Gândurile vin.
Gândurile pleacă.
Așa trebuie să fie.
Aceste cuvinte se repetau la nesfârșit in gândurile lui Sarah când ținea arma în mână și apăsa pe trăgaci luând viața unui om. A învățat ce înseamnă să lupți, ce înseamnă să fii singur, cat...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
3. Mulțumiri către dușman
Sarah
Viața e frumoasa, cu toate părțile ei proaste, depresive, cu toate loviturile pe care le primim. E frumoasa când zâmbești, chiar daca e rar. E frumoasa când cauți motive să zâmbești, chiar dacă simți că nu mai poți, că te sfâșie ceva in interior, că viața ta nu mai are rost. E frumoasa când cauți motive pentru a trai. Oamenii sunt prietenoși. Oamenii sunt răi. Oamenii rănesc. Oamenii trădează și te părăsesc. Mint și te înșeală. Oamenii fură și îți rapesc ce ai mai prețios: timpul și amintirile frumoase. Sunt om, știu asta. Tine minte, Sarah! Viața trebuie trăită oricât de greu ar fi.
În acest moment mi-am adus aminte de cuvintele spuse de Braeden atunci când eram în orfelinat. Era singura care mă înțelegea și îmi mai aducea cate ceva de mâncare. O puteam considera o mama pentru mine, dar de când am fugit nu am mai văzut-o sau auzit nimic de ea. Mereu am învățat cuvintele spuse de ea ca pe poezie, mă ajutau in momente ca astea.
- Ce ți-am făcut e-eu? ii spun lui încercând să plâng.
- Tu? Oh, nimic! Doar că ai făcut greșeala vieții tale, îmi răspunde acesta cu același zâmbet care începe să mă enerveze, deși e unul dintre cele mai frumoase zâmbete văzute de mine.
- C-ce vrei sa spui? îl bombardez iar cu o altă întrebare.
- James îți spune ceva, draguta? Nu uita că te-ai alăturat unei mafii care e una dintre cele mai periculoase. Acele mafii au dușmani, eu sunt unul dintre ei, îmi spune aplecandu-se spre mine și stergandu-mi lacrima care tocmai căzuse din ochiul meu. Nu mai plânge, ai niste ochi frumoși!
- T-te rog, lasa-ma! O să-ți dau tot ce vrei! îl implor eu uitandu-ma in ochii lui frumoși.
- Dar tu ești mai bună decât orice premiu! Tu ești premiul suprem! Ești mai bună decât orice! îmi spune punandu-si mana fină pe obrazul meu, zambindu-mi.
- De ce faci asta? îl întreb rece.
- Eu? Crede-ma, nu o fac de plăcere! îmi răspunde el simplu și arogant.
Vocea asta mi-ar putea răni urechile. Mi-ar putea opri răsuflarea, iar apoi să mă arunce în neant. Era vocea unui înger pe care câteodată nu-l mai recunosc. O să încerc in continuare.
- Și atunci de ce o faci? Nu vezi că rănești oameni? îl mai întreb eu odată, incercandu-mi norocul sa primesc lucrul după care tânjesc.
- Nu crezi că pui cam multe întrebări? îmi răspunde el aruncandu-mi o privire cu săgeți care mi-au intrat direct în ochi.
Îmi cuprinde încheietura ridicandu-ma imediat de la sol, are o forța uimitoare care mă face să-mi fie și mai frica decât îmi e deja. Durerea la cap inca persista și nu știam ce să fac in legătură cu ea. Încerc sa mă retrag din mana lui, insa acesta strânge și mai tare de încheietura mea, aproape invinetind-o. Mă trage afara din acea pivniță coborând niște scări cu mine tarata după el. Totul arată ca o casa normala, nu era nimic straniu care sa îmi dea altceva de bănuit. Mă uit în josul scărilor și observ că erau mai multe etaje in aceasta casa. Coboram două scări ajungând intr-un hol îngust unde se afla decât o ușa din metal. Acesta răsucește cheia în ușă scoțând un bipait care m-a făcut să tresar. Bărbatul mă aruncă în încăpere, eu căzând pe jos, in genunchi, punandu-mi mâinile pe fata începând să plâng zgomotos.
