Acum...ori niciodata! ( Tu sau...el. Ce alegi? part II )

Capitolul 7 { Antrenor personal sa fie! }

~ JAMES ~

Stia ce-o sa aleg... Normal ca stia! Si eu stiam... Intr-un fel...

Crezusem ca momeala inseamna atarnarea mea de un carlig si asezarea mea in fata unui magnat imobiliar - care trebuie ucis din cine stie ce stupizenie - in chip de distragere ? Ei bine... Poate putin. Daca ar fi fost asa, as fi avut o  alegere.  Dar, in realitate, momeala sau unul de-a lor era cam acelasi lucru. Doar ca momeala era trimisa sa ucida, fara comentarii . In schimb, daca as fi devenit unul de-a lor - pentru o vreme bineinteles - as putea sa salvez cateva vieti.  Dar si sa distrugi cateva daca vrei sa aiba incredere in tine,  ma atentiona creierul. Mda, bine. Totusi, unii oameni chiar trebuie ucisi. Merita sa fie ucisi. Daca va trebui sa omor unul dintre acei oameni nu va fi asa greu, nu? Ba logic ca va fi! Ce mama naibii se intampla cu mine? Cuvantul esential aici, ma rog, verbul, e a ucide. De cand dracu'  vreau eu sa fac asa ceva?  De niciodata, mi-am spus, incercand sa ma calmez. 

N-o sa fac asa ceva. N-am dreptul sa distrug o viata doar pentru ca l-a enervat pe un cutarica cu bani. Voi deveni unul de-a lor, dar voi incerca sa nu ucid pe nimeni. Si sper, chiar sper, sa-mi iasa. Si voi face tot ce pot sa gasesc o portita de scapare. Indiferent daca aceea e printr-un canal.

Tot ce vroiam era sa scap de aici si sa ma intorc la afurisita mea de viata normala in care grijile mele se rezuma la o mama bolnava, o iubita cam tacanita, dar pe care o iubesc si o sora moarta care cica ne bantuie. Mda, nici asta nu suna prea bine, dar macar NU TREBUIE SA OMOR PE CINEVA. Numai daca se ia de Dulcineea... Normal.

Intors inapoi la realitate, am privit-o pe Laura care inca era aplecata asupra mea, privindu-ma si intrebandu-se probabil la ce naiba ma gandesc atat. Stiam ce voi zice. Si ea stia, probabil. Dar mai trebuia s-o intreb o chestie. Sa ma asigur de ceva. De inca  ceva. Defapt, daca gandeam logic, nu ma asiguram de nimic pentru ca nu stiam ce-mi dedica viitorul. Mai ales viitorul aici, in Monarhie.  Sunt nebun, mi-am spus.  Ma bag in ceva care pana acum credeam ca e un club de prostituate in devenire si snobi. Mi-am scuturat putin capul, alungand gandurile astea si m-am concentrat pe intrebarea care-mi pulsa in cap. Desi ii stiam deja raspunsul.

- Care e diferenta, am inceput, lungind cuvintele, dintre a fi o momeala si a fi unul de-al vostru?

Laura ma privi, ridicand din sprancene. Isi dadea si ea seama ca stiam raspunsul, dar, totusi, se hotari sa-mi raspunda:

- Pai, sa fi momeala inseamna sa... Nu stiu, sa primesti ordine pe care, vrei nu vrei, trebuie sa le duci la indeplinire.

- Si atunci, de ce se numesc momeli? am intrebat-o confuz. Robotei n-ar fi o denumire mai buna?

Ridica din umeri si spuse:

- Pai, persoanele respective sunt folosite si ca momeli.  De exemplu, daca e fata, e trimisa sa-l "distreze" pe cel ce trebuie ucis, pana apar intaririle.

Am strambat din nas. Parea ceva perfect pentru Printesele din scoala noastra. Totusi, era cam acelasi lucru ca si prostitutia. Numai ca mult mai riscant. Asa ca de ce ar alege cineva asa ceva.  Pentru ca n-are o alegere.

- Totusi, trebuie sa ai incredere in fata respectiva ca sa-i dai o misiune de genul. De regula, membrii oficiali fac asta. Membrele, defapt.

- Adica, acceptati sa fiti prostituate pentru o noapte?

Ranji, privindu-ma ca pe un copil mic care nu stie cum merge lumea adevarata.

- Nu, zise ea simplu, iar dupa un moment de tacere, adauga: O fata desteapta stie s-o lungeasca iar, daca totul iese bine, nu se intampla nimic de genul asta.