Domnișoara Danner |FINALIZATĂ|

Capitolul 30

-Ce naiba?! se opreste si Issac in tocul usii langa mine.

-De ce va certati? ii intreb eu pe cei doi amorezi care mai au putin si isi dau cu telecomanda in cap.

-Ne casatorim! raspunde Dylan si satenul de langa mine se ineaca subit.

-Ce faceti ma?! strig eu. Cum?

-Crystal da-mi apa, ma bate pe umar Issac si is managai usor pe spate.

-Stai jos ca o sa-ti aduc si apa. Ce naiba e in neregula cu voi doi ma?! ma rasucesc spre cei doi indragostiti.

-Nimic, pufneste prietenul meu. Ne casatorim!

-Nu Dylan, nu ne casatorim! contraataca fata de langa el si cel de langa mine ofteaza usurat.

-Slava Domnului! murmura Issac.

-Ba da Lexi, ne casatorim! opune el rezistenta.

-Nici macar nu m-ai cerut, nici macar n-ai pus nenorocita aia de intrebare! rabufneste sora lui Issac si cu un ultim oftat iese din salon.

-Du-te dupa ea, il impung pe saten in timp ce eu ma apropii de patul amicului meu. Ce inseamna asta Dylan?

-Inseamna ca o iubesc si ea e cu curu-n sus, aia inseamna! maraie el lasandu-se pe spate imbufnat.

-Ai pus intrebarea? intreb studiindu-l cu atentie, dar modul in care se incrunta nu prevesteste raspunsul dorit.

-De ce ar avea importanta? raspunde cu o alta intrebare.

-Of, Doamne! Cateodata ma determini sa ma intreb ce am facut ca sa merit un prieten asa idiot...

-Si asta ce dracu' vrea sa insemne? mormaie cu mainile in san.

-Inseamna ca e furioasa ca n-ai intrebat-o. Nu ma intrerupe! il atentionez cand deschide gura. Chiar daca pentru tine nu are nici o importanta intrebarea, ci conteaza doar raspunsul, tot trebuie sa o intrebi chiar daca stii si raspunsul, ii explic eu mai ceva ca unui copil. Deci?

-Deci ce? ridica umerii si ii dau o palma peste ochii.

-Tampitule! Deci... ai de gand sa pui intrebarea aia idioata? Si daca da, fa bine si fa ceva memorabil ca sa compenseze prostia de acum, ii spun pe un ton... relativ calm si se pare ca a priceput ideea la cum zambeste. Ce?!

-Da-mi doua secunde telefonul tau! intinde el mana si eu imi mijesc ochii. Haide Crystal, da-mi-l! Ai zis memorabil si asta vreau sa fac!

-Sper sa merite, dar daca nu... te zic Mariei!

-Haide da-l si nu mai fi copila ca nu fac nici o prostie, maraie si ii intind telefonul.

-Sa vad acum la ce te-a dus capul, pufnesc si ma asez mai comod pe patul sau.

-Buna Mira, ce zici de interviul ala? rosteste si un zambet tamp imi imbraca fata. Am ceva important de declarat.

-Asta-i idiotul meu, chicotesc eu si ma impinge cu piciorul. Du-te-n ma-ta ca ma doare, strig o data ajunsa pe podea.

-Deci cand? Azi se poate? continua el conversatia razand.

-Daca nu te castreaza Lexi... sigur o s-o fac eu, marai si imi aranjez hainele sifonate.

-Cred ca pot sa ajung pana cand incepe emisiunea, rosteste ganditor.

-Ba nu Dylan, nu poti ajunge! protestez eu chiar daca sunt constienta ca n-am nici macar o amarata de sansa in fata incapatanarii lui.

-In doua ore sunt acolo, te pup! incheie el apelul si eu mai am putin si scot fum pe nas.

-Dylan...

-Ce te-ai inrosit asa? Ai nevoie de apa? ma ia peste picior facandu-ma sa plesca-i nemultumita.

-Si cum iti inchipui tu ca vei iesi de aici? il intreb si pentru doua secunde chiar puteam a jur ca gandeste.

-Ies pe geam, raspunde scurt si ma asez jos o data ce prostia lui ma loveste din plin.

-Cum sa iesi ma pe geam?! Tu ai innebunit de tot? Nu iesi pe nici un geam. Ce esti tu? Rapunzel sa te cobori pe cearceaf?! Stai locului ca poate iti rup eu doua coaste daca nu mai ai nevoie de ele! turui ca nebuna si aproape il si plesnesc.
-Atunci fa bine si convinge-l pe doctor sa ma lase sa ies, ridica nonsalant din umeri.
-Usor de zis, greu de facut, marai eu la el.
-Haide Crystal, ce naiba?! In liceu ai dat gata o intreaga echipa de fotbal numai cu un fluturat din gene si un zambet si asta fara sa te culci cu vreunul. Ce e asa greu? rosteste ridicandu-se din pat.
-Ti-am mai zis ca esti imposibil?!
-Sa inteleg ca ma ajuti? ridica jucaus din sprancene.
-Treci si imbracate...

*Perspectiva lui Lexi*

Mama o sa faca gaura in podea... cred ca s-a invartit de un milion de ori in jurul mesei, iar toata chestie asta a ei, chestie pe care eu nu trebuie sa o aflu, incepe sa ma ascoata urat de tot din sarite. Si toate ca toate, dar cand se mai opreste si imi arunca cate o privire de aia ingrijorata simt de mai am putin si explodez de nervi.
-Gata! strig si blonda se opreste. Ce Dumnezeu se intampla de esti asa agitata? Spune-mi si mie ca sa nu mor proasta sau cel putin sa stiu ce sa-i spun tatei cand o sa lesini pentru ca nu te-am mai auzit respirand de cateva minute.
-Dar n-am nimic, neaga ea si plescai nemultumita in timp ce o spranceana mi se inalta. Ce?
-Daca te-ar vedea tata ar spune ca te-a apucat din nou "febra pantofilor", raspund indiferenta.
-Asa vorbesti tu cu mama da domnisoara? ma dojeneste femeia.
-Asta-i cea mai proasta coteala din ultimi doi ani pe care mi-ai dat-o, constat si ea se incrunta. Nu te uita la mine! Asa mama, asa fica...
-Gata! striga si se arunca pe canapea langa mine o data ce isi verifica telefonul.
-Gata pentru ce?! mormai eu cat timp mama cauta postul dorit.
-Asta! adauga pe acelasi ton si imi intorc capul spre ecranul televizorului.
-Ce dracu'?!
Asta e tot ce pot spune...

************************************************************************

Buna...

Sa incep cu inceputul!

In primul rand, imi pare rau ca nu am mai postat, dar... din motive personale chiar nu am putut sa scriu absolut deloc.

In al doilea rand... stiu ca in ultima perioada mi-am tot cerut scuze ca n-am avut timp sa public sau ca am intarziat. Incerc sa imi revin cu scrisul. Fiecare dintre noi a avut macar o data o problema, iar asta ma impiedica rau de tot. Deabea imi gasesc cuvintele si ideile.

Si in ultimul rand, vreau sa stiti ca voi mai amana putin scrisul pana cand se rezolva unele lucrurile. Nu pot sa scriu atata timp cat e balamuc, stres si agitatie in jurul meu.

Va sunt recunoscatoare si v-am mai zis-o... Va multumesc din suflet ca imi cititi cartile.
Va pup:*

PS: Tot ce am spus mai sus se aplica la toate cele trei carti: "Cucerește și păstrează", "Domnişoara Danner" si "Când soarta se joacă cu tine..."