De dragul tău... (II) (finalizată)

19. Femeia mea

      -Sărut-mâna, buna! Ce faci?

     -Bine, măi copile, dar așa ne-am înțeles noi? Ai zis că vii şi vorbeşti cu fata, că o împaci cumva...Nici culoare în obraji nu mai are. Păi bărbatul ei eşti tu?

     -Hai repede afară, buna, să-ți arăt ceva! Hai! zic eu şi o iau de mână să-i arăt ce surpriză avea în curte.

     -Pui?! Măi, omule, de unde i-ai găsit? făcu bătrâna,  cu ochii înfloriți de bucurie. Nu, nu, du-i înapoi, copile, să nu se supere pe noi cineva!

     -Buna,  sunt puii dumitale! I-am cumpărat de la piață. Uite, ți-am adus şi grăunțe! 

    Femeia tremura de emoție. Mă strângea de mână şi ştiam că-mi mulțumea, fără cuvinte, doar cu atingerea ei de suflet încântat.

    -Buna,  ce se-aude? 

   În urechile mele, vocea ei suna ca o melodie. M-am întors şi am privit-o mut de uimire. Era mai frumoasă decât mi-o aminteam eu. Soarele îi rumenise obrajii şi ochii ei de cafea erau rotunzi și mari, privindu-mă pe sub genele-i lungi și întoarse. Avea părul legat cu o bentiță,  dar șuvițe negre şi rebele ieşiseră din legătură şi zburau în bătaia vântului.

     -Buna,  dragă, ți-am mai pus un pachet pe masă în bucătărie! Este o găină tăiată şi curățată,  să faci o zeamă, cum ştii dumneata! mai zic bătrânei, dar ochii mei nu mai aveau scăpare. Nu se săturau de draga mea şi pace!

     Bătrâna se retrase la bucătărie să gătească, iar noi stăteam față în față şi ne priveam, eu cu poftă, ea cu neîncredere.

     -Ai venit! Ai adus şi ceva ca să te iertăm, nu? mă luă la rost ființa asta coaptă, cu trupul ei frumos şi bine făcut, de care eram pentru totdeauna legat.

    -Știam că nu mai aveți găini... Le-am luat de la piață... Tu..., şi rămân mut ca prostu-n drum, că-mi zbură din minte tot ce voiam să-i spun. Buzele ei se țuguiră nemulțumite. Ah, ce l-aş muşca o dată! 

     -Eu? Vin de la câmp! Tu?

    O supăra ceva, se vedea bine şi eu nu eram în stare să o pot îmbuna.

     -Eşti supărată pe mine, ştiu, dar pot să-ți explic!

    -Că vii de la altă femeie?  Că plănuiai să te căsătorești cu fata bogată şi tronc! am apărut eu, aia săracă, să-ți stric planurile?

    -Nu! Te înşeli! Cu tine am vrut să mă însor!

    -Ia, spune-mi, când te-ai culcat cu ea? Înainte sau după mine?

    Era geloasă! Fir-ar! Nu spun că nu eram uşor măgulit, că gelozia ei clar venea din faptul că-i păsa de mine, dar nu puteam şti sigur dacă mă iubea.

    -Nu, nu m-am culcat cu ea!

    -Dar am văzut cearșaful, nu înțelegi? Te-ai dus să iei masa cu bogătanii,  deşi prima persoană la care ar fi trebuit să vii aş fi fost eu!

    -Ei m-au chemat!

    -Trebuia să te chem şi eu? Înțelesesem să ne vedem curând, când termini verificările în pădure şi tu? Ce-ai făcut? Vorbeai cu Anca în fata porții, să te vadă tot satul că-i faci curte!

     -Nu, nu-i așa!  Primarul m-a forțat să-i înlesnesc furtul de lemne. Ancuța era doar garanția c-o să tac, dacă era să fac parte din familie...

     -Și mai zici că nu-i aşa!

    -I-am spus lui Victor despre noi şi-am plecat împreună să-i anunțăm pe toți care puteau să mă apere de primar şi să protejeze şi satul... Smaranda, atunci noi doi ne-am căsătorit...