Doctorul ce nu-mi lasă inima să bată... VOLUMUL I

Capitolul XX

   Am încercat, crede-mă, chiar am încercat! Am încercat să nu te mai privesc, să nu-ți mai analizez zâmbetul tău enervant de perfect, am încercat din toate puterile mele să stau la distanță de tine! Nu am reuşit. Dar nu-i nimic, dragule, o să învăț: singură sau cu fantasmele trecutului meu!
   *
    Mă privesc mai mult decât surprinşi. Nu pot plânge, altfel vor vedea că sunt slabă. Eu nu sunt slabă...de îngeri, eu sunt puternică, ceea ce ei, nu vor înțelege niciodată!
    - De cât timp ştii? - se aude vocea mamei descumpănită.
    - Destul încât să-mi dau seama că am trăit până acum doar în minciună.
    - Lena, tot ce am încercat a fost să avem un copil. Nu s-a putut la acea perioadă, aşa că am ales calea cea mai uşoară, adop...
    - Minciuna!
    - Dragă, nu o lua aşa! Ți-am oferit absolut totul! Totul! - spune tata ridicând sonor tonul.
     - Mai puțin adevărul! Părinții mei biologici de unde sunt?
     - Canada! - spun în cor.
    Atunci am realizat cel mai îngrozitor lucru din viața mea. Aleg la etaj şi mă închid în baie, formând primul număr din listă, Alexander. Nu răspunde, insist. Astăzi nu e la spital, trebuie să-mi răspundă, trebuie!
     - Alo, scuze, făceam un duş. Lena, tu plângi? Vrei să vin să vorbim?
    - Spune-mi rapid de unde sunt părinții tăi biologici!
    - Canada, de ce? Alo, Lena, mai eşti pe fir? Lena? LENAAAA?
    Am închis. Simt că din cauza plânsului o să mă sufoc. Inima îmi bate nebuneşte. Aud bătăi puternice în uşă.
   - Lena, deschide! Lena, nu face ceva de care îți va părea rău mai târziu. Lenaa, răspunde sau spargem uşa!
   Mă ridic în picioare şi mă spăl pe față . Mă privesc în oglindă. Sunt o epavă, o epavă emoțională. Nu ştiu de ce am nevoie în momentul de față : 9 shot-uri de vodka, 1.000.000 $ sau o îmbrățişare . Răspunsul vine imediat. În spatele uşii aud vocea ce-mi calmează mereu atât sufletul cât şi corpul. Îmi lipesc urechea de lemnul rece al uşii ascultând tot ce am nevoie. Deschid încuietoarea , iar Alexander intră şi mă îmbrățişează ca şi cum viața sa ar depinde de asta. Cădem în genunchi, iau eu simt răcoare gresiei în tot corpul. Mă sărută pe frunte de nenumărate ori. Aş vrea ca toate bucățile din mine să se lipească la loc, însă nu ştiu de ce îl iubesc : pentru că e iubitul meu sau pentru că e ... nu ştiu dacă o pot spune ... e... fratele meu? Sunt şanse foarte mari ca noi să ne fi născut în aceeaşi familie, dar să nu ştim asta? Sunt şanse foarte mari ca să mă îndrăgostesc o singură dată în viață şi tocmai de fratele meu? Nu, nu poate fi adevărat.
    M-am calmat în cele din urmă. Stau în sufragerie, sorbind dintr-o ceaşcă pe jumătate cu ceia de tei. Alexander îşi ține mâna dreaptă pe genunchiul meu, iar cu cea stângă îşi răvăseşte frumosul său păr ca abanosul. Mişcă frenetic şi mecanic din piciorul drept, acesta fiind semn al nervozității.
    - Şi tu ce mai cauți aici?
    - Am venit să văd ce a pățit Lena şi să aduc situația pe linia de plutire sau mai bine zis, să fac ce dumneavoastră nu ați reuşit.
    Tata loveşte zgomotos în masa de mahon şi ridică tonul . Fața sa se înroşeşte, iar pupilele din ochii săi se dilată vizibil.
   - Nu-mi spui tu mie ce să fac în casa mea! Ieşi afară în momentul ăsta!
   - Dacă iese el, ies şi eu.
   - Ce treabă ai tu cu el, Lena? - intervine mama .
   - Suntem împreună.
   Ambii se uită la mine ca şi cum Pământul s-ar nărui asupra lor. Roşul sângeriu din pielea  facială a lor s-a preschimbat într-un alb sidefat. Se privesc oftând în sincron, iar impunătorul bărbat de lângă mine îşi împleteşte degetele sale lungi ca de pianist cu ale mele.
   - Aş dori să port o discuție între patru ochi cu el, dacă se poate.
   - Desigur.
    Părinții mei, spre marea mea surprindere, îmi oferă intimitate. Îl privesc pe Zeul Frumuseții. Ochii săi de un albastru senin, mă calmează chiar şi în situația de față. Nu ştiu dacă ar fi indicat să-i zic, dar va realiza şi singur, aşa că ar trebui să fiu cât mai sinceră cu el.
   - Iubitule, părinții mei biologici sunt din Canada.
   - Şi ce d... - rămâne cu gura căscată înțelegând imediat ce am vrut să-i transmit. Mă strânge puternic în brațe şi îşi adânceşte capul în scobitura gâtului meu.
    - Nu, nu se poate ca să-mi placă o singură femeie în lumea asta, iar ea să fie sora mea biologică.
    O lacrimă mi se prelinge pe obraz, iar el o şterge cu degetul mare şi mă sărută.
    - Iubito, poate e doar o coincidență, o să mergem să ne căutăm părinții naturali şi o să vezi că nu sunt aceeaşi. O să facem teste ADN, o să vezi că nu suntem frați, îți promit că va fi bine! O să rezolvăm toate problemele împreună, pentru că vreau să-ți fie bine, pentru că vreau să fii fericită, pentru că... te iubesc, Lena! Te iubesc!
    Rămân împietrită în brațele sale, iar în capul meu, rezemat acum de piptul său ca de marmură, răsună doar cele 2 cuvinte : " Te iubesc!" .