Gândurile vin.
Gândurile pleacă.
Așa trebuie să fie.
Aceste cuvinte se repetau la nesfârșit in gândurile lui Sarah când ținea arma în mână și apăsa pe trăgaci luând viața unui om. A învățat ce înseamnă să lupți, ce înseamnă să fii singur, cat...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
12. Între dragoste și ură
Sarah
Sufletul îmi era împrăștiat. Inima mă durerea și tresălta la fiecare secundă amplificată cu o durere cruntă. O durere era cea care se afla în sufletul meu și mă străpungea. Durere de care mi-a fost mereu frică.
Mă uit spre Harry, fiindcă nu am puterea necesară să-mi cobor capul și să-i văd trupul neînsuflețit al bunei mele prietene. Acesta se uita la mine. Părea pregătit în orice secundă să sară în ajutorul meu daca mă voi prăbuși. Tremuram din toate încheieturile, iar inima o simțeam cum se împinge și mi se lipește de oase. Era o durere profundă care mă rănea psihic, durerea fizică nici macar nu o mai puteam simți, deși era și ea prezentă.
După ce schimbul de priviri cu Harry se sfârșește, îmi arunc ochii greoi spre bărbatul care m-a dezamăgit și m-a făcut să zbier din toți rărunchii până prăpastia mai avea un singur centimetru.
Dylan doar privea. Stătea prompt și doar privea. Privirea lui nu arăta nici macar un gram de compasiune sau regret. Era imapsibil. Era imun la tot ceea ce s-a întâmplat. Singura expresie pe care am putut să o deslușesc din ochii lui tulburati a fost faptul că îi era teama, chiar dacă pentru o secundă, că voi reacționa într-un fel anormal.
Dar nu mai aveam această putere.
Nu cred că mai aveam putere nici să respir.
Deodată, expresia îndurerată a lui James îmi invadează mintea. Simt că acele bucățele mici ce au mai rămas din sufletul meu se sfărâmă și mai rău.
Îmi fac un gram de curaj și îmi cobor capul spre Betty. Trupul ei neînsuflețit de afla împrejmuit de petale roșii de trandafir și o peliculă subțire de zăpadă. Chipul ei era alb ca varul, iar buzele sale îi erau roșii. Pleoapele îi erau lipite, iar acum mă năpădește plânsul din nou.
Înainte cu câteva minute, Harry mi-a luat telefonul din plicul ce rămăsese adormit pe jos și l-a sunat pe James. Eu n-am avut curajul sa o fac pentru că mă simțeam vinovată. Mult mai vinovată decât Dylan.
Îmi era frică să o ating. Mi-era teamă că o să se spargă ca o păpușă de porțelan, fiindcă așa arăta acum. Părea de neatins.
Un scârțâit puternic de cauciucuri se aude, iar groaza mi s-a impregnat tare în piele. James coboară grăbit și speriat. Aleargă spre grădină, iar la intrarea acesteia , când o vede pe fiica sa, rămâne pietrificat.
Un roșu aprins îi cuprinde fața, iar imediat își ridică privirea mânioasă spre Dylan, știind dinadins că el e criminalul care i-a adus sfârșitul fiicei sale. Merge rapid spre Dylan, ajungând imediat în fata lui. Îi era superior ca înălțime. Își ia avânt din aer și își strivește brutal pumnul de obrazul drept al lui Dylan. Se dă pe spate, iar când corpul îi devine stabil, îi pot vedea buza sângerândă și arcada care a primit această pedeapsă.
