De dragul tău... (II) (finalizată)

3.Vulpea

     Dimineața m-a găsit pe drumul spre casă. Mă săturasem de sat și de oamenii lui așa de complicați! Chiar și femeile erau ciudate și nu înțelegeam de ce numai puștoaicele mă asediau, de parcă altul de terorizat nu mai era prin preajmă.

     La marginea pădurii am simțit că-mi revin. Potecile erau aceleași și frunzele aveau mirosul veșted-acrișor al verdelui copt. Eram acasă. Victor îmi tot cerea să vin în sat. Fostul loc de casă de lângă vii, acolo unde dorea să se retragă cu Mara după căsătorie, putea fi al meu dacă mă hotăram să mă mut în sat. Dar nici un loc n-ar putea întrece micuța mea cabană, pe care am îndrăgit-o încă de acum zece ani. 

     Când am intrat în cabană parcă inima a reînceput să bată și pieptul mi s-a umplut pe dată de aer. Aici era locul meu! Aici pot spune că sunt acasă! 
      Mirosul lemnului şi pieile care stau agățate de grindă să se zvânte, felul cum lumina pătrunde pieziș în încăpere, cioturile cum sfârâie când flăcările din sobă fac roată în jurul lor... Toate astea îmi sunt cunoscute şi dragi, le prețuiesc mai mult pentru că îmi  dau sentimentul de libertate.

     Într-o zi mi-a bătut în geam Mitru Borza, soldatul pe care-l salvasem din capcana de urs. 
Venise să-mi ceară să-i vânez câțiva iepuri ca să ducă pieile la croitor şi să-i facă o căciulă pentru un doctor... o atenție. L-am poftit în cabană să bem împreună o țuică de prune.

     -Am mama grav bolnavă, Sava, şi trebuie s-o duc la Iași, s-o vadă cineva, că doctorii de la Focşani au zis că nu mai are mult...

     Deși era cât un munte, Mitru părea mărunt, aşa cu umerii lăsați ca acum. Se vedea că-l răscolește ideea că mama lui va pieri curând şi încerca din răsputeri să se țină drept şi de neclintit. Dar om era şi el...

     -La Iași ți-au zis să mergi?

     -Nu, vreau eu s-o duc acolo...Au un spital în Copou, unde  îi fac toate tratamentele... ştiu că trebuie să fac asta. M-aş urî toată viața dacă n-aş merge cu ea.

     -Când pleci?

     -În două-trei zile, cum eşti tu gata. Nici bani nu prea mai am că să cumpăr ceva din oraş. Noi ne cunoaștem. .. poți să mă aştepți cu plata pentru blănuri?

    -Nu-ți face griji... Uite, am deja trei bucăți curățate și au cam aceeaşi culoare. Le vrei? Cine ți le face?

    -Am găsit în Valea pe cineva. Mă aşteaptă oricând cu pieile să se apuce de lucru.

     Îl văd încurcat şi simt că mai este ceva. Nu prea vreau să mă încarc şi cu problemele lui, dar bunul simț mă împinge să-l întreb.

     -Mai este ceva?

     -Cam da... Soră-mea. Am adus-o şi pe ea în Valea... stă la Maria, sora Marei. Mi-am zis că i-ar prinde bine şi ei, o mai ajută cu copiii sau cu treburile casei ... N-aş avea unde s-o țin dac-o iau cu mine. Eu dorm şi-n gară şi pe holul spitalului... sunt învățat... Dar ea...

     -Şi eu ce pot să fac?

     -Să treci şi s-o verifici din când în când, ca să știe că nu-i de capul ei! Am toată încrederea în Maria, dar soră-mea e cam... lipicioasă și credulă.  Mama a ținut-o mereu din scurt şi-i cam necoaptă pentru vârsta ei...

     -Adică ce vârstă zici că are?

     -Are nouăsprezece împliniți, dar mie mi se pare că şi şaisprezece sunt cam mulți. .. Ai putea s-o mai verifici? Nu stau mult cu mama. O săptămână, maxim două...