Doctorul ce nu-mi lasă inima să bată... VOLUMUL I

Capitolul VII

   Unde sunt? De ce e întuneric? De ce e aşa frig? Aici e apă. E foarte multă apă. Creşte nivelul ei. Glezne, abdomen, gât. Mă pierd printre litrii de apă? Mă pierd printre gânduri? Mă pierd cu firea? Nu, sunt prea nebună să mă pierd!
   *
  O migrenă pune stăpânire pe capul meu. Huh, ce-am făcut aseară? Nu sunt vreo bețivă sau ceva de genul, dar vinul ăla era extraordinar! Sper măcar să îmi amintesc ceva. Pornesc spre bucătărie şi-mi mă opresc în fața frigiderului pe care este ataşat o notiță.
   " Eu şi tatăl tău am plecat pentru 2 zile la bunica ta din L.A. Nu uita că astazi la ora 12 trebuie sa te duci cu Dr. Pregnon la casa de vacanță, pupici !"
   Sfinte Sisoe! Şi în mintea mea apare un flash când Alexander mă strângea de mână şi mă săruta pe gât. Îmi aduc aminte când am promis că mă voi duce cu el la casa de vacanță pe care tocmai a achiziționat-o. În timp ce amintirile nopții precedente îmi derulau prin minte, sunt adusă la realitate de telefonul ce sparge tăcerea casei. Hm, ciudat, nu cunosc numarul. Oare cine o fi?
   -Alo? -răspund cu mirare.
   -Neața, frumoasa adormită din pădurea fermecată! Într-o oră sunt în fața casei tale! Sper că n-ai uitat ce ai promis aseară.
   Peferam să mor decât să aud vocea asta acum.
   - Serios? Ți-au dat şi numărul meu?
   - Oricum aş fi făcut rost de el, sunt un om cu...
   - Da, da, bine, ne vedem într-o ora, nu am chef de flirtat la ora asta!
   Ştiu că nu e prea frumos ce am făcut, dar nu m-am putut abține să nu-i închid telefonul în nas. Dacă află mama, mă va pune să citesc de 100 de ori codul bunelor maniere. Eh, ce nu ştie nu o va...neah, ce nu ştie nu mă va afecta!
   Pornesc grăbită spre dressing şi-mi aleg o pereche de pantaloni scurți, un tricou simplu şi o geacă de colegiu, nu are rost să vă spun culoarea, pentru că e de fapt o non-culoare, ştiți voi care. O maşină claxonează în fața porții ceea ce înseamnă că trebuie să mă încalț, să-mi iau accesoriile şi cheile de la casa de vacanță. Încui uşa, mă asigur că nu se deschide şi merg spre jeep-ul celui mai enervant om de pe întreaga planetă.
   - Ce-a durat atât?
   - Mai ai multe reproşuri?
   - Da, iar te-ai îmbrăcat ca la mort?
   - Da, probleme?
   - Nici măcar una, dar eşti jalnică.
   - Calc-o odată, omule!
  Porneşte maşina vizibil nervos. Parcurgem abia un sfert din drum şi deja e ora 13:45. N-a mai avut loc nici măcar un schimb de replici. Duc mâna spre rotița de la radio, deoarece m-am plictidit de moarte, dar o mână o plesneşte pe a mea.
   - Au!
   - Nu se ascultă muzică în timp ce se şofează, de asta se produc cele mai multe accidente.
   - Nici măcar dacă o dau la volum mic?
  - Nu.
  -Oh, haide! Ce fel de om esti?
  - Unul care ține la viața lui!
   -Te rog, te rog, te rog, te rog, te...
   - Bine, femeie nebună, dar sa nu fie volumul la maxim şi fără muzică orientală, bine?
   - S-a facut!
   Am deschis cu zâmbetul pe buze radio-ul şi am dat le cel mai popular canal.
   - ..." born stick,but I love it"...
   - Ce voce frumoasă ai...de ce nu...oh..
   - Exact...merci oricum.
   - Eşti foarte bună şi la Medicină, ştii asta, nu? Ai fost prima din 400 de candidați.
   - Mi-ai urmărit fişa?
   - Da, eram curios să-l văd pe primul de anul acesta.
  - Prima!- tuşesc zgomotos.
  - De fapt, mă aşteptam să fie ca în fiecare an, un băiat.
   -Ți-a mai spus cineva că eşti misogin?
- Ți-a mai spus cineva că eşti enervantă?
   Îmi dau ochii peste cap şi mă bucur de muzica de calitate. Programul ăsta este preferatul meu. Am avut şansa să îmi lansez şi eu un demo, dar data coincidea cu cea în care aveam admiterea la Medicină. Persoana din stânga mea pe care o credeam mută a spart tăcerea cu un subiect pe care nu mă aşteptam să-l deschidă.
   - Îți mai aminteşti ce am făcut aseară? -spune asta cu maxilarul încleştat şi privirea focusată înainte.
   - Absolut nimic! - dar înghit în sec imediat ce termin fraza.
   - Nu-ți aduci aminte asta? - iar în momentul ăla îşi asează mâna sa gigantică pe coapsa mea.
   - Nu...
   - Nici asta? -şi îşi impleteşte dulce degetele sale cu ale mele.
   - Îmi amintesc perfect totul. Ai profitat de faptul că băusem.
   Spun asta şi îmi retrag mâna din  strânsoarea lui, aşteptând ca el să-şi ia mâna de pe piciorul meu, dar în schimb el o plasează mai în jos, aproape de genunchi şi zâmbeşte diabolic, punându-şi în valoare arma secretă din obraji.
   - În caz că ai uitat sunt doctor, nu obsedat de puştoaice amețite.
   -Posibil şi necrofil! - spun asta, iar el îmi strânge piciorul cu putere, semn clar că nu i-a plăcut gluma.
  - Mai e mult până ajungem?
  - Nu, încă 15 minute.
   Bate cu degetele de volanul de piele, vizibil plictisit. După 15 minute îi spun să oprească în fața unei case minunate, aşa cum îmi place mie să o numesc...acasă!