De dragul tău... (II) (finalizată)

28. Acuzație

     -Tovarășe Albu! O clipă! aud din spate cum mă strigă directorul şcolii. Tovarăşe, ce interes ai avut să faci curat în cămăruța învățătoarei?

    -Poftim? fac eu neînțelegând ce vrea să zică.

     Veneam de la pădure şi oprisem la magazinul de la coperativă să cumpăr pentru casă ulei şi făină. Voiam să-i fac lui Codruț niște scovergi pudrate cu zahăr. M-a surprins omul ăsta cu remarca lui.

     -Te-am întrebat ce interes ai. De când ai venit în sat toate s-au întâmplat cu motiv. Pe primarul celălalt l-ai dat pe mâna miliției imediat ce te-ai făcut pădurar, nu-i aşa?

   -Fura lemnul din rația pentru iarnă. Luase şi din lemnul pentru şcoală, ştii prea bine!

   -Unii spun că te-ai însurat aproape cu o minoră, că abia împlinise Dița optsprezece ani şi nici într-un an s-a prăpădit, sărmana...

      -Ce vorbe-s astea, directore? Cine sunt "unii" despre care vorbeşti? Oare nu-i doar vocea dumitale?

    -Ce treabă am eu cu viața dumitale? Eu doar mă intreb de ce te bagi aici, în şcoală, şi vii să faci ordine în odaia femeii care-a venit de la Roman?

    -Femeia asta este învățătoare în sat şi frumos ar fi fost să o primim cum se cuvine, că ea o să ne învețe copiii. Ce-am făcut eu, crezi? Am dat o mână de var în odaia aia plină de mizerie,  unde i-ai zis să stea.

     -La noi nu-i ca la oraş. Voia hotel, să meargă la oraş atunci!

    -Să o primești în mizerie nu-i o scuză pentru sărăcia satului. Să-i spui să se întoarcă la oraş când pruncii noștri merg atâta cale până la şcoala din comună şi-napoi, abia ăsta poate fi un interes! ridic eu vocea la director.

     -Aha! Vezi că am dreptate? Ți-a căzut cu tronc învățătoarea sau vrei să mă înlături şi pe mine din funcție?

    -Tovarăşe director, când ești corect cu angajații şi ții la copiii satului, nici Dumnezeu n-are cum să te dea jos din funcție. 

    -Atunci ți-a cășunat pe învățătoare...

    Ce voia omu ăsta? Să mă enerveze şi să-i învinețesc obrazul sau s-o facă de ruşine pe învățătoare?

     -Dacă dai cu var în odaia de lângă magazia şcolii înseamnă că vrei s-o ai pe învățătoare?

    -Zi că nu! Ce, nu-i de nasul tău sau nu te țin balamalele?

     M-am uitat la director nedumerit şi contrariat. Omul ăsta era chiar directorul? Ce era cu aluziile astea? O voia el pe învățătoare?

     -Ştiu că mătuşa Valeria a dat cu var în primărie, spun eu, ştiind că biata femeie îi era cumătră. Oare nu i-a cășunat şi ei pe primar?

    -Cum poți vorbi de mătuşa Valeria aşa? Este o femeie serioasă, cu bărbat şi copii mari...

    -Nu fac decât să merg pe logica dumitale..., adaug eu calm.

   -Destul! scurtă directorul, ridicând o mână. Uită ce-am spus!

     Și plecă nervos din calea mea, bombănind. Rămăsesem în drum ca trăsnit.  Naiba să mă ia dacă mai înțelegeam oamenii ăştia! Să oferi ajutor cuiva era în sat înțeles ca un gest care putea s-ascundă un interes. Clar, trebuia să stau departe de învățătoare, ca să nu abat spre ea toate vorbele astea ruşine asemenea!

     Pe drumul spre casă vedeam babele cum vorbeau în colțul baticului și se uitau după mine. Mă bârfeau, ştiam asta,  dar gura lor îl putea afecta pe copilul meu. Dacă vorbe, cum aruncase directorul, ajungeau la urechile lui Codruț...