Domnișoara Danner |FINALIZATĂ|

Epilog

*Perspectiva lui Lexi*

-Cat crezi ca-i mai tine? il intreb pe Dylan furandu-i un scurt sarut.

-Nu stiu, sincer. Danseaza de ceva timp, iar Crystal nu cred ca cedeaza in urmatoarele doua ore, imi raspunde pe un ton calm si isi aseaza bratele mai bine in jurul meu.

-Issac de abia mai respira, chicotesc cu nerusinare cand imi vad fratele abia respirand.

-Atunci sa-l salvam? murmura satenul la urechea mea.

-Chiar te rog, raspund scurt si ne ridica de pe scaune facand un scurt semn tanarului ce se ocupa de muzica.

Ritmul nebun se schimba intr-unul lent, iar satenul ce imi seamana rasufla usurat strangandu-si partenera la piept si roseata din obraji ii dispare incetul cu incetul.

-A scapat, constat si cu o pirueta ajung in bratele puternice ale sotului meu unde oftez.

-Care-i treaba, iubito? intreaba acesta lipindu-si dragastos buzele de fruntea mea.

-E perfect, stii?! rostesc ridicandu-mi privirea spre el. Cine ar fi crezut ca voi avea o nunta cu o suta de invitati.

-Habr n-am, dar tu... tu meriti tot, intelegi? Fiecare efort, fiecare suspin si fiecare minut petrecut pentru crearea acestei nunti, spune hotarat sustinuandu-mi privirea.

-Multumesc...

-N-ai pentru ce! raspunde, iar cu un ultim sarut imi asez capul pe umarul sau zambind timid.

A fost o zi nebuna, dar a fost preferata mea... pana in momentul de fata nici o nebunie n-o intrece pe asta. Ma rog, nu-i nebunie! E cea mai buna alegere din viata mea. Sa-mi petrect viata alaturi de omul pe care-l iubesc? As spune "da" de o mie de ori si inca o data daca va trebui.

Daca stau si ma gandesc... nici prin cel mai negru gand nu mi-ar fi trecut prin minte ca voi ajunge sa ma casatoresc cu idiotul caruia i-ai aratat "semnul" in mijlocul strazii. Adica cui i-ar fi dat totusi?! Te intalnesti cu un om pe care tu il crezi neimportant si deodata devine cea mai importanta persoana din vata ta, e ciudat cum viata le aseaza pe toate.

Apoi mai e si faza cu secretara din birou, al naibi sa fii Dylan! Nu mai aveam mult si ma topeam la propriu acolo pe podea sau.... momentul in care te-a legat de copac. A fost si inca este o relatie de-a dreptul nebuna, zau! Dar uite... nebuna sau nu, tot impreuna am ajuns si acum pentru totdeauna.

-La ce te gandesti, smechero? ma scoate sotul meu din sirul de ganduri ce m-au acaparat.

-La noi, soptesc sarutandu-i portiunea de piele lasata la vedere de camasa alba.

-Si cum e? intreaba imitandu-mi gestul pe umarul lasat la vedere de pletele rebele.

-Divin, murmur zambind continuand sa dansez.

Cu cateva ora in urma...

-Te iubesc! rosteste ate si clar facandu-se auzit in toata biserica.

-Te iubesc! repet cele doua cuvinte punandu-mi in ele toata dragostea pe care i-o port barbatului din fata mea.

-Puteti saruta mireasa! rosteste preotul, iar buzele imi sunt numai decat capturate intr-un sarut patimas ce avea sa ma desprinda de realitate lasandu-ma sa plutesc alaturi de satenul de ma lasase usor pe spate.

-Si tot o data o mai poti asa si sa respire, rade unul dintre cavalerii de onoare in acord cu fetele mele facandu-ne sa ne desprindem doar sa ne privim in ochi.

In prezent...

Invitati, preotul, domnisoarele mele de onoare sau cavalerii... nici unul dintre ei nu a existat pe tot parcursul ceremoniei. Era un pic ciudat, nu am crezut cand una dintre fetele de la facultate mi-a spus. Ea fusese casatorita ma rog, inca este, dar zic asa. Nu am crezut-o cand imi povestea acel moment special, dar uite ca am ajuns sa traiesc acele clipe mai repede decat speram, asta si...