Gândurile vin.
Gândurile pleacă.
Așa trebuie să fie.
Aceste cuvinte se repetau la nesfârșit in gândurile lui Sarah când ținea arma în mână și apăsa pe trăgaci luând viața unui om. A învățat ce înseamnă să lupți, ce înseamnă să fii singur, cat...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
9. 'Nu ești singură. '
Sarah
Îmi adun toate forțele rămase și mă ridic cu greu de pe gresia rece a băii care mi-a înghețat oasele până în rărunchi.
Ies, încercând să mă fac invizibilă când trec în pași mari, dar fara sunet, distanta de la baie până la ieșirea din sediu.
Mă simțeam ca și cum aș călca pe ghimpi. Inima încă trepida consecutiv, iar acest lucru mă speria. Nu stiam dacă așa se simte un atac de panica sau tentativa unuia. Aerul rece mi-a uscat instantaneu lacrimile care îmi erau impregnate pe chip. Îmi îngustam pleoapele, briza aerului rece fiind prea dură pentru ochii mei ce s-au forțat plângând pana acum, fiind secați de orice privire clara in față.
Nu știu cum am avut forța de a mă ridica așa de repede și să ajung aici. Cum plânsul spasmatic s-a oprit când i-am auzit vocea care era demonică, dar mie mi se părea a unui înger. Nu știu de ce simt toate astea, ar trebui sa merg la iubitul meu și să găsim împreună o soluție, dar mi-e teamă de ce reacție impulsiva va avea Dylan, mai bine las totul sa se întâmple. Dar acum. Acum nu aveam nevoie de nimeni. Voiam doar să-l văd pe el din nou, deși n-au trecut nici două ore de când l-am văzut ultima dată. Era ciudat.
Înfiorător de ciudat. Mi-era frica de ghionturile care deja mă împing in stomac cu gândul că îi voi vedea chipul din nou. N-am nicio idee ce se întâmplă cu mine, dar numai gândul la ochii sai, la corpul său sau acele buze sângerii mă fac să o iau razna.
Cred că am înnebunit complet.
Pur și simplu m-am îngropat în gânduri in care el e personajul principal și am uitat complet pentru ce l-am chemat aici sau de ce am făcut-o. Încep să regret puțin, dar nu îndeajuns de mult încât să nu mă bucur că o să-l văd din nou.
Încă simt cum mă doare sufletul. Mă rupe in două, dar nicio parte din ele nu e stabila.
Sunt instabilă.
Acum, nu știu de care lucru să mă îngrozesc mai tare. Faptul că mă doare inima și sunt complet instabilă pe situație sau mașina lui demonică care se îndreaptă spre mine cu o viteză care pare că mănâncă pământul.
Respirația mi se oprește, aerul refuza sa pătrundă în interiorul meu. Corpul mi-a paralizat, iar ochi mi-au rămas blocați. Nu puteam să mă mișc, privirea îmi era îndreptată spre demonul care este din ce in ce mai aproape de mine. Nu știu ce se întâmplă cu mine. Mi-am repetat acest lucru in cap prea des în ultima vreme.
Când l-am sunat, cerandu-i ajutorul am uitat complet că face parte dintr-o altă organizație. De faptul că uneori este o persoană cu schimbări radicale de personalitate. Că uneori mă bagă în sperieți, iar alteori mă face să mă topesc pe jos, dar cel mai mult mă face să simt un argint viu care mi se mișcă constat în bruta, parcă intenționat.
