Doctorul ce nu-mi lasă inima să bată... VOLUMUL I

Capitolul X

   De ce îl laşi să plece? De ce? Nu îți dai seama ce se va întâmpla? Sau mai bine lasă-l! Lasă-l să plece, să sufere şi el ! Tu ai suferit destul, inimă proastă! Nu lăsa garda jos, ca să nu-ți cadă inima pradă! Ai înțeles?
   *
   - Şi mi-a zis că sunt singura fată de care nu a vrut să profite! Tu realizezi?
   - Wow...Lee, sincer mă depăşeşte situația. Nu ştiu ce sfat să-ți dau...
   - Natsya...omul ăsta o să mă distrugă sentimental...
   - Din ce am înțeles eu...el chiar te place.
   - Pe naiba! Are femei cu carul, crezi că îi pasă de mine?
   - De atunci te-ai apucat şi de fumat?
   - Da...
   - Lee, trebuie sa mergi la facultate, a trecut o săptămână de când tot lipseşti...eşti la Medicină, se recuperează foarte greu...
   - Nu pot da ochii cu el...
   - Dar nici să renunți la facultate după cât ai muncit!
   - Ah...
    Au trecut deja 2 ore de când Natsya a plecat. Încă mă gândesc ce voi face. Mi-e teamă că dacă o să-l întâlnesc voi izbugni în plâns. De ce? De ce mă face să-l plac? Nu-şi dă seama că el de fapt mă amețeşte? Câte întrebări vor rămâne fără răspuns?
   În timp ce mintea mea o ia razna telefonul o ia drept model şi începe să sune ca un frenetic. Dumnezeule, e EL. De ce mă sună? S-o fi prins că EL e motivul absențelor mele?
   - Da?
   - Domnişoară Rostvel, cum îndrăzniți să absendați o săptămână?
   - Îmi permit orice.
   - Nu mă interesează, s-au făcut proiectele, iar dumneavoastră nu ați fost! Îmi pare rău să vă anunț, dar veți rămâne cu restanță, adică, veți repeta anul.
   -Poftim?
   -  O seară frumoasă!
   Îmi inchide direct. La naiba! Nu l-a interesat să vadă dacă sunt bine, ăsta a fost scopul lui, să mă deruteze...tata mă va omorî !
Nu ştiu ce voi face mâine. E deja 2:37. O să merg la facultate? O să las Medicina? Ce o să fac?
   * POC*
   Super, acum mai aud şi sunete. Bravo Lena, o să realizezi multe intr-un spital...de nebuni.
  * POC *
  * POC *
  * POC *
   Bine, nu aud prost! Mă uit la fereastră şi văd un corp care tot aruncă cu pietricele. Ce naiba vrea? Deschid fereastra şi-i aud vocea.
   - Lee, deschide! Sunt eu, Andrew!
  Nu ştiu de ce, dar pentru o secundă speram să fie Alexander...
   - Intră, Andrew. Oh, a trecut ceva timp de când n-ai mai intrat pe fereastră ! - spun asta şi încerc să nu râd pentru că altfel o pățesc.
   Acum 2 ani, Andrew a intrat pe fereastră de ziua mea, ca sa-mi dea cadoul, pentru că abia la 23:45 ajunsese din Danemarca. A dat pese o vază şi zogomotul a fost infernal, pentru că eu m-am speriat şi am început să țip, iar părinții mei au crezut că Andrew a venit să fure .
   - Hei, ce e cu tine? Mi se are mie sau eşti tristă? Am auzit că nu mai mergi la facultate. Lee, ce e cu tine?
   - Nu ştiu...pur şi simplu simt că mă sufoc. Rămân fără aer când îl văd. M-a sunat acum 10 minute să-mi zică că rămân cu restanță la cursul lui. Nu m-a întrebat dacă sunt bine şi nici dacă mai trăiesc, nu m-a întrebat ce fac sau dacă mai pot să respir...
   - Oh, biata de tine...tu nu eşti bolnavă, tu eşti...
   - N-o spune!
   - ...îndrăgostită.
  A plecat şi Andrew. E 5:25. Aveau dreptate, trebuie să mă adorm măcar  o oră. În gând îmi răsună doar versurile " adorm cu forța, mă trezesc cu greață". Fumez o țigară. Fumez două. Fumez un pachet întreg. Amețesc. Mi se închid ochii. Lumea mea ia sfârşit pentru câteva minute...
  7:30.
   Trebuie să merg la facultate. Mă duc în baie. Vreau să fumez o țigară, dar pachetul e gol. Îmi iau nişte haine la nimereală şi merg la benzinărie să-mi iau un pachet nou. Dau nas in nas cu doctorul secolului. Îşi ia si el tot țigări. Nu sunt machiată, nu am nimic special ataşat de haine, dar el se uită la mine ca şi cum aş comite o crimă.
    - Tu fumezi?
    - Tu nu fumezi?
    - Îmi răspunzi cu o alta întrebare?
    - Raspund cu ce vreau.
    Ies afara si fumez 3 țigări consecutive.
   - Hai la facultate. Nu te las cu restanță, dar mi-era dor de tine şi nu ştiam cum să-ți zic asta. Hai sus in maşină!
   Nu comentez. Nu respir. Nu clipesc. Accept mecanic şi urc în maşină. El îmi pune centura şi merge spre facultate. La jumătatea dumului mă prinde de mână şi îşi lipeşte buzele de mâna mea.
   - Mi-ai lipsit mult...
  Să-l facă cineva să tacă! Să-l oprească cineva! Nu mai suport. Sunt un vulcan de emoții. Lacimile fierbiniți mai au puțin şi vor țâşni. Nu plânge Lena, nu plânge...
   O frână bruscă mă trezeşte la viață. Ce s-a întâmplat?
   - Lee, uită-te la mine! Eşti bine?
   - Da... sunt bine, ce s-a întâmplat?
   - Lena tu să-mi spui, te-ai oprit din respirat!
   - Serios?
   - Te duc la spital în momentul ăsta!
   - Nu, hai la facultate! Te rog!
   A oftat prelung şi am ajuns până la urmă. Am coborât din maşină şi am simțit că îmi cedează picioarele. EL a venit şi m-a strâns în brațe, mi-a sărutat uşor fruntea şi am rămas aşa vreo 2 minute.
   - Suntem bine?
   - Suntem bine!
    Mă prinde de mână şi intrăm ca un cuplu în clădire. Nu ştiu de ce, dar nu-mi pasă, el e tot ce am nevoie acum.                      Pe el îl vreau!
                                 ...