Iubind indirect P I

C.1.Max

Este inca prea devreme sa ma trezesc, ziua aceasta va fi lunga, prea grea, prea dificila, prea coplesitoare, nu mai pot îndura suferinta si astazi, vreau sa se termine durerea din sufletul meu, parca nu are sfarsit, acea suferinta care iti da fiori reci prin corp....

Privesc ceasul de pe noptieră, se apropie ora, clipa cea dureroasa, ultimele momente intre suferinta si singurătate...dupa un dus rece, îmbrac hainele care in mod normal le-as fi preferat, avand in vedere ca imi place negrul, pantaloni si camasa neagra, parul desprins, saten inchis , lasat lejer, in usoare onduleuri spre vârfuri...pregatita sa ies cand au bătând in usa.

-Intra!spun fara ezitare apoi oftez usor.

-Esti gata, scumpa mea?! mama mea incercand prin tonul ei dulce si suav sa imi aline orice suferinta.

Privindu-ma in oglinda, aprob din cap si ma ridic mergand spre ea, ma imbratiseaza si ma saruta pe frunte asa incat sa stiu ca pentru orice, oricand ea va fi langa mine mereu.

Vantul adie usor lasand picaturile de ploaie sa cada intr-un mod dezordonat, placut la atingere, pentru o zi de primavara, insa senzatia este mai apasat datorita faptului ca suntem intr-un cimitir.

Oameni care vin, pleaca ma imbratiseaza sau nu, cu fete usor strambe pentru a-mi transmite condoleante, fata mea fiind cam aceeasi pentru fiecare persoana, adica neutra, nici zambareata(mi se pare dubios sa multumesti cand primesti astfel de urari) dar nici fara viata, in cele din urma eu traiesc, insa cineva drag mie nu.

Clipele trec, chiar daca nu sunt evenimente pe care nu vrei sa le ai ca si amintire, unele detalii nu le-as putea uita. Privelisetea verde, intr-un mod organizat se observa piatra rece cu care ne vom distinge fiecare prin nume, ani, simboluri ... insa aici este placut, langa mine este un stejar impunator, care daca ar avea viata nu ar obosi sa spuna cate lacrimi, suspine, suflete triste a sprijinit ...in decor se vede contrastul dintre negru si verde...

O atingere ma face sa tresar din gandurile mele, prinvind in jos, este nepotica mea de 5 anisori, Aylin, sufletul mi se umple de bucurie, totul dispare si fara sa realizez zambesc, pierzandu-ma in ochisorii ei albastri care se încadrează perfect cu parul.

-Tusi zambetul schimba lumea, imi spune ea dupa care in stramba din nasuc, asa ii spun sa o incurajez.

O sustin in dorintele pe care le are si incerc pe cat pot sa ii ofer o perspectiva mai colorata in ceea ce priveste viata.

-Aylin unde este mami?! unde este Beky?!o intreb aproape razand dupa ce ea, intelegand situatia din jurul nostru incearca sa ma imbarbateze cu gingășia si dulceata ei sincera si imi mangaie obrazul uitandu-se in ochii mei rosi, de atata plans. Placut atunci cand copilasii numesc orice lucru cu sinceritate si usurinta.

-Am castigaaat, ai zambit spune ea cu un glas dulce.

-Cine ti-ar putea rezista tie, printesa ?! zambetul tau este molipsitor !

-Cred ca se mosteneste, la fel il ai si tu, nu ii poti rezista, se auzi o voce de barbat care se apropie de noi. Condoleante pentru fratele tau, am fost foarte tulburat cand am auzit ce s-a intamplat.

Prinvindu-l, caut prin amintiri pentru al recunoaste, insa nu reusesc. Realizand ca deja trecusera cateva secunde fara sa zic nimic.

-Apreciez, nu stiam ca Max are atatia prieteni si dupa cum vad multi sunteti asortati cu aceeasi costumatie, privindu-i casca si costumul de motociclist.

Nu a apucat sa raspunda cand deodata a inceput sa ploua mai tare ceea ce ne-a determinat sa plecam spre masini...m-am dus la Beky, verisoara mea, care deja era la masina vazand ca venim spre ea pentru a ne adăposti.

-Aylin, draga mea, tusi este obosita nu este momentul de joculetele tale.

-Beky sa stii ca ai un ingeras de copil, sper ca fratiorul ei cand se naste sa fie la fel de dulce, asa am sa-l pupacesc nonstop, spun zambind prinvind la Aylin sa ii vad reactia.