Domnișoara Danner |FINALIZATĂ|

Capitolul 29

*Perspectiva lui Lexi*

Ochii mi se maresc si astept ca Dylan sa repete pentru ca nu cred ca am auzit bine. Am nevoie de un control la urechi!
-Poftim? murmur si pe fata acestuia se asterne un zambet tamp. Dylan repeta!
-Tu ai zis orice si eu am ales. Astazi vei deveni doamna Evans, spune si imi mijesc ochii.
-De maritat poate ma marit, dar asta nu-i cerere in casatorie oricat de romantic vrei tu sa para! spun si ma asez pe scaunul de pana pat.
- Vrei cerere, da? maraie cu ciuda.
-Da Dylan, ma casatoresc doar cu o cerere pe masura, aprob si ii sarut scurt buzele.
-Sta omul nu stiu cat timp pe patul de spital si tu ii dai un pupic, halal iubita! se stramba ca un copil si ii inchid gura aia mare cu buzele.
-Imi placeai mai mult cand taceai, zic si ii privesc ochii care m-au urmarit zilele astea mai rau ca o fantoma.
Ma bucur ca s-a trezit... chiar daca are chef de glume! E Dylan, n-am ce sa-i fac.

*Perspectiva lui Crystal*

Dupa mesajul primit de la Isaac am sarit ca arsa din canapea de langa iubitul meu, iubit caruia numai ce i-am dat "papucii". O sa treaca el peste cu Cece... doar nu m-a inselat degeaba, nu? Ii plac blondele... sa se spele pe cap cu ele.
-Haide frate! Unde sunt cheile alea zbier cautand cu disperare cheile masinii.
-Pe astea le cauta-i? ma intreaba idiotul meu fost iubit.
-Hai du-te dracu' si da-mi-le pana tu te sparg, tun si apuc cheile impingandu-l spre canapea. Ai la dispozitie cateva ore in care sa-ti iei boarfele si sa pleci pana ma intorc eu!
Si acestea fiind spuse ies val-vartej din casa ignorand privirea pe care mi-o arunca individul.
-Esti gata?
-Issac... ce cauti aici? il intreb pe saten cand ajung langa el.
-Am venit sa te iau, mi-ai dat un mesaj, mai stii? ridica el o spranceana curios.
La naiba ca am uitat...
-Am uitat cu toata agitatia din casa,spun frecandu-mi fruntea stresata.
-Mergem? rosteste deschizand portiera.
-Sigur, de ce nu?! raspund si ma fac comoda in scaunul pasagerului.
-Esti bine? intreaba acesta o data ajuns la volan.
-Se poate spune si asa, ii zic ganditoare cu ochii pe casele din cartierul meu.
-Ce s-a intamplat? E de rau? spune si pot jura ca s-a incruntat chiar daca nu-l vad.
-Eh... nimic important. Un fost iubit jegos ca n-am cum sa-i spun altfel, mormai si imi intorc capul spre el. Baiatul meu cum e?
-Pai... baiatul tau este bine. Este acolo cu Lexi care nu-l scapa din priviri nici macar pentru o secunda, raspunde chicotind la final.
Hai ca m-am relaxat afland asta.
-Ma bucur sa stiu asta mai ales ca sora ta este acolo... cu el, oftez si ma las pe spate. Au fost niste zile grele!
-Au fost, nu te contrazic, dar asta nu inseamna ca trebuie sa-ti mai bati capul!
Nu, nu-mi mai bat capul ca nu mai merita. Doar Dylan e important acum ca na... e avariat rau de tot si idioata de Alice sper ca s-a potolit acum bine de tot.
La inmormanntare... am fost si am aruncat un trandafir pe sicriul lacuit, doar ca sa nu zica "familia" ca sunt nesimtita. Nici macar trandafirul ala nu-l merita si era unul negru.
Mi-au sarit putin in cap ca nu trebuia sa fac asta sii ca n-am avut nici costumatia ideala.
Am inteles ca nu trebuia sa vin in blugi, ci intr-un costum negru, dar nu merita nici macar sa vin dupa cate a facut si mi-a ranit prietenii.

-Esti ganditoare, il aud ca prin vis pe satenul de langa ine si constat ca masina s-a oprit.

-Se poate spune si asa, rostesc obosita si cobor din masina, dar portiera lui Issac nu se aude ci doar geamu. Ce?

-Am oprit la semafor... nu la spital, ma lamureste si imi dau singura o palma urcand inapoi in masina. Ce s-a intamplat?

-Nimic. Ma gandeam la nenorocita de Alice. Stiu ca nu trebuie sa vorbesc de rau mortii, dar pe ea...

-Las-o cu Dumnezeu. Nu-ti mai bate capuț asta frumos, spune si calca pedala de acceleratie.

-Tu tocmai m-ai facut frumoasa? rad eu cu gura pana la urechi.

-Se poate si asa, raspunde cu cuvintele mele.

-Esti bun, stii? il impung eu usor cu degetul aratator in antebrat.

-La?

-La asta. La cum te dai la o fata, il lamuresc si un zambet ii imbraca fata.

-M-am dat la tine? murmura luand curba.

-Da, raspund prompt.

-Daca m-as fi dat la tine pobabil te-as fi invitat la o cafea, dar asa nu am facut-o, rosteste calm si eu imi mijesc ochii pentru o secunda.

-Si eu poate as fi acceptat, murmur indreptandu-mi spatele.

-Atunci poate ti-as fi zis ca dupa ce terminam cu vizita lui Dylan puteam merge la cafeneaua din josul strazii, continua el pe acelasi ton.

-Bine ma, ai castigat! rad si imi pun mainile in san.

-S-a facut, chicoteste si tresar.

-Stai asa... tocmai am acceptat sa ies cu tine? il intreb si imi face cu ochiul.

-Garantez cu viata a o sa-ti placa cafeneaua, rade si opreste in fata spitalului.

-Smecherule! exclam si incep sa urc scarile spitalului.

-Taci si misca, ma dojeneste el din urma.

-Se vede ca tu si Lexi suneti frati, spun si apas butonul ce indica etajul doi al spitalului o data ce am intrat in lift.

-Si asta ce vrea sa insemne? musaceste rezemandu-se de unul dintre peretii metalici.

-Asta inseamna ca amandoi aveti chesti aia, stii tu! incerc sa-i explic, dar se incrunta imediat.

-Ce chestie?

-Pe vino incoace, ai inteles?! explic si pasesc in afara liftului.

-Am inteles, chicoteste in urma mea cat timp eu merg pe holul ce ar trebui sa duca la salonul prietenului meu.

-Care era numarul? murmur si imi face semn catre usa alba din stanga mea. Multumesc!

-N-ai pentru ce, rosteste si deschid usa.

-Ce naiba se intampla aici? strig si cei doi se opresc in secunda urmatoare.

***********************************************

Imi pare rau, dar chiar nu am avut timp de postat si mai ales de scris... e o perioada destul de grea.