Acum...ori niciodata! ( Tu sau...el. Ce alegi? part II )

Capitolul 1 { Numele nu conteaza aici }

~ JAMES ~

M-am trezit brusc, pierzandu-mi pentru o secunda suflarea. Stateam culcat si nu puteam vedea decat tavanul. Care era de un alb-verzui, plin de igrasie. Am incercat sa ma ridic, dar o durere arzatoare, ce provenea din pipet, m-a oprit, facandu-ma sa raman culcat. Pe un pat. Unul nu foarte comod. Asemanator cu cele din spitale...

Stai putin... Eram in spital?! Asta insemna ca eram viu ?! Dar era imposibil! In fond, acum.... Nu stiu cata vreme, primisem un glont mortal, drept in inima. Deci n-ar trebui sa traiesc. Teoretic. Dar,totusi, daca eram in spital insemna ca traiam. In fond, daca as fi murit, as fi ajuns in rai sau iad sau ce-o fi dupa moarte. Si, din cate stiam, adica din cate citisem pentru ca nu stiam pe nimeni care vazuse ce-i dupa moarte si se intorsese sa-mi povesteasca, in viata de apoi, oricat de grav ranit ai fost, te trezeai sanatos tun. Asa ca, daca eram mort, de ce locul unde fusesem impuscat durea ca naiba?

Pentru ca esti viu, tantalaule, spuse o voce din capul meu. Mda, imi dadeam si eu seama de asta. Ok... Asta insemna ca eram intr-un spital. Cel mai probabil in spitalul din oras. Dar de ce camera era asa sinistra? Spitalele ar trebui sa fie luna si bec, nu?. Si de ce mainile si picioarele imi erau legate de pat? De obicei, nu se proceda asa. Numai daca pacientul facea o criza sau ceva de genul. Si eu nu facusem. Din cate imi dadeam seama, dormisem cumintel, in coma, pana acum. Stiu, deja sunt cam multe intrebari. Dar ce puteam face? Sa ma misc, in nici un caz. Sa strig, nici pe-atat. Deci, singurul lucru ce-mi ramaneam era sa-mi umplu capul cu intrebari. Ce distractiv!.

Nimeni nu-mi daduse nici un fel de calmant, fiindca mintea imi lucra febril, iar corpul ma durea ca naiba. Totusi, era mai bine asa. Aveam sentimentul ca nu sunt in siguranta si, desi nu ma puteam misca, macar puteam gandi. Am incercat sa cercetez mai bine camera, desi, din cauza pozitiei incomode in care ma aflam, chestia asta nu-mi reusea prea bine. Stiam ca sunt intre patru pereti murdari, singur, pe un pat afurisit de incomod, legat la maini si la picioare, cu niste curele, probabil, care-mi jupuiau pielea la cea mai mica miscare si simteam ca am niste sonde in bratul drept. Asta insemna ca eram conectat la un aparat. Care nu era in camera. Categoric nu era. Pentru ca linistea era sumbra si nu era intrerupta de nici un fel de zgomot produs de o masinarie. Deci, cineva ma urmarea, mai mult ca sigur. Asa ca, pentru binele meu ar fi bine sa nu-si dea nimeni seama ca sunt treaz. 

Am incercat sa-mi potolesc bataile inimii, ca sa para ca inca dorm. Macar pana aflam mai multe despre locul in care eram.

Dintr-o data, se auzi un scartait. Provenind de la o usa. Exista o usa! Asta insemna ca exista o cale de scapare.  Dar pana o descopeream, trebuia sa para ca sunt inca in coma. Am inchis ochi, incercand sa respir normal si sa nu ma misc. Am auzit pasi venind inspre patul meu si am incremenit. Cine putea fi?

- Doarme, spuse o voce de femeie. Era subtire si rece dar, in acelasi timp, avea o tenta de tinerete si inocenta.

- As vrea eu sa doarma, se auzi o alta voce. De data asta, una groasa, barbateasca. Mai mult ca sigur e in moarte cerebrala...

- Nu fi prost, Jer, spuse femeia. Paul a tras glontul in asa fel incat sa para ca n-are nici o sansa dar , in acelasi timp, sa nu fie fatal.

Uimirea crescu in mine. Paul era baiatul acela neindemanatic care a vrut s-o impuste pe Ash, sau poate doar a parut ca vrea s-o impuste pe ea ca sa ma arunc eu in fata si sa ma impuste pe mine. Deci nu fusese un glont mortal. Si atunci, de ce paruse ca ma lovise direct in inima... Gandurile imi fura intrerupte de vocea barbatului, care avea o nota de sarcasm in ea cand zise:

- Nu inteleg de ce l-ati trimis pe el. E doar un incepator. La cat e de neindemanatic, probabil l-a omorat.

Deci acel stil neindemanatic de a se misca nu era fals? Si mie imi venea sa rad cand am auzit asta. Cand trimiteai pe cineva sa omoare o persoana, sau sa aproape-omoare pe cineva, ar trebuie sa fie cat de cat obisnuit cu ce face. Nu incepator. Si daca m-ar fi omorat ce-ar fi facut acesti... Ce naiba or fi. Concentraza-te , Ashton James. Nu te mai gandi la tampenii. Asta e probabil prima si ultima ta sansa sa afli mai multe, imi spuse o voce care semana enervant de mult cu cea a lui Ash. Mi-am alungat rapid din minte gandurile despre ea. Nu ma puteam gandi la ea. Mi-as fi pierdut concentrarea.