De dragul tău... (II) (finalizată)

15. Te cer

     -Îmi vine greu să mă abțin să nu te zdrobesc în picioare! Cum ai putut, mă, nenorocitule, să te culci cu Dița?  Ce ți-am zis eu de-atâtea ori?

     -Știu,  dar s-a întâmplat  şi a fost...

    -Nu-mi spune cum a fost! Doamne, nu vreau să ştiu amănunte!

    -M-am ferit, Victore! N-o să rămână însărcinată.

    -Ha! Măcar atât ai făcut şi tu bine! izbucni Victor. Te însori cu Dița, ai înțeles? 

    -Dar ea nu mă vrea, omule!

    -Ce ştie ea? Te duci la ea şi-i  ceri iertare c-ai fost un măgar în ziua aia și o rogi în genunchi să te ia de bărbat! Vin și eu cu tine, că să fiu sigur că de data asta n-ai să strici totul.

     -Victore, să mă însor cu Dița nu-i o problemă, dacă şi ea mă vrea de bărbat. Problema este cu primarul. Vrea să-i fiu partener sau executant în afacerea cu lemnul.

     -Pentru asta trebuie să mergem la Roman. Mai întâi la Ocolul Silvic, apoi la miliție și, ca să fim siguri, la Piatra. M-am interesat de-atunci, de când cu furtul de lemne. Dar n-am linişte până nu văd că tu și Dița vă luați. Chiar acum mergem la ea!

     Se părea că mai trebuia să trec printr-un aranjament matrimonial în săptămână asta. Casa Diței era mică, avea două odăi şi-o săliță,  o bucătărie sub streaşina casei şi un coteț pustiu. Îmi adusesem aminte că mi-a zis că i-au murit păsările. 

     -Ziua bună,  mătușă!  salută Victor când intră în casă.
 
    -Victore, băiete, nu te-am auzit când ai intrat! spuse blând bătrâna. Ce frumos şi mândru te-ai făcut, dragul mătușii!  Mara cum mai este?

    -Este bine... Cu copilul...

     -Ai adus un prieten...

    -Da, mătușă.  El este pădurarul aici în sat. Dar Dița unde-i?

    -La apă. Vine ea dacă nu uită şi se pierde cu joaca prin bălăriile de lângă râu.

    -Pe ea o aşteptăm, mătușă. 

    -Cu ce treabă? întrebă nedumerită, mutându-şi privirea când la mine, când la Victor. 

    -Mătușă,  îndrăznesc eu să vorbesc primul, ca să nu par moale, ca o mămăligă, am venit să o cer pe Smaranda! Ne cunoaștem, este tânără și eu am destulă răbdare cu ea. Putem face casă bună amândoi... Am ceva pus deoparte... Salariul de pădurar este bun dar trebuie să locuiesc în cabana din pădure... deocamdată.

    -Cu Dița ai vorbit, băiete?

    -Nu, dar nu cred că ar avea ceva împotrivă...

    -Atunci n-o cunoști pe fata mea...

     Când intră în odaie cu gălețile de apă inima mea şi-a mărit cu încă pe-atât locul în piep, că nu mai aveau plâmânii aer să tragă. Minunea mea de fată,  cu inelele negre și umede lipite de frunte și tâmple, cu bluza căzută pe un umăr, dezgolind o piele sidefată și perfectă, pe care cu atâta foame am gustat-o, femeia mea intrase să lumineze odaia.

     -Ia te uită, buna,  ai musafiri! zise tare Smaranda şi, când dădu cu ochii de mine, i-am surprins roşeata din obraji.

     -Au venit și la tine, puiule! zise buna mergând la bufetul de după uşă să ia sticla cu țuică. Hai, fugi și adu pahare de la bucătărie! 

    Când Smaranda ieşi din încăpere ochii femeii mă măsurară cu atenție. 

     -O iubești,  băiete?