De dragul tău... (II) (finalizată)

33. Rămâi...

     Noiembrie

     Ne-am căsătorit.

    Chiar dacă preotul insistase să ne cununăm, Anda îi explicase că nu era pregătită să-şi lege şi cununiile cu mine. Faptul că ne căsătoream era temporar, până scăpa de influența tatălui ei şi a obligațiilor cu care acesta o împovărase. Preotul fusese surprins şi dezamăgit, dar ne lăsase în pace.

     -Uite, tată, ce frumos am scris! îmi arătă într-o după-amiază Codruț.

    Afară turna cu găleata şi un vânt rece lovea în fereastră cu stropi mărunți. Făcusem focul în odaia mică şi lăsasem uşa deschisă, să vină căldura şi în cea mare, unde scria Codruț la masă.

    -Tată, eu acum am o mamă? mă întrebă micuțul continuând să buchisească în caiet, plimbându-şi limba de la un colț al gurii la altul.

    -Se poate spune şi-aşa, zic eu calm.

    -Şi trebuie să-i spun mamă? Că nu e mama mea...

    -Poți să-i spui "mamă", dacă aşa vrei, dar nu este obligatoriu.

    -Atunci nu-i spun! hotărî el.

    -Bine.

    -N-o să se supere?

    -Nu cred...

    Îmi făceam de lucru cu o cârpă, să-mi şterg de noroi cizmele. Nu-l priveam, iar el nu se uita la mine. Amândoi ştiam că subiectul "mamă" era sensibil.

    Anda veni din bucătărie cu  un castron mare cu cartofi copți. Răsese peste ei brânză sărată şi aburii delicioși umpleau încăperea de poftă.

    Codruț îşi linse buzele nemaiavând răbdare să-și termine lecțiile și se ridică de la masă.

    -Îmm, aşa îmi place! Te pricepi să faci cartofi! Dumneata de unde-ai învățat? La școală nu ne-ai spus despre asta, turui Codruț.

    -La școală nu spun toate secretele mele, Codruț. Dar acasă numai tu ai parte de gustări ca asta, răspunse Anda, făcându-i porție într-un castron.

     -Tata, mama ştia să facă și ea cartofi cu brânză? se auzi întrebarea copilului.

    Am privit-o pe furiş pe Anda. Pălise. Se vedea clar că nu-i căzuse bine întrebarea. Compararea ei cu mama lui Codruț nu avea cum să o lase liniştită.

     -Toate mamele ştiu să facă..., îi răspund eu.

     -Atunci ea cum de ştie? Doar nu e mamă!

    -Sunt provizoriu mama ta, Codruț, zise Anda, mângâindu-i creştetul. 

    -Ce înseamnă provizoriu?

    -Adică pentru un scurt timp.

    -Cât de scurt?

    -Cam până la vară, răspunse Anda cu ochii la mine ca să intervin cumva.

    -Termină-ți porția, băiete, că ziua-i scurtă şi trebuie să termini de scris! îi opresc eu curiozitatea.

     Anda dormea în odaia mică, eu cu băiatul în odaia mare. În ochii satului eram un cuplu, în ochii noștri... nu prea ştiam cum eram.

     Eu găteam ce ştiam de la buna, ea pregătea gustări
cu arome ciudate, dar foarte plăcute. Eu spălam rufele noastre în albie, ea îşi mozolea  puținele rochițe şi desu-uri ciudate şi dantelate într-o copaie mică.