Pe aripile vantului

4

În seara aceea, la masă, în lipsa mamei, Scarlett îşi îndeplini datoria de stăpână a casei, dar cu sufletul adânc tulburat de îngrozitoarea veste pe care o aflase despre Ashley şi Melanie. Aştepta cu înfrigurare ca maică‑sa să revină de la Slattery‑i, fiindcă în. lipsa ei se simţea singură şi zăpăcită. Cu ce drept oare Slattery‑ii, cu veşnicele lor boli, o smulgeau pe mama de la căminul ei, chiar în mo­mentul în care ea, Scarlett, avea atâta nevoie de ea?

În tot cursul acestei cine triste, glasul răsunător al lui Gerald îi sparse urechile în aşa hal încât nu credea că mai putea răbda. Uitase cu totul conversaţia pe care o avusese cu ea şi, întărindu‑şi cuvintele cu fluturări de braţe şi lovituri de pumn date în masă, nu încetă să monologheze asupra ultimelor ştiri despre fortul Sumter. În timpul me­selor, Gerald ţinea să conducă discuţia şi, de obicei, Scarlett cufundată în propriile ei gânduri abia îl auzea, dar în seara asta nu reuşea să neutralizeze sunetul vocii lui, cu toate sforţările pe care le făcea spre a surprinde zgomotul roţilor care ar vesti întoarcerea mamei.

Bineînţeles, n‑avea de gând să‑i încredinţeze mamei ceea ce o apăsa atât de greu pe suflet. Ellen ar fi revoltată şi întristată aflând că una din fiicele ei voia să se căsăto­rească cu un bărbat logodit cu o altă fată. Totuşi, în mijlocul primei tragedii pe care o trăia, avea nevoie de îmbărbăta­rea pe care i‑o aducea prezenţa mamei. Se simţea întotdea­una în siguranţă alături de Ellen. Prin simpla ei prezenţă, Ellen îndulcea cele mai grele suferinţe.

Auzind scârţâit de roţi pe alee, Scarlett se ridică brusc de pe scaun, apoi se aşeză la loc. Trăsura înconjura casa ca să intre în curte. Nu putea fi Ellen. Ar fi coborât din trăsură la scara din faţă. Atunci se auzi din curte un murmur confuz. Negrii se agitau, vorbeau şi râdeau cu un râs ascuţit. Scarlett privi pe fereastră. Îl zări pe Pork, care părăsise o clipă mai înainte sufrageria, ridicând o torţă de răşină, în timp ce câteva siluete vagi se dădeau jos dintr‑o căruţă. Zgomote agreabile, zgomote obişnuite şi nepăsătoare, su­nete guturale şi glasuri muzicale şi stridente, râsete şi glume ţâşneau şi se pierdeau rând pe rând în noapte. Auzi nişte paşi târşâiţi urcând scara verandei ce dădea în curte, luând‑o pe coridorul ce ducea la corpul principal al casei şi oprindu‑se în sfârşit în hol, drept în faţa sufrageriei. Avu loc o scurtă consfătuire în şoaptă, şi Pork intră. Renunţase la obişnuita‑i demnitate. Învârtea ochii rotunzi şi‑şi descoperea dinţii strălucitori.

— Domnu' Ge'ald, vesti el gâfâind şi cu faţa iluminată de mândria unui mire, noua femeie a sosit.

— Noua femeie? N‑am cumpărat nici o femeie, declară Gerald prefăcându‑se supărat.

— Ba da, domnu' Ge'ald! Ba da! Şi e afa'ă. V'ea să vă vo'bească, răspunse Pork emoţionat, chicotind şi frângându‑şi mâinile de emoţie.

— Hai, să vie mireasa, zise Gerald.

Şi Pork, întorcându‑se, făcu un semn nevestei sale care, sosită de la Wilkes‑i ca să servească la Tara, aştepta în hol. Dilcey intră şi, în urma ei, aproape cu totul acoperită de rochia largă de stambă, venea fetiţa ei în vârstă de doisprezece ani, lipindu‑se ruşinoasă de picioarele mamei ei.

Dilcey era înaltă şi dreaptă. Faţa ei de bronz, impasi­bilă, era atât de puţin zbârcită, încât i‑ai fi putut da orice vârstă între treizeci şi şaizeci de ani. Sângele indian contra­balansa pe chipul ei caracteristicile negroide. Culoarea roşiatică a pielii, fruntea înaltă şi strâmtă, umerii obrajilor proeminenţi şi nasul coroiat, al cărui vârf se lăţea deasupra buzelor groase de negresă, arătau precis amestecul celor două rase. Era plină de siguranţă şi ţinuta ei demnă o întrecea chiar pe a lui Mammy, căci Mammy o dobândise pe a sa, în timp ce Dilcey o avea în sânge.