Acum...ori niciodata! ( Tu sau...el. Ce alegi? part II )

Capitolul 18 { " O vroiam... " }

~ JAMES ~

Vocea lui Terrey se auzea pe fundal, repetand si iar repetand: Unu, doi, trei, patru,cinci sase, sapte , opt, unu, doi... Dar "pe fundal" inseamna ca abia o auzeam. Si nu, nu eram concentrat pe miscarile pe care le faceam. Imi lasam corpul sa-si execute singur coregrafia de lovituri, mintea mea fiind concentrata pe altceva. Fiind concentrata sa se elibereze de furie, de frustrare si de sentimentul de a fi pierduta. Si, in utima luna si jumatate, sala de antrenament era singurul loc in care puteam simtii acest sentiment de eliberare. In camera mea, creierul imi gandea prea logic, nefiind imbatat de adrenalina care imi curgea acum prin vene. Iar ganditul logic insemna sa ma holbez la poza cu Ashley si sa continui sa ma intreb de ce... Dar acum n-aveam sa ma gandesc la asta, cu membrele aruncand ghemuri de sentimente incalcite, tintind vechiul manechin , care tremura sub  puterea loviturilor mele. Din cauza acestei harababuri din sufletul si mintea mea, devenisem al naibii de bun in ale luptelor.

- Stop!  se auzi vocea lui Terrey strigand, scotandu-ma din marea de ganduri ce mi se invartea prin cap.

M-am oprit, dandu-mi pentru prima oara seama ca abia mai aveam suflu si ca transpiram din abundenta

Se apropie de mine, cu mainile impreunate la piept.

- De ce m-ai oprit? am intrebat, continuand sa gafai dupa aer.

- In primul rand, era pumn cu dreapta, pumn cu stanga, croseu, croseu, lovitura de genunchi, lovitura de picior, lovitura de genunchi, lovitura de picor.

- Si nu asa am facut?

- Nup. Te-am oprit pentru ca de mai bine de un minut administrai saracului manechin doar pumni si picioare aiurea. Plus ca, de la o vreme, se vedea de la o posta ca nu-ti mai gandesti miscarile.

La naiba! Tampitul de mine uitase ca Terrey e o persoana care vede pana si cel mai mic detaliu. Normal ca observase faptul ca privirea mea nici  macar nu e focalizata la locurile unde lovesc.

- Ai devenit foarte bun. Evolutia ta e clara. Dar n-avem nevoie de masini de administrat pumni. Chestii de alea se pot inventa, daca cineva isi pune capul. Avem nevoie de persoane care-si gandesc loviturile. 

- Ei... Probabil ca am fost putin... distrat.

Pufni.

- Distrat e putin spus.  Nu era serie in care o miscare sa nu-ti iasa aiurea.

- Umm... Ops?

Mda. Cred ca trebuia sa termin  cu aceasta terapia daca nu vroiam sa primesc din nou mame de bataie ( am uitat sa mentionez ca mi-a ramas un semn urat in locul unde am fost lovit in fluierul piciorului?). Era clar ca, oricat de matahalos si bine antrenat voi fi, piticul asta de gradina tot ma va dobori din doua miscari.

 Ofta, parca doborata.

- Cred ca trebuie sa schimbam tactica. Desi te-a ajutat pana acum, incepi sa stagnezi. O sa reincepi lupta corp-la-corp cu mine.

-  Deci imi vei vatama din nou corpul... Saracul de mine! i-am raspuns teatral.

- Hmm... Pai, la cat ai dat in papusa aia, ma astept sa nu mai fii vatamat asa tare. Ca altfel chiar n-ai nici un talent in d-astea si va trebui sa le spun superiorilor mei ca le vei fii nefolositor.

Gluma sau nu, fraza n-a sunat prea bine. Sa nu fii folositor inseamna, probabil, sa incep sa fii folosit ca momeala, in nici un caz sa fii lasat liber.  Si nu vroiam sa-mi risc viata. Asa ca, trebuia sa-mi dau silinta, sa nu mai folosesc luptele pentru vindecare sufleteasca si, pentru moment, macar sa-i rezist lui Terrey.

Terrey mai dadu sa adauge ceva cand usa salii de antrenament fu data de perete si Laura intra ca o furtuna inauntru. Chipul ii era brazdat de cute de furie si, orice s-ar fi intamplat, nu era de bine.