Doctorul ce nu-mi lasă inima să bată... VOLUMUL I

Capitolul XXV

                       Dragă Infinitule (1) ,

   Sunt sigură că te vei pierde când vei citi primul cuvânt pe care am ales să-l folosesc pentru a te defini: "infinit". Încă stau şi încerc să realizez de ce ai fost tu, de ce am fost eu...de ce n-am fost noi. Nu caut fericirea decât în brațele tale ce se încolăcesc ca şerpii în jurul trupului meu. Şi totuşi, brațele tale ascund venin, la fel ca şerpii...

*
     Aş vrea să opresc ce face, vreau să nu văd scena. Îmi închid ochii pentru 5 secunde, urmând să îi deschid cu o rapiditate uluitoare. Sună telefonul. El priveşte spre el. Se uită atent preț de două secunde, după care, ca scos din transă, se întoarce la planul pe care dorea să-l finalizeze. O minune cerească face ca telefonul să sune pentru a doua oară. Aruncă pistolul nervos şi răspunde:
     - Da?
     - Alexander, am găsit un donator, vino cât poți de repede la spital!
    Rămânem muți. Şi el, şi eu. Nu mai scoatem nici un cuvânt. Nici eu, nici el. Scoate un strigăt de bucurie, îşi ia arma de jos şi porneşte cât poate de repede spre spital. Ce copil, e singura dată când l-am văzut atât de fericit în ultima săptămână. Dar dacă operația nu va fi un succes? Dacă voi muri? Oare şi el se gândeşte la asta acum?
     Ajungem la spital. Îmi văd trupul condus în cea mai mare grabă spre sala se operație. Ce inocentă sunt. Inspir milă. Aceasta este poziția de care m-am temut toată viața, că voi inspira doar milă.
     Alexander vorbeşte cu doctorul care cu minuțioasă precizie îşi mulează mănuşile pe mâini. El întreabă cine este donatorul, când deodată, "tata" traversează holul într-o haină specială pentru operații. Îl priveşte cu vădit dispreț pe unicul om care mi-a făcut inima să bată, şi ca un deținut, întră în celulă.
    
*
*
*
   Durează. Nu vreau să văd cum îmi mută organele mie sau tatei. Aleg să mă aşez lângă omul pentru care am cele mai sincere sentimente. Ştiu la ce se gândeşte. Se gândeşte că a lipsit mult de la spital. Se gândeşte că a rămas în urmă cu predatul la facultate. Se gândeşte şi că va renunța la toate dacă nu îmi revin. Aş da orice să-mi mai împletesc mâna mea micuță cu degetele sale lungi şi albe ca zăpada. Mi-aş dori din suflet să-l aud când îmi şopteşte la ureche că are nevoie de mine. Şi da, aşa e! Sunt conştientă! Sunt conştientă că dacă trupul meu se va trezi, eu, sufletul rătăcit va trebui să-mi reiau poziția, fără a mai bântui peste tot. Nu m-ar deranja că trebuie să mă întorc, dar odată ce m-am unit cu trupul, formând iarăşi un om, toate amintirile şi lucrurile pe care le-am descoperit despre mine, familia mea, iubirea sinceră a lui Alexander şi tot ce era să pățească, vor aluneca spre neant. Nu îmi voi mai aminti nimic. 
      Ăsta este prețul vieții, să ştim doar ce vrea ea să ştim, uneori, sfidăm legile ei, dar are grijă să ne aducă iarăşi în punctul inițial. Simt că e o situație în  care dacă m-aş învârti în cerc aş înțelege mai mult în ce zonă sunt. Complexitatea sentimentelor a devenit ceva absolut normal, însă am o temere: dacă nu voi mai fi capabilă să simt când mă voi trezi? Atunci ce voi face?
      Îmi alung aceste întrebări şi ştiu că merită să lupt pentru fericirea lui Alexander. Au trecut cel puțin două ore. Sunt conştientă că e destul de mult pentru o operație, însă uşa de la salonul meu se deschide cu un zgomot evident. Domnul Doctor iese din camera de operație cu o față obosită, inexpresivă până la apariția unui zâmbet liniştitor.
     - E totul bine?
     - Da, Alexander! Totul e bine. Du-te acasă, fă un duş, mănâncă ceva şi în trei ore poți veni să o vezi, mai devreme nu!
    Zeul frumuseții dă mâna cu doctorul obosit şi spre surprinderea mea, şi nu numai, îl îmbrățişează.
     - Nu trebuie să-mi mulțumeşti mie, tatăl său a venit la vreo 5 minute înainte să te sun. El e eroul, eu nu.
    Alexander priveşte în gol dezgustat, după care îşi ia rămas bun şi merge să urmeze sfatul medicului.
   Rămân singură, ştiu ce am acum de făcut. Cu riscul că voi pierde întreaga gamă de amintiri, mă duc şi mă aşez înapoi în trupul meu, formând iar un întreg, care niciodată nu va putea fi despărțit.
           Totul...din dragoste pentru EL!
                                 ~