De dragul tău... (II) (finalizată)

32. Tata în vizită

      Se terminase jocul şi nu-mi puteam lua gândul de la anunțul Andei. Mă tot țineam după ea ca mielul după oaie şi încercam s-o fac să-mi explice de ce se purtase așa azi. 

      În pragul odăii ei am oprit-o. S-a întors spre mine mai mult obligată de mâinile mele care o rotiseră, ca să-i văd fața mai bine.

     -Acum spune-mi! De ce-ai vrea să te măriți cu mine când înainte spuneai să merg şi să conving pe toată lumea că noi nu avem o relație? Ce s-a întâmplat între timp?

     -A apărut tata..., spuse ea temătoare, privind mulțimea.

    -Şi?

   -Nu știi cine-i tatăl meu...

   -Luminează-mă! spun eu, încrucişându-mi brațele.

    -Tata..., oftă ea şi continuă, tatăl meu este un om destul de influent în Piatra. El nu a vrut să vin aici. Aranjase deja cu prefectul să obțin o catedră acolo, în oraş, ca să fiu aproape de casă.

     -Eşti din Piatra?

    -Da. Toate rudele mele sunt acolo. Chiar și...

    -Mai trebuie menționat cineva?

   -Nu neapărat... Tata voia...

   -Bună seara, dragilor! N-am avut onoarea...

    Ne-am întors ca arşi spre bărbatul care tocmai ne salută se. 

    -Sunt Vasile Teodoru, tatăl domnişoarei de față... Dă-mi voie, tovarăşe, să nu te felicit încă. Nu ştiu ce hram porți și nici dacă ai fi potrivit cu fii-mea. Până să mă conving...

    -Noi am decis deja, tată! prinse curaj Anda.

    Voia sa scape de tatăl ei?  Chiar şi-aşa, nu pricepeam cum de era dispusă să se mărite cu mine fără să mă iubească...

    -Nu v-ați căsătorit încă, deci nu sunteți în totalitate decişi! răspunse calm, dar grav tatăl ei.

    -Nu vreau să mă bag în treburile dumitale de familie, dar...

    -Nu te băga, atunci! se răsti el. Tu nu contezi pentru mine și n-ar trebui să contezi nici pentru Anda mea! N-ai idee câți bani valorează fata asta! Să ajungă la coada vacii într-un loc uitat de lume?

     -Aici sunt învățătoare şi oamenii mă văd cu-adevărat! spuse cu ochii în lacrimi Anda.

    -Aici nu te mai vezi de-atâta mizerie și prostie! răspunse batjocoritor el, fără să se înmoaie de plânsul ei. Ce credeai? Că nu te găsesc?

    -Nu pricep de ce ai venit... Am crezut că nu mai vrei să ştii de mine...

    -Şi planul meu? Şi visele mele? Crezi că am răscolit județul ca să îmi scapi acum printre degete? Încă te aşteaptă Dima ca să-ți faci datoria de logodnică... nu să ştergi la nas țâncii de țărani.

     -Aici este locul meu, nu lângă tine sau lângă bărbatul ăla! strigă Anda.

    -Ca ce? Ca învățătoare de provincie? o luă la rost el.

    -Da, ca învățătoare, mi-e de-ajuns!

    -Şi mie mi-e de-ajuns! Fă-ți bagajul! Am venit cu maşina şi nu plec până nu vii cu mine acasă!

    -Îmi trebuie timp..., încercă să amâne momentul plecării Anda.

    -Zece minute, nu mai mult, Anda! Te fac de râs în fața satului dacă nu te grăbeşti! o amenință el.