Gândurile vin.
Gândurile pleacă.
Așa trebuie să fie.
Aceste cuvinte se repetau la nesfârșit in gândurile lui Sarah când ținea arma în mână și apăsa pe trăgaci luând viața unui om. A învățat ce înseamnă să lupți, ce înseamnă să fii singur, cat...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
13. Ghinion
Sarah
A trecut o săptămână de la înmormântarea prietenei mele. O săptămână de când nu l-am mai văzut pe Harry, și tot atât de când nu am mai auzit așa multe despre James, iar sediul nostru a fost închis momentan. Aceste șapte zile au decurs complet normal, niciun incident neplăcut nu s-a întâmplat. Am mers la școală și, spre surprinderea mea, chiar am reușit să recuperez lecțiile pierdute. Cu Isabel nu am mai avut probleme. Acum ne salutăm, dar nimic mai mult. Nu ne-am mai certat, nu ne-am mai aruncat injurii una alteia.
In această săptămână am reușit să-mi recuperez sufletul împrăștiat și să-l așez bucățică cu bucățică, vindecandu-mă. Mi-a fost greu, dar am reușit, iar eu sunt mandra că am putut să fac față a tot ceea ce s-a întâmplat. De Dylan nu am mai auzit nimic. Știu doar că după ce am plecat în seara aceea cu Harry, a fugit în mașină și dus a fost. A plecat cu viteză și a lăsat un praf de fum ce s-a risipit in aer odată cu dispariția lui, cine știe unde.
M-am tot gândit ce face Harry, de ce nu a mai dat niciun semn de viață, stăteam nopțile și încercam să-mi opresc mâna în a-l apela. Am avut insomnii din cauza lui, dar mi-au trecut, tot așa, ușor, ușor. Am ajuns la concluzia că a fost doar o persoana oarecare, prezenta la momentul nepotrivit. Presupun că asta a fost toată povestea noastră. Trebuie să mi-l alung din cap și să încerc să-mi găsesc altă ocupație, chiar daca în acest moment sunt singură. Îl mai am doar pe James de care n-am habar cum se simte sau cum reușește să supraviețuiască durerii profunde a sufletului din pricina pierderii crâncene a fetei lui.
Acum mă aflu în mașină, indreptându-mă spre organizația noastră. James ne-a anunțat pe toți că trebuie să ne întoarcem înapoi după mica pauză pe care am avut-o. Se pare că și-a revenit mult mai repede decât m-am așteptat, iar acest lucru poate doar să mă încânte la nebunie. Viața noastră trebuie sa revină la normal, iar noi trebuie să ne modelăm acțiunile viitoare. Doar eu și cu James, fiindcă acum ne avem unul pe altul, pe nimeni altcineva.
Parchez in fața sediului și ies din mașină. Un aer friguros îmi atinge obrajii. Vremea se înrăutățește din ce in ce mai rău, zăpada deja e prezenta. Nu multa, dar este, iar vântul nu are de gând să se oprească de trei zile încoace.
Când intru îl zăresc pe James care se îndrepta spre biroul său. Ii strig numele, iar apoi el se întoarce spre mine când mă aude. Arăta deplorabil. Barba îi era crescută, parul ii era nearanjat, iar cearcăne adânci erau săpate sub ochii lui.
Imediat ma duc spre el și îl iau în brațe. Îmi pare extrem de rău pentru el, mi se rupe sufletul când îl văd cât e de distrus, încă n-a putut trece peste, dar totuși e aici. Mintea îi e aici, căci sufletul îi este pierdut undeva unde nu se știe dacă mai poate fi găsit. James este un exemplu demn de urmat, a făcut față atât de bine in ciuda întâmplărilor năprasnice care i s-au întâmplat. El doar stătea prompt, iar săgețile îl înțepau cu viteza. Era rănit, dar nu se mișca, stătea înfipt în pământ, zvelt și sigur pe el. James e o stană de piatră, iar modul în care el face față la tot, e modelul în viața de urmat pentru mine.
