Gândurile vin.
Gândurile pleacă.
Așa trebuie să fie.
Aceste cuvinte se repetau la nesfârșit in gândurile lui Sarah când ținea arma în mână și apăsa pe trăgaci luând viața unui om. A învățat ce înseamnă să lupți, ce înseamnă să fii singur, cat...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
4. Halucinații
Sarah
Singura te-ai ridicat de jos de multe ori. Singura ai plâns și singura ți-ai stăpânit crizele de ras. Singura ai trecut peste. Degeaba îți cauți puterea în alții când tu ești propria ta putere.
Din nou alte cuvinte spuse de Braeden, asistenta de acolo, învățate ca pe poezie. Și din nou m-am ridicat de pe acest pat jegos și am încercat să-mi fac un plan în cap pentru a reuși să ies din acest iad. Și din nou, și din nou, și nimic.
Ușa se deschide brusc cu un scârțâit asurzitor. Îmi axez ochii pe silueta care a venit spre mine. Era Dylan. Acesta vine și îmi cuprinde încheietura nezicand niciun cuvânt scotandu-ma din sărite. Ezită să se uite în ochii mei.
- Ok, la dracu' cu asta! Spune-mi te rog de ce am fost răpită? De ce m-ai ajutat și acum te comporți ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat? ii tip eu in fata încercând să mă smucesc din strânsoarea lui.
- Taci din gura, te rog! Nu te-am ajutat! Am făcut asta pentru că vreau sa fiu eu cel care ți-o trage, nu un nemernic ca Brett. Acum poți să-ți ți gura? îmi tipa acesta fix in fata facandu-ma să mă cutremur.
Avea un accent atât de frumos, pielea care mi-a atins încheietura era atât de fierbinte încât îmi emana și mie căldură. Ajungem in fata vechii uși și acesta o deschide intrând cu mine în încăpere. Mă aruncă pe jos cu o forța incredibila lovindu-ma iar cu capul de perete. Din nou sângele a început să-mi curgă șiroaie pe frunte, durerea neuitand să-și facă apariția în capul meu. Îl zăresc pe Harry care privea confuz și nervos spre mine și Dylan. Dylan se repede spre mine scotandu-si din buzunar o chestie ce părea a fi o seringa și fără a ezita o infinge in gâtul meu facandu-ma să tip din toți rărunchii din cauza durerii bruște care m-a curpins. Nu mai puteam face fata durerii, foametei și epuizării. Erau prea multe pentru mine, deși niciodată nu am spus asta.
- Scuze, love! îmi spune Dylan după ce imi baga seringa in gat.
Își pune mana pe parul meu. Mă sprijin în palma sa în momentul când capul îmi cade lent. Somnul o să mă cuprindă curând, sunt sigură.
- Hei! Las-o! Ce dracu' i-ai făcut? îi aud vocea lui Harry care tipa atât de tare încât pare și mai fioros decât Dylan.
- Stai jos, babyboy! ii spune Dylan in batjocură.
Ultima imagine pe care o văd este Harry care se repede spre Dylan pentru a-l lovi. Dylan încasează un pumn, insa i-l întoarce lui Harry ieșind rapid din încăpere. Cad intr-un somn adânc unde vad lumini colorate și amintiri dureroase.
" Cat de proasta poți fi, nu degeaba te-au aruncat oamenii care te-au conceput. Ești cel mai prost copil pe care l-am văzut. Nimeni n-o sa te ia, o să rămâi pustnică. Doamne , și eu care speram sa scap de tine cat mai repede. Copil de nimic ce ești. "
