Domnișoara Danner |FINALIZATĂ|

Capitolul 28

*Perspectiva lui Lexi*

     Ma plimb asemenea unui leu in cusca. Stiu fiecare coridor, fiecare coltisor din intregul spital, fiecare asistenta sau asistent care a calcat in salonul iubitului meu sau doar a trecut prin fata lui, fiecare doctor si m-am  familiarizat si cu mancarea de aici, iar minutele pe care le petrec in afara salonului sunt un chin. Cu greu am fost tarata pana acasa cu scopul a face un dus... pe care pana la urma l-am facut in cinci minute cu schimbat cu tot si m-am intors la spital, pe scaunul de langa patul lui Dylan.

      Doua saptamani, doua saptamani de chin pentru mine si de suferinta. Stiu ca ma aude de fiecare data cand ii spun cate ceva. Daca nu eram eu... el nu se afla aici, in secunda asta intubat si ajutat de un aparat sa respire.  Doar eu si escapada mea "amoroasa" suntem de vina. M-a manacat pe mine sa merg la Crystal.

  Acum... acum stau si il privesc. Ii studiez cu atentie chipul palid si manile in care acul perfuziei iei are locul. As fi preferat sa fiu eu in locul lui, dar ma bucur ca s-a terminat, iar Alice a fost impuscata. Bine... se putea termina si altfel, dar fiinddata situatia n-am avut ce face. Ne resemnam.

-Haide Lexi... iesi putin afara, incearca Issac sa ma induplece.

-Lasa-ma o data si pleaca daca nu-ti convine, i-o tai eu cu voce ragusita si isi ia mana de pe umarul meu.

-Stii ca nu pleaca nicaieri, nu? rosteste din tocul usii.

-Vreau sa fiu prima persoana pe care o vede cand se trezeste, bine? ma rastesc la el luandu-mi pentru o secunda ochii de la Dylan.

-Asta am inteles, dar vei innebuni aici! contraataca fratele meu.

- E aici din cauza mea, trebuie sa stau! rostesc hotarata si imi las barbia sa atinga asternutul alb.

-La naiba cu toata situatia asta de doi bani, pufneste Issac dand cu pumnul in usa si sunetul pasilor sai este unul destul de hotarat.  

     De cateva ore satenul tot incearca sa ma scoata din slon, dar nici moarta n-am de gand sa-i dau drumul la mana.

-Domnisoara Danner? murmura doctorul.

   Nici nu mai simt nevoia de a ma intoarce, ii stiu perfect vocea de parca mi s-ar fi intiparit  mai rau ca o amintire neplacuta. Oftez greu si ma intorc usor spre el.

-Da? murmur incercand sa-mi tin ochii deschisi.

-Puteti veni doua secunde? roteste doctorul indulcindu-si tonul.

-Desigur, raspund si ma ridic aruncandu-i o ultima privire.

      Ii las mana usor pe langa corp dupa ce imi lipesc buzele de ea. Vreau doar ca el sa fie bine, atat!  Ma ridic, iar in secunda urmatoare sangele imi ingheata in vene. Stransoarea puternica pe care o exercita mana lui Dylan asupra inchieturii mele parca are rolul de a-mi sfarama oasele, dar ce mai conteaza un son cand el e treaz!?

-Domnule Evans? spune doctorul apropiindu-se de pat.

   Aparatele din jurul patului incep sa scoata un sunet asurzitor, iar ochii mariti ai lui Dylan mai tare ma infioara. Scancesc puternic si imi incordez mana.

-Dylan?! soptesc abtinandu-mi doua lacrimi in timp ce ma simt trasa de langa pat, dar stransoarea nu se salabeste facand cele doua brate ale asistentei sa se retraga la fel de brusc. 

-Defibrilatorul! striga barbatul care e la fel de surprins ca si mine de situatie.

     Doua asistente se feresc lasand loc pentru masinaria necesara cand mana iubitului meu cade la fel ca si pleoapele acestuia. Asistenta ma trage din nou reusind sa ma scoata de data aceasta din salon in ciuda incercarilor mele.

     Impinsa cu brutalitate pe hol, nu zaresc nimic altceva decat privirea speriata a fratelui meu. Cu mainile in par si coatele ridicate ma indrept spre el lasand lacrimile sa se scurga.

-Lexi, ce s-a intmplat? intreaba strangndu-ma mai tare la pieptul sau.

-S-a trezit, apoi m-a strans de mana si...

   II spun printre suspine si imi ridic mana "chinuita", iar ochii mi se maresc considerabil.

-Lexi ce dracu' e aia? maraie Issac prinzandu-ma de cot.

-Dylan, soptesc si admir urmele lasate de stragerea lui.

       Cinci urma de degete destul de bine intiparite pe pielea mea, acum violacee. Sunt urme care dovedesc ca toata situatia este cat de poate de reala.

-El ti-a facut asta? maraie si un fior rece imi strbate spatele facandu-mi pielea de gaina.

-Cand s-a trezit m-a apucat de mana, ii explic scuturandu-mi usor capul.

-S-a trezit? murmura dandu-ma usor in spate, dar fara ca sa-si ia o clipa mainile de pe mine.

-Da Issac, s-a trezit, spun cu o nota de veselie. Doar pentru secunda, adaug sprijinindu-mi capul de pieptul fratelui meu. O secunda...

     Ma las usor in bratele lui pana cand nu mai simt nimic, absolut nimic. Totul e linistit, iar umbra ce ma invaluie nici macar nu ma sperie. E liniste...

-Lexi! zbiara satenul zgaltaindu-ma cu putere.

-Sunt bine, soptesc inchizand ochii.

-La naiba Lex, zice si groaza din tonul lui e destul de evidenta. Ajutor!

      Negru- nu credeam ca o sa-mi placa vreodata, dar acum... ma ajuta, calmeaza furtuna din exteriorul si interiorul meu. Termina suferinta si incheie calvarul.

-Lexi trezeste-te! imi aud fratele ordonand.

-Linistiti-va domnule, sora dumneavoastra ar trebui sa se trezeasca in orice moment! se aude o a doua voce barbateasca si pleoapele  incep sa mi se zbata si lumina puternica ma loveste.

-Lexi, sopteste Issac si ii simt respiratia calda pe obrazul meu stang.

-Issac, murmur deschizandu-mi ochii treptat. Ce s-a intamplat?!

-Era sa musti din podeaua spitalului in cel mai mare stil cu putinta, ma lamureste satenul si intr-un final reusesc sa ma ridic in fund.

-Dylan? murmur si ma ridic din pat, chiar daca doctorul tanar gesticula ca nebunul si ma atentiona cu pixul.

-Domnisoara, ramaneti in pat! spune blondul si ii arunc o incruntatura urata.

-Nici moarta, i-o tai si ma apropii de patul satenului.

   Se pare ca au renuntat la masca, asta inseamna ca e bine, nu? Ii apuc mana cu grija si o sarut. Imi ridic privirea catre el sperand ca va deschide ochii, mana mea dreapta sa odihneste pe obrazul lui, iar buzele mele le cauta usor pe ale sale.

-Haide Dylan, deschide ochii, te rog! ii soptesc scufundandu-mi fata in umarul sau. Fac orice daca te trezesti in secunda asta, jur! Doar trezeste-te...

        Cu un ultim sarut pe gatul sau ma retrag usor si ma blochez. Ochii lui ma intampina privindu-ma atenti.

-Faci orice? intreaba si cu un zambet dau din cap frenetic.

-Orice, aprob si acesta imi sterge o lacrima.

-Atunci du-te dupa preot, te casatoresti cu mine!