Doctorul ce nu-mi lasă inima să bată... VOLUMUL I

Capitolul XXIII

   O să te las oricât e nevoie. O să te ignor. O să te evit ori de câte ori o să ne privim. Poate nu mă înțelegi acum, dar dragul meu...o iau razna. Şi nu, nu exagerez deloc. Nu ştiu ce e în mintea ta şi dacă încerc să-ți înțeleg nebunia
... o să sfârşesc eu însumi ca o nebună.
   *
     Rămân şi eu şocată, nu doar Alexander. Îi pot auzi inima cum bate cu putere. Micuța de ea...speră că îmi voi reveni. O pot auzi cum sare fericită! Pupilele sale se dilată. Irişii lui minunați devin doar un contur cristalin în jurul insulelor întunecate. Mereu mi-am imaginat că fiecare om are un gram de întuneric în ochii săi. Dureros, este că sunt oameni cu ochii negrii, al cărui întuneric paralizează rațiunea.
   "Mama" sau mai bine zis femeia din fața mea oftează. Pot observa cum emoțiile îşi fac apariția. De la ea moştenesc ticul de a-mi muşca buza, de fapt. Îşi deschide buzele cu o uşoară arcuire şi spune cu o reținere uluitoare ce are pe suflet:
    - Alexander, Violet...Violet nu e copilul cui crezi tu că e...
    - Nu înțeleg! Spune-ți-mi vă rog că nu ați adoptat-o şi dumneavoastră!
    - Oh, nu! Violet a crescut în pântecul meu, dar tatăl ei natural este acelaşi cu cel adoptiv.
    Nu ştiu ce simt în momentul ăsta, probabil e un amestec între minciună, tristețe, surpindere şi ură...extrem de multă ură. Poate că asta este şi în sufletul zeului sculptat din fața mea, însă preferă să țină pentru el.
   - Ce? Nu, nu poate fi adevărat.
   - Ba poate!
   - Domnul Rostvelt? Şi-a înşelat soția? Şi tu, Alissa! Ți-ai înşelat soțul? Cum e posibil aşa ceva?
    - Eu şi tatăl Lenei, aşa am auzit că o cheamă acum, am fost împreună în adolescență. Am fost prima lui iubire, a fost prima mea iubire. Eu nu eram bogată, aşa că părinții lui au preferat-o mai mult pe actuala sa soție. Indiferent de cele întâmplate, la mine venea când avea o problemă. Eu am fost sortită cu acel mafiot, însă inima mea era pururea a unui singur bărbat. Răposatul meu soț nu a ştiut că Violet nu e fata lui, iar tatăl ei natural a hotărât să o crească el din moment ce eu nu mai aveam posibilitatea, iar soția sa nu putea să aibă copii. Ca să nu dăm nimic de bănuit, am lăsat copilul la cămin, urmând ca el să-l adopte. A hotărât să-i schimbe viața micuței radical, inclusiv şi numele.
     Stau şi aproape că lăcrimez când mă gândesc prin ce clipe a trecut cu tata sau mai bine zis, prin ce nu a trecut mama, pentru că tata a protejat-o . Oare a iubit-o vrodată pe mama sau doar a fost un părinte extraordinar? E o întrebare grea.
     Alexander se ridică de pe comoda din sufrageria mamei mele naturale. Îşi trece degetele sale perfecte prin părul lui de abanos şi zice:
   - Doamnă Alissa, mi-a părut bine! Acum, vă rog să mă scuzați, dar viața unicei mele iubiri atârnă de mine. O zi bună!
    Aşa zisa doamnă Alissa îl conduce spre ieşire, salutându-l respectuos. S-au întâmplat prea multe lucruri în ultimele 24h, iar când eram pregătită să spun că acum totul va reveni la normal, aud telefonul doctorului sunând. Îşi dezlipeşte o mână de pe volan şi răspunde cu voce răguşită care încă ar putea să-mi facă corpul să vibreze.
   -Bună ziua, Domnule Doctor! Ceva noutăți?
   - Bună, Alexander, din păcate...da!
   - Spune-ți-mi că nu e grav...vă implor!
   - Este...Lenei i-a cedat şi al doilea rinichi, aşa cum am presupus, avem nevoie urgentă de donator sau vom vorbi desprea ea la trecut.
   - Dumnezeule...mă grăbesc.
   - Mai avem doar 15h, Alexander...eu vreau să te rog să te acomodezi cu ideea unui posibil deces.
    - Nu, asta nu se va întâmpla! - țipă zgomotos în telefon după care îl închide şi îl aruncă undeva pe bancheta din dreapta.
     Nu pot simți cum telefonul mă loveşte, deoarece am posibilitatea de a fi prezentă doar cu sufletul, însă pe Matt, şoferul cred că l-a atins. Singurul om din univers pe care aş putea să-l iubesc vrodată apasă până în fund pedala de accelerație a taxi-ului. I-a furat de mult dreptul bietului taximetrist de a şofa.
   Ajunge în fața casei mei şi loveşte cu putere în uşă. Nu răspunde nimeni. Insistă. În final tata răspunde cu o uşoară urmă de nervozitate, ce se poate citi pe cutele de pe fruntea sa.
    - Alexander, ce mai vrei? N-ai făcut destul rău? Deja ai omorât-o pe Lena, uită de tot şi lasă-ne!
    - Tu eşti unicul donator! Doar tu o poți salva!
    - Fiule, ştii deja că Lena e adoptată!
    - Lena sau Violet?
   Tata se albeşte la față şi îl priveşte dispreț nemărginit!
     - Noi doi avem de discutat, de la bărbat...la bărbat!