Domnișoara Danner |FINALIZATĂ|

Capitolul 18

*Perspectiva lui Dylan*

-Da sau nu? repet cand observ ca aceasta s-a blocat, dar telefonul ei incepe de vibreze pe masa.

-Spectacolul, sopteste cand priveste ecranul acestuia.

-Ce? intreaba toti.

-Bineinteles, spectacolul, spun frustrat. Mereu este ceva!

-Spectacolul meu de balet este in 30 de minute si nu mai am timp.  Voi intarzia, spune panicata.

-Te duc eu, ma trezesc vorbind ridicandu-ma brusc de la masa. Haide!

-Mersi, imi zambeste si se ridica pornind spre iesire.

-Veniti? ii intreb pe ceilalti.

-Putem? zice tata.

-Trebuie s-o vedeti. E ca o stea, le spun zambitor.

-Dylan! tipa Lexi si incep sa fac pasi in directia ei.

-Haideti si voi, nu ve-ti regreta, rostesc vazandu-l pe Issac ca s-a ridicat.

-Sper doar sa nu ajungem prea tarziu, murmura fata din dreapta mea o data ce dau cu spatele incercand sa ies din parcare.

-Nici nu ma gandesc sa nu te vad pe scena aia si in chestia aia care ar trebui interzisa, zic serios apcand-o de mana.

-Tutu? chicoteste ea.

-Da, zis scurt si ii sarut mana accelerand.

-Dar mie imi place, protesteaza ea.

-Ohoo... si mie imi place, dar sa nu fii in fata unei sali pline de oameni, ci langa mine, doar in fata mea, oftez eu si iau  curba brusca.

-Mai vedem asta, contraataca ea. Crezi ca vor veni?

-Tu ce crezi?! M-as mira daca nu ar fi in momentul asta la intrare, ii raspund eu.

-Opreste! tipa si franez. Am ajuns!

-Fugi si schimba-te! ii ordona tragand-o intr-un scurt sarut. Dar avem  de vorbit dupa, bine?

-Bine, cedeaza si iese in fuga din masina.

    Si pe tocuri se tine mai bine decat unii fotbalisti pe adidasii! Parchez masina in graba, apoi o urmez intrand in lasa.

-Dylan, rasuna vocea calda a mamei in spatele meu.

-Ati ajuns, rasuflu usurat.

-Ai zis ca e asemenea unei stele! Ar fi pacat daca am rata-o stralucind, nu? spune cu glas bland si imi saruta unul dintre obraji.

-Locurile noastre? "rasare" si Issac.

-Daca avem noroc mai gasim, daca nu...

-Stam in picicoare, spune mama printesei mele. Nu-mi ratez eu puisor dansand pentru nimic in lume!

-Bine ca de ea spui asa, dar la meciurile mele deabea de dadeai, spune ofticat Issac.

-Dragule... tu chiar crezi ca imi facea o deosebita cand te vedeam ca primeai vreun pumn? il intreaba Hope. Ti-am mai zis... nu-s fana boxului!

-Stiu, mormaie fiul acesteia.

-Daca ati terminat... vreau sa-mi fata dansand, intervine Nick.

   Si acestea fiind spuse toti am aprobat printr-o inclinare de cap, apoi ne-am continuat drumul catre sala de spectacol. O usa rosiatica catifelata la atingere ne-a deschis calea spre locul in care avea sa se intample magia.

-Daca va miscati putin mai repede ocupam locurile din randul trei, ne sopteste Issac tragand-o pe Hope dupa el.

-Grabit mai e, rade Nick si ii urmeaza.

       O data asezati toti lumina se stinge si orchestra incepe sa cante, iar pe scena isi fac aparitia niste fete care incep sa se miste in pasi de balet gratios.

   Chiar daca ar trebui sa fiu atent nu-mi pasa... eu vreau sa-mi vad fata, ea este cea pentru care am venit aici si era sa fac accident, chiar daca ea n-a vazut asta. Sunt un sofer bun! 

   Timpul trece, mai greu sau nu, dar trece si in sfarsit micuta mea balerina paseste pe scena pe niste acorduri lente. Si culmea... ma asteptam sa fie emotionata, dar se simte in largul ei la cum face fiecare pirueta sau fiecare  pointe- joc de varfuri, dans pe varfurile picioarelor- m-am documentat si eu cat timp am fost "pedepsit".

   Si... incepe chinul. Idiotul nenea-in-izmene-de-baba apare pe scena, iar nervii mei incep sa se acumuleze. Piciorul ala e al meu! Soldurile alea sunt ale mele! Ea este a mea! Ma rog... sau asa imi place sa cred.

-Nu mai marai ca nebunul, ma plesneste mama peste mana.

-Ce?! N-am facut nimic, ma apar eu.

-Asta crezi tu. M-as mira sa nu te fi auzit si ea de pe scena,ma mustreaza aceasta.

-Lasa-l scumpo. E indragostit ce vrei? ii sopteste tata de langa mine.

    Intre ei m-am gasit si eu sa stau...

-Tu l-ai auzit? maraie mama spre el in soapta.

-Da, si?!

-Cum si ce? Nu suntem la gradina zoologica! il atentioneaza aceasta si imi scapa un chicot printre buze.

-Ai dreptate, nu suntem, dar vom fi cand ajungem acasa! Iti arat eu marait, spune tata pe un ton pervers lasandu-ma cu gura deschisa. Eu Tarzan, tu Jane! Dylan, mormaie si arata spre gura, vezi sa nu te a curentul baiete!

-Nu mai vreau frati, ma intorc cu capul spre mama plin de speranta.

-Stai calm, nu vei avea, cred...

    Crezi?! Mama... nu ma ajuti! Nu sunt cine stie ce egoist, dar dintotdeauna am adorat faptul ca sunt singur la parinti, eram si sunt rasfatatul familiei...

       Fata mea este la sfarsitul piesei si stiu asta pentru ca de fiecare data cand avea repetitie in ultimele zile ma strecuram in sala. Am ajuns sa si fredonez prin casa melodia, ma mir ca vecini nu au politia sau cel putin... sa-mi vina la usa.

     Ultimul salt, ultima pirueta, dar ea respira greu in pozitia finala sub lumina unui reflector alaturi de nenea izmenel si celelalte balerina care au aparut pe scena pe parcursul dansului. Mii de aplauze rasuna in sala, iar ea... cu o ultima reverenta dispare in umbra.

-Trebuie sa o gasesc, la spun celor prezenti langa mine pe scaune, dar nu mare imi e mirarea cand toti sunt ridicati facandu-mi loc.

-Ai grija de sora mea ca te castrez impreuna cu mama cat timp tata te impunge cu un fer incins, imi spune Issac serios.

-Voi avea, ii spun si fug.

    Aproape dau peste cateva persoane in fuga mea disperata, iar cand ajung in dreptul usii care duce la cabina balerinelor aceasta se deschide si o Lexi imbujorata isi face aparitia cu parul lasat liber care ii cade in valuri peste umeri care nu de mult era prins intr-un coc elegant si cu ponatele in mana avand pe e un hanorac si acel tutu.

-Rochia? murmur.

-In geanta, raspunde scurt si arata spre aceasta. Am lasat-o aici ieri cu asta!

-Mergem acasa? o intreb cand vad ca nu mai spune nimic.

-La mine? zambeste jucaus.

-La mine...

-Atunci asa sa fie, raspunde sleita de puteri lasandu-ma sa-i iau geanta din mana stanga in timp ce cu mana cealalta o cuprind pe cea dreapta. Dylan...

-Ce-i puiule? o intreb in soapta cand observ ca s-a agatat mai bine de bratul meu.

-Sunt obosita, sopteste in timp ce mergem prin multimea de oameni.

-Stiu iubito, stiu...