Se spune despre ea că are o privire ce te îngheață pe loc. Din păcate este adevărat, ea fiind una din cele 12 fiice ale Diavolului. La naștere, ea trebuia să fie blestemată de cea mai rea vrăjitoare pentru a avea noroc. La demoni, blestemul se consi...
O sonerie de telefon mă trezește din moțăitul meu din fotoliu, dar nu mă mai obosesc să mă uit la apelant și răspund direct și adormit, în timp ce ceasul de pe perete arăta ora 19:07
- Alo!
- Jack! se aude vocea panicată a mamei din receptor. Mi s-a rupt apa! Nasc!
- Îhî! am spus eu, dar 2 secunde mai târziu am conștientizat ce spunea.
- Mamă! Stai calmă! Respiră! Unde ești?
- Acasă! Unde dracu să fiu?! țipă la mine, apoi urlă de durere.
- Vin mama!
Mi-am tras repede geaca pe mine și am gonit ca vântul să ajung la mama.
Am băgat-o în mașină și am condus ca un nebun până la spital. De acolo au preluat-o doctorii și eu mai aveam puțin și mă dădeam cu capul de pereți, de îngrijorare.
Alexa pov.
Locul din jurul meu se strângea și mai tare, sau poate doar mi se părea mie.
Ce căutam eu aici? Habar nu aveam!
Mă aflam la crăpătura dintre Pământ și Subteran și nu știu de ce, dar vroiam să intru și să clarific niște lucruri, care îmi dau bătăi de cap de 7 ani!
Aveam nevoie să știu ce se întâmplă!
Am înaintat, iar umbrele morților se simțeau prezente, dar nu m-au înspăimântat.
Culorile de roșu persistau oriunde întorceai capul și mă făcea să devin adevărata eu!
Eu sunt un diavol! Aici e locul meu! De ce să mă prefac altcineva?
Voi lua ce-mi aparține! am spus gânditoare și m-am schimbat în demoniță.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Ceva nu-mi mirosea a bine și nu eram proastă să nu-mi dau seama că lucrurile s-au schimbat de când plecasem.
Nu știu de unde, apăru Cerber, câinele meu, venind în viteză.
- Hey băiete! am spus și l-am scărpinat între urechi.
Probabil nu mă recunoscuse din prima pentru că mârâise la mine, dar când m-am încruntat, m-a lins de sus până jos și s-a întors pe spate, iar eu îl scărpinam pe burtică.
Cerber era cât mine la înălțime, dar de vreo 30 de ori mai greu și mă putea doborî ușor, de asta nu prea jucam aruncă osul.
M-am urcat în spinarea lui Cerber, văzându-l că a simțit ceva, iar în secunda următoare, mă trezesc că merg cu 70 la oră, dar nu într-o mașină, ci pe spinarea unui câine supranatural.
