Being Chased

Capitolul 1

             Priveam picăturile de ploaie cum se prelingeau pe fereastra cafenelei mele preferate. De când m-am mutat în acest oraș, vin mereu aici pentru a citi cate o carte și a bea un ceai cald sau un suc racoritor, depinde de starea de spirit.

            Stau la o masă dintr-un colț al cafenelei pentru a nu atrage prea multa atentie. Nu îmi place cand oamenii se uită la mine. Mă face să mă simt inconfortabil, așa ca prefer să stau cat mai retrasă. Chiar dacă asta mă face să par o singuratică ciudată în ochii celorlalti.

           Ei cred că sunt genul de persoana care prefeă să stea să citeasca decât să vorbească cu ceilalti. Ei bine, asta e adevarat, dar numai pe jumătate. Adică, îmi place sa citesc, dar asta nu înseamnă că nu vorbesc cu oamenii și că nu am prieteni.

           Cafeneau este un loc perfect de refugiu. Mai ales în zilele ploioase, îmi place să vin aici pentru a-mi savura ceaiul în timp ce privesc picăturile de ploaie izbindu-se de geamul uriaș. Este frumos să vezi cum fețele oamenilor se luminează imediat când apare curcubeul și cum copiii se joacă prin balțile de pe strada. Chicotelile și inocența lor te fac sa zambesti fara sa vrei, oferindu-ți o stare de bine aproape instantaneu.

          "Ceaiul de fructe de padure doar cu o linguriță de zahar, așa cum îți place." îmi spune Emma.

          Ea este una dintre chelnerițele cafenelei. Se comportă frumos cu mine mereu și mă intreabă despre cartile pe care le citesc cu „atâta patos", zice ea. Nu știu dacă o interesează așa de mult pe cât lasă să pară sau doar încearcă să vorbească pentru ca îi e milă de mine.

         Este o persoană foarte draguță și cu zambetul pe buze 24/24. Dar până la urmă asta împlică ceea ce face. Nu pot să-mi dau seama cum a ajuns să lucreze într-o cafenea pentru că locul ei este pe un podium de modă din Paris sau altă capitală europeană.

          Spre deosebire de mine, are un corp magnific: e înaltă și foarte frumoasă, cu ochi albastri ca cerul pe timp de vara, ce ies și mai mult în evidență datorită părului negru și drept. Are buze pline, trandafirii, un nas micuț care i se asortează feței sale ușor lunguiețe, cu niște pomeți înalți. Arată ca o zeiță. Orice om sănătos la cap ar fi înnebunit după ea, mai ales că pe langă frumusețe mai are și o personalitate puternică, dar plăcută.

         "Mulțumesc!" i-am răspuns cu zâmbetul pe buze.

          Emma mereu îmi spune că sunt foarte frumoasă, iar dacă m-aș aranja putin mai mult, aș suci mințile oricui. Poate că are dreptate însă, prefer să stau în hainele mele confortabile cu un minimum de machiaj sau chiar deloc.

          Eu sunt doar o fata obișnuita cu ochi albastri plictisitori, și nu la fel de plini de energie ca ai ei, buze rozalii, o față ovală, care îmi dă dureri de cap și un par castaniu și lung aproape de talie, care mă enervează în fiecare zi din cauza buclelor în care îmi pierd pieptănul. Câte n-aș da pentru un păr drept... Singurul lucru care iese în evidență, mai mult sau mai puțin, la mine este gropița pe care o am în barba.

         Nu pot spune ca sunt urâtă. Sunt doar normală, nimic ieșit din tipare, lucru care nu mă deranjează absolut deloc. Sunt mulțumită de felul în care arăt și dacă nu îmi plac unele chestii la mine,nu stau să mă plâng. Există probleme mai grave decât înfățișarea.Atât timp cât eu mă simt bine în pielea mea, nu am de ce să îmi fac griji.

        Îmi place că nu sunt o fată care să sară în evidență cu frumusețea ei. Mă ajută să rămân invizibilă și să evit dramele de la școala. Prea multă atenție din partea celor dinh jur mă face să mă intimidez mai rău decât sunt. De cele mai multe ori ajung să spun lucruri fără sens, iar oamenii încep să mă eticheteze. La vechiul liceu obișnuiam să fac lucrul ăsta destul de des.