in fata pentru a nu stiu cata oara si fac doi pasi spre intrarea cladiri.

     Acum merg la ultima repetitie inainte de spectacol. Da... este in aceasta seara si am mai multe emotii decat am avut prima data cand mi-am pus poantele. Pe atunci eram o mana de om, eram micuta fata de acum... 7 ani. Trecand cu vederea acest aspect, picioarele ma omoara si nu mai pot, chiar daca port si protectia,dar m-am obisnuit cu sensatia asta. 

-Dar te rog iarta-ma, ma implora pentru a nu stiu cata oara si ma intorc spre el fumegand.

-Ba omule lasa-ma ca am de repetat, marai printre dinti si merg spre intrare.

    Din momentul in care Dylan a intrat pe usa dormitorului meu acum 4 zile si eu l-am dat afara, ma rog... tata l-a dat afara si i-a tinut mai apoi o morala lui Issac, poveste lunga. Nu mai scap de el, este imposibil! Cel putin daca ii spuneam ceva important ziceam ca e normal sa faca asta, dar doar i-am spus ca nu este genul meu si nu ma atrage, spre nerusinarea mea l-am mintit vrand sa scap de el...

-Dar te rog, tipa si inlemnesc. Niciodata in viata mea nu am stat atat dupa curul unei femei, dar stau ca un catelus dupa tine! Ma ierti sau nu?

-De ce as face-o? N-am pentru ce, raspund indiferenta. E doar un spectacol, exact cum ai zis si tu!

-Pai si atunci de ce mama naibi ma tot gonesti? ma intreaba rosu la fata si face doi pasi spre mine, iar eu doi inapoi.

-Nu te gonesc, doar sunt ocupata, ma cotesc eu dandu-mi ochii peste cap.

-Da bine... si eu sunt Crystal, mormaie nemultumit si eu imi scot din buzunar telefonul care a inceput sa faca ca  toti dracii.

-Vorbim mai incolo, bine? il intreb si plec o data ce a inclinat aprobator din cap raspunzand la telefon. Da?

    *Perspectiva lui Dylan*

   O vad cum se indeparteaza vorbind la telefon si scap un oftat frustrat punandu-mi mainile la ceafa. La naiba Dylan?! Trec peste acest moment "jenant", ca sa zic asa, si potnesc spre masina mea

-Imposibila! strig cu voce tare si dau cu pumnul in oglinda masinii. La naiba...

    Bravo desteptule! Nu numai ca am spart oglinda si ca masina va avea nevoi de una noua, ci mi-am dat si sangele. Ma urc in masina avand o singura destinatie: firma. Accelerez facand slalom printe masini si primesc drept "cadou" niste urari de "bine" de la cativa soferi.

-Ce naiba s-a intamplat cu tine? urla Crystal la mine o data ce am intrat vijelios in cladire mai sa o daram. Dylan! 

-Lasa-ma si tu ca n-am chef de tine, rostesc nervos si ma indrept catre biroul meu trecand la fel de repede pe langa cativa angajati si secretara.

-Dylan ! Maria este in birou, tipa din toti plamanii, dar deja e prea tarziu pentru ca am intrat in birou.

-Fiule, se ridica mama zambitoare de pe scaun, dar se incrunta in secunda urmatoare. Ce ai facut?

-Nimic, ii raspns scurt si renunt la cravata care ma incomoda.

-Tu vezi mana aia? ma intreaba iritata. Taci si stai jos pana cand vine Crystal cu ceva pentru rana aia.

-Da mami, mormai in timp ce femeia din fata mea se indreapa catre usa.

   Sa vezi tu acu' scandal ce iti fac! ma atentionez mintal cand le vad pe cele doua femei din viata mea apropiindu-se de mine.

-Vrei sa ne spui si noua ce Dumnezeu a fost in capul tau de ai spart oglinda de la masina? ma intreaba Crystal si ochii mi se maresc instant. Nu te uita asa la mine, mi-a spus-o paznicul.

-Nimic, ii raspund la fel de scurt.

-Bine Dylan, bine, maraie mama spre mine. Ce s-a intamplat? Daca da naiba sa-mi zici ca nimic, ma jur pe ce am mai sfant ca te bat exact in momentul asta!

-Nu s-a intamplat nimic important, mormai si imi intorc capul spre geam.Au! tip cand ii simt palma rece a mamei peste mana mea sangeranda.

-Taci si indura,daca nu vrei sa-mi spui, ma atentioneaza cu un deget si incepe a-mi pansa si dezinfecta mana. 

-Nu te inteleg! spune exasperata prietena mea in timp ce isi baga "jucariile" inapoi in cutia pentru primul ajutor.

-Nici nu trebuie, i-o tai eu.

-Lasa ca am eu grija de pielea ta acasa domnisorule, mormaie mama nervoasa si face nod pansamentului stran gand cu forta.

-Stii ca doare, nu? o intreb o data ce face fundita si imi pune manusa de plasa.

-Taci ca meriti, i-o reteaza ea. Si acum, ofteaza si se aseaza pe scaun, nu-mi pasa ce faci, dar in 2 ore esti gata pentru ca mergem la o veche cunostinta de familie si un raspuns negativ nu este acceptat! 

-Bine, zic scurt si imi dau ochii peste cap spre amuzamentul prietenei mele. Taci si nu mai rade!

-Hm... dulce tortura, chicoteste Crystal. Mi-a fost dor de tine Maria, adauga pe acelasi ton si imi imbratiseaza mama.

-Labele ca e a mea, o atentionez razand. 

   A mea sau a ei, niciodata nu s-a simtit . Mama mereu ne-a tratat la fel inca de mici. Eu si Crystal rare ori am fost despartiti, eram mai rau ca magnetii si cu toate astea niciodata nu am simtit nimic mai mult decat prietenie  unul fata de celalalt.       

-Si cine mai exact este aceasta cunostinta? mustacesc curios o data ce prietena mea a iesit pe usa, iar mama zambeste putin sadic.

        *peste 2 ore*

-Tata! Haide o data ca mama deja e in masina, urlu prin casa parintilor mei in asteptatea tatei.

-Gata vin, tipa din bucatarie si vine in fuga cu papionul in mana.

-Cred ca glumesti, rad eu aratand spre imbracamintea lui. Blugi cu tricou si papionul ala rosu, serios?

-A nu, pe asta l-am gasit in frigider, spune calm si arunca papionul pe masuta de la intrare. Hai sa mergem!

-Mama o sa te omoare, il avertizez si inchid usa.

-De data asta nu, vei vedea, rade el si intra in masina pe locul din dreapta mea.

-Dar unde mergem de e asa mare agitatie? De cand ati venit sunteti asa... fericiti, zic si pornesc masina.

-Sunt niste vechi prieteni cu care am facut numai prostii in facultate, imi explica mama. O sa-ti placa de fata lor!

-Ba bine ca nu, stii doar... nu vreau nimic momentan, ii spun privind in oglinda.

-Mai vedem noi, murmura ea vesela fara sa-si ia ochii din telefon.

-Tata?

-Nu te uita la mine, eu nu stiu nimic, se apara acesta.

        Tot restul drumului mama a fost "cuminte", nu a facut nimic altceva in afara de a da mesaje sau a mai vorbi din cand in cand cu tata despre acesti "prieteni", dar fara sa dea nume.

-Dreapta, ma atentioneaza tata. Uite acolo restaurantul!

-Ok...

    Tata cuboara primul pentru a o ajuta pe mama cu portiera. Daca stau bine si ma gandesc... nu suntem imbracati in niste costume fandosite sau rochie, in cazul mamei. Blugi tricouri sau camas alba, in cazul meu, si fusta - mama.

    Ii deschid usa femeii ce mi-a dat viata lasand-o sa paseasca alaturi de tata, iar eu din urma lor apropiindu-ne de masa rezervata.

-Cred ca glumesti?! rostesc eu cu voce tare la unison cu cei doi copii Danner.